Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Campania „Hidden pain is still pain”. Violența de gen nu trebuie ascunsă.

0

Terre des Hommes Romania lansează campania „Hidden pain is still pain” în cadrul proiectului european BRIDGE, adresată copiilor și tinerilor migranți din România care se confruntă cu violența de gen în familie sau în comunitatea gazdă. Campania își propune promovarea unor relații sănătoase, comunicare non-violentă, respect și egalitate de gen printr-o serie de instrumente creative ce pot fi consultate pe pagina de Instagram @Bridge.for.equality.

Violența de gen este o acțiune împotriva voinței unei persoane (copil sau adult), doar fiindcă aceasta este considerată mai slabă, pentru că este fată sau băiat. În general, violența este însoțită de rușine și vinovăție, astfel încât victima se simte mai puțin capabilă să se ridice și să vorbească. Prin această campanie vrem să ajutăm tinerii să realizeze că negarea realității sau tăcerea nu sunt o soluție, iar suferința va fi tot mai mare.

Apelul campaniei este <Let’s #unhidethepain> și invită la dialog, informare și combaterea suferinței! Campania este bilingvă engleză – arabă, fiind adresată în special copiilor și tinerilor migranți din țări precum Afghanistan, Somalia, Irak, Siria, Iran sau Bangladesh, dar și tuturor tinerilor din România care se confruntă cu violența de gen.

Spotul campaniei: https://youtu.be/Uf39X8_oPdE

Pagina @Bridge.for.equality de pe Instagram prezintă informații utile despre violența de gen, date de contact pentru victimele care cer ajutorul și materiale suport pentru specialiștii care vin în întâmpinarea victimelor.

Testul de cunoștințe generale invită copiii și tinerii să-și verifice și dezvolte cunoștințele despre violența de gen pe pagina de Facebook al fundației Terre des Hommes România, accesând butonul Play Game.

Seria de podcasturi despre Violența de Gen, invită cinci doamne expert, cadre didactice și/ sau activiste în domeniul drepturilor omului, să vorbească despre ce trebuie să știm despre violența de gen care afectează copiii, în special pe cei migranți. Acestea se adresează atât profesioniștilor din domeniul social, cât și publicului larg care ar dori să înțeleagă fenomenul și pot fi ascultate pe urmatoarele canale: Soundcloud, Spotify și YouTube.

Pe scurt, ce spun specialiștii despre gravitatea acestui fenomen:

  • Cel mai des întâlnite forme de violență bazată pe gen sunt: intimidarea, hărțuirea sexuală, căsniciile forțate sau timpurii, violența domestică.
  • Migranții trăiesc toate formele de violență de gen, iar cei mai expuși sunt copiii, mai ales cei neînsoțiți.
  • Anual ajung în România 200 de copii neînsoțiți care din nefericire se întâlnesc cu violență și acasă, și pe drum, și în țara gazdă.
  • Femeile și copiii sunt cu precădere victimele violenței de gen.
  • În România avem din 2003 o lege pentru combaterea și prevenirea violenței în familie – nu a violenței bazată pe gen.
  • În 2020 nu avem încă suficiente instituții funcționale și profesioniști care să prevină violența de gen.

Strategia de comunicare a campaniei este dezvoltată și implementată de Agenția Creionetica.

Proiectul BRIDGE (Building Relationships through Innovative Development of Gender – Based Violence Awareness in Europe) este implementat în România de Fundația Terre des hommes și finanțat de Programul „Drepturi, Egalitate și cetățenie” al Uniunii Europene (2014-2020). Conținutul reprezintă doar opiniile autorului și este responsabilitatea sa exclusivă. Comisia Europeană nu acceptă nicio responsabilitate pentru utilizarea informațiilor pe care le conține.

Terre des Hommes este cea mai importantă organizație elvețiană din domeniul protecției copilului. https://www.tdh.ro/ro/infografic

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.