Future Makers 2020: premii de 20.000 de euro pentru afaceri de viitor

0

Future Makers, ediția 3, este un program educațional complex pentru peste 2000 de tineri antreprenori în cadrul căruia vor avea loc ateliere de antreprenoriat și trenduri de viitor în 25 de orașe în perioada martie-mai. 50 de echipe din toată țara vor fi selectate de juriul competiției și vor primi 4 luni de incubare, mentorat și conectare internațională. Premiile finale sunt în valoare de 20.000 de euro și prezentarea finală va avea loc în 18 noiembrie, în cadrul Future Summit, cel mai mare eveniment despre trenduri de viitor.

Termenul limită de aplicație este 3 iunie și înscrierile pentru competiție se fac pe site-ul futuremakers.ro

În această primăvară, Future Makers va angrena peste 2,000 de tineri (18-29 de ani) din București, Ploiești, Craiova, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, Bacău, Roman, Târgoviște, Pitești, Alba Iulia, Târgu Mureș, Constanța, Brașov, Târgu Jiu, Slatina, Baia Mare, Galați, Năsăud, Suceava, Râmnicu Vâlcea și alte centre universitare, în ateliere de antreprenoriat unde vor discuta despre trenduri de viitor și vor genera idei de business sustenabile. Pe site-ul Future Makers vor fi disponibile în curând toate datele atelierelor din țară. Primul atelier va avea loc la Oradea, în 6 martie de la ora 18:00 la Comuniteca și primul din București la Facultatea de Chimie, în 9 martie, ora 18:00.

Timp de 4 luni echipa Social Innovation Solutions sprijină în programul de incubare 50 de echipe finaliste pentru a le ajuta să treacă de la stadiul de idee la stadiul de business, alături de 50 de mentori. Incubatorul Future Makers oferă experiențe de învățare personalizată ce include un Bootcamp de 3 zile, mentorat și peste 15 ateliere susținute de experți și antreprenori de succes. La finalul competiţiei, echipele își vor prezenta ideile în fața juriului în cadrul Future Summit pentru premii în valoare de 20.000 de euro şi zeci de ore de consultanță de business, fiscală și juridică.

Proiectul a pornit de la nevoia de a aduce în România conversația globală despre a patra revoluție industrială şi schimbările sociale generate de aceasta. Ştim că o mare parte dintre meseriile actuale probabil vor dispărea, dar credem că tinerii sunt în poziția de a construi viitorul şi vrem să-i ajutăm. Alături de partenerii noștri am reușit în ultimii 2 ani să dezvoltăm ateliere de învățare și creștere pentru 100 de echipe de tineri, multe dintre ele reușind deja să dezvolte afaceri sustenabile cum ar fi EcoTree, Exposure VR, Aventurile lui Tzitzi-Poc, I’m Fine, Veltra Bikes, Auttie sau Re-cycled. Continuăm și în 2020 tura de ateliere de antreprenoriat prin 25 de orașe și dezvoltăm o comunitate puternică de zeci de tineri antreprenori care înțeleg mai bine oportunitățile și provocările viitorului.” Ciprian Stănescu, Co-Fondator, Social Innovation Solutions

Programul este finanţat de Fundaţia Coca-Cola, susținut de Raiffeisen Bank România şi organizat de Global Shapers Bucharest Hub, parte a rețelei globale de organizații de tineri a World Economic Forum, şi de Social Innovation Solutions, organizație de sprijin pentru inovare şi antreprenoriat social.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.