Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Elevi ai Academiei Micilor Developeri primesc la 16 ani certificarea de programatori juniori Java Foundations

0

Academia Micilor Developeri are primii elevi care obțin certificarea Java Foundations. Această certificare internațională îi plasează pe copii în rândul programatorilor juniori. În doar trei ani, de când studiază în cadrul Academiei, aceștia au ajuns de la primii pași în utilizarea programelor, la stăpânirea unor limbaje complexe de programare cum este Java. Performanța lor și a Academiei a fost recent încununată de recunoaștere internațională, oferită de către o reputată instituție din industria IT, Oracle University.

„Rezultatele obținute de către elevii noștri sunt o încununare binemeritată a efortului lor și, totodată, reprezintă o validare internațională a nivelului profesorilor noștri și a programei de educație în IT pe care o oferim – un produs propriu, dezvoltat continuu, în ultimii 7 ani, de echipa noastră. Suntem singura școală de programare pentru copii și adolescenți din România care și-a gândit întreaga programă astfel încât, după 3 sau maxim 4 ani de studiu, elevii să fie pregătiți să obțină o certificare internațională, în jurul vârstei de 14-17 ani, care le oferă atât lor, cât și nouă, o confirmare că atingem cele mai înalte standarde de educație în IT.” – Oana Manga, co-fondator Academia Micilor Developeri.

Singura școală din România unde copiii pot obține certificare Java

Java ocupă locul 1 în topul celor mai utilizate limbaje de programare, iar programatorii Java sunt printre cei mai bine plătiți developeri din lume. În România, acesta nu se predă în școală sau liceu, ci doar la nivelul facultăților de profil. Academia Micilor Developeri l-a inclus în programa sa pentru că este un limbaj complex, face parte din topul limbajelor de programare și oferă o serie de certificări care îi permit atât școlii, cât și părinților, să verifice progresul copiilor și să acorde o diplomă de la o terță parte cu recunoaștere internațională, care să le răsplătească efortul. În tot acest demers ambițios, elevii Academiei Micilor Developeri nu consideră că fac un efort; în cadrul școlii, învățarea este pentru ei o plăcere și o pasiune, întrucât toată programa este gândită astfel încât să fie axată pe dezvoltare de proiecte și creare de jocuri, timp în care, însă, ei învață noțiuni importante de programare.

Cursul de Java Foundations a fost introdus în programa Academiei Micilor Developeri în toamna anului 2018, în conformitate cu potențialul copiilor și tendințele internaționale.

Copiii încep studierea disciplinei IT cu „Primii pași în programare”, nivel în cadrul căruia învață cum să creeze jocuri și aplicații pentru calculator dar și pentru dispozitive mobile, continuă cu nivelurile de robotică, gândire algoritmică, dezvoltându-și astfel logica matematică și de programare și ulterior trec la nivelurile avansate ale programei și anume „Primii pași în Java” și nivelul de studiu pentru certificare, „Java Foundations”.

Povești ale copiilor

Eric Learschi (16 ani) a început cursul „Primii pași în programare” în anul 2017, învățând la prima lecție cum să facă o mică animație cu un cățeluș și o pisică digitală. Trei ani mai târziu, trecând prin toate nivelurile de studiu ale Academiei Micilor Developeri, a învățat să programeze în linie de cod în unul dintre cele mai populare și căutate limbaje din lume: Java.

 „Am început cursurile la Academia Micilor Developeri când eram în clasa a VI-a. Ce m-a atras la modulele la care am participat a fost diversitatea lor. Pasiunea pentru informatică, profesorii și colegii m-au făcut să continui aici. Participarea la modulele de Scratch, dezvoltarea de aplicații mobile, robotica, Python și Java m-au ajutat să obțin un nivel ridicat al cunoștințelor de programare. De asemenea, cursurile mi-au dezvoltat gândirea structurată și m-au pregătit pentru primul examen serios cu recunoaștere internațională. Programarea este o posibilă profesie. Momentan este o pasiune și o modalitate prin care mă pot dezvolta personal și îmi pot pune în valoare imaginația”. – Eric Learschi

„Eric a luat astăzi examenul «1Z0-811 Java Foundations» și suntem foarte mândri de succesul lui, mai ales că vine în urma unei munci susținute. Un rol determinant în obținerea primei certificări IT din cariera lui îl are Sebastian Erlich (n.a. profesor al Academiei Micilor Developeri încă de pe băncile facultății), căruia vreau să îi mulțumesc în numele întregii noastre familii, iar mulțumirile noastre se îndreaptă și către întreaga echipă a Academiei Micilor Developeri, pentru profesionalism și dedicare. Anii pe care Eric i-a petrecut în familia Micilor Developeri i-au deschis apetitul pentru tehnologie, l-au ajutat să abordeze un pic mai metodic materiile școlare. Ne bucurăm că Academia Micilor Developeri l-a încurajat să își testeze cunoștințele într-un examen serios, de nivel internațional, succesul obținut fiind unul dintre cele mai importante la vârsta lui de nici 16 ani”. – Emma și Bogdan Learschi,  părinți

Eduard Crețu (17 ani) este elev în cadrul Academiei Micilor Developeri de la finalul anului 2016. La rândul lui, a parcurs întreaga programă, precum și cursuri extra-curriculare (cum ar fi cel de creare site-uri WEB sau Python) și a obținut cu succes, în urma examenului, prima sa certificare de programator junior.

„Programarea pentru mine este un hobby. Am dorit și doresc să continui cu programarea deoarece îmi face plăcere să lucrez alături de colegii mei și aștept cu nerăbdare să devenim parteneri la proiectele viitoare. Cred că mă va ajuta foarte mult în viitor în structurarea gândirii și sper că voi putea să îmbin această pasiune a mea cu cariera în muzică pe care vreau să o îmbrățișez.”– Eduard Crețu

Academia Micilor Developeri a fost înființată în anul 2013. Până acum, peste 10.000 de copii au urmat cursurile sau workshopurile gratuite, atât în București, cât și în țară. În prezent, 300 de elevi participă constant la cursurile sale online. Detalii la https://www.miciideveloperi.ro/.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.