200 de sportivi din 16 țări vin în România, la Campionatele Europene de Winter Triathlon de la Cheile Grădiștei

0

Federația Română de Triatlon mizează pe cel puțin 3 medalii, la cea mai importantă competiție europeană de profil

București, 21 ianuarie 2019Federația Română de Triatlon anunță astăzi că aproximativ 200 de sportivi din 16 țări vor veni în România, pentru a participa la ediția din 2019 a Campionatelor Europene de Winter Triathlon ce va avea loc, în premieră, la Cheile Grădiștei, în 22-24 februarie.

Am intrat în 2019, an de referință pentru triatlonul românesc și pentru România ca țară organizatoare a unora dintre cele mai importante competiții, la nivel mondial. Anul acesta, medaliile importante din triatlonul European se decernează în România. După ce am găzduit, în 2018, Campionatele Mondiale de Winter Triathlon, forul European ETU ne acordă și organizarea unei noi competiții de prim rang în calendarul international, Campionatele Europene de Winter Triathlon. Astfel, sportivii din toate țările europene care au loturi competitive vor concura, în februarie, la Cheile Grădiștei”, a declarat Peter Klosz, Președintele Federației Române de Triatlon.

În cadrul unui concurs de Winter Triatlon, unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul internațional, sportivii aleargă 8 kilometri pe zăpadă, parcurg 14 kilometri de Mountain Bike tot pe zăpadă și fac și 12 kilometri de schi fond. Informații complete despre eveniment sunt disponibile pe pagina www.wintertriathlon.ro.

Un grup important, de aproximativ 500 de sportivi, antrenori, staff și oficiali europeni va fi prezent la competiția de la Cheile Grădiștei.

România va fi reprezentată, în cadrul competiției, de un lot de peste 10 sportivi ce vor concura la categoriile Elite și Juniori, cărora li se vor alătura și 50 de sportivi amatori.

Lotul național țintește peste 3 medalii în cadrul competiției, iar categoriile creditate cu cele mai mari șanse sunt: Feminin U23, Ștafetă Mixtă Elite, Juniori și Paratriatlon.

România va organiza anul acesta, într-o nouă premieră pentru sportul românesc, și Campionatele Europene de Triatlon Multisport, la Tîrgu Mureș.

Fondată în 2012, Federatia Română de Triatlon, al cărei sponsor oficial este Enel România, are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale. Mai multe informatii despre Federație, activitate și sportivi sunt disponibile la www.frtri.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.