Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Echipa de robotică AutoVortex a obținut locul 1 la Campionatul Internațional de Robotică FIRST Russia Robotics Championship din Krasnoyarsk, Siberia

0

Încă o performanță internațională obținută de o echipă membră a programului de robotică implementat în țara noastră de Asociația „Nație Prin Educație”, BRD FIRST Tech Challenge Romania! Echipa de robotică AutoVortex a obținut locul 1 și medalia de aur la cel mai mare și mai important eveniment științific și tehnic din Federația Rusă – FIRST Russia Robotics Championship.

Echipa AutoVortex s-a calificat la acest eveniment în urma jucării finalei de la Campionatul Regional de Robotică din St. Petersburg din decembrie 2019.

Echipa a fost formată din 7 elevi de la 3 licee din București: Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu – Stan Andrei, Pitic Gabriel, Cudrici Dimitrie, Grădinaru Alexandru și Ștefan Roșca; Colegiul Național Sf. Sava – Dunuta Andrei și Colegiul Național Ion Neculce – Vasile Theodor. Echipa este coordonată de antrenorul Panea Ionuț Valentin – asist. Univ. Dr. Profesor de Finanțe la Academia de Studii Economice din București.

Cei doi roboți ai României, construiți și programați în Java de elevi, au jucat toate meciurile de calificare cu brio și în finală au format alianța care s-a luptat cu cele mai bune 2 echipe rusești. Finala a fost câștigată de Alianța României AutoVortex, care a stabilit cu această ocazie un nou record euro-asiatic la puncte.

De asemenea, Echipa AutoVortex a primit premiul Innovate Award, pentru robotul cel mai ingenios și avansat din punct de vedere tehnic.

În urma câștigării locului 1, echipa AutoVortex a fost invitată să reprezinte țara noastră la Campionatul Mondial de Robotică Maryland Invitational din iunie 2020, unde sunt admise doar cele mai bune echipe din lume.

Acest rezultat confirmă statutul de lider internațional al echipei de robotică AutoVortex și adaugă un nou trofeu de locul 1 la palmaresul de 6 victorii consecutive în Rusia și peste tot în jurul lumii: Coreea de Sud, Hong Kong, Australia, Africa de Sud, Canada, Israel, Olanda, Germania, Spania, Franța și Cehia”, declară mentorul Ionuț Panea.

AutoVortex urmează să joace regionala de calificare de la București în cadrul BRD FIRST Tech Challenge Romania, care va avea loc între 20 și 22 martie la Sala Polivalentă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.