Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Un nou raport PISA accentuează necesitatea consolidării educației digitale în Europa

0
  • România, sub media OECD în privința strategiilor de citire deținute

  • Elevii europeni sunt mai expuși riscului infodemic din cauza decalajului digital în educație

  • O nouă inițiativă paneuropeană anunțată de mai multe Fundații Vodafone ajută elevii să utilizeze tehnologiile digitale

București, 4 mai, 2021 – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Organisation for Economic Co-operation and Development – OECD) a lansat astăzi un nou raport PISA care analizează dezvoltarea abilităților de citire ale elevilor în era digitală în țările participante printre care și România și a fost cofinanțat de Fundația Vodafone Germania.

Conform raportului Cititorii secolului 21: Dezvoltarea abilităților de alfabetizare într-o lume digitală, la debutul pandemiei, 87% dintre elevii de 15 ani din România aveau atât o conexiune la internet acasă, cât și un computer pe care îl puteau folosi pentru activitățile școlare. Aceasta reprezintă o creștere de 56 de puncte procentuale comparativ cu ​​2006, dar ne situează ușor sub media OECD, de 89%.

44% dintre elevii din România au raportat că au fost instruiți la școală cu privire la modul în care pot recunoaște informațiile părtinitoare, comparativ cu media OECD de 54%.

Totodată, elevii din medii sociale defavorizate din România au declarat în proporție similară cu elevii din medii favorizate că sunt instruiți la școală cum să recunoască informațiile părtinitoare. În țările OECD, procentul în cazul copiilor din medii favorizate este cu 8% mai ridicat.

Totuși, elevii din România au obținut cu mult sub media OECD în ceea ce privește stăpânirea unor strategii de citire pentru a înțelege și a memora un text, pentru a scrie un rezumat și pentru a evalua credibilitatea surselor. Cunoașterea acestor strategii – în special a celor de evaluare a credibilității surselor – este puternic asociată cu performanța generală a lecturii.

Europa rămâne în urmă în privința pregătirii tinerilor pentru era informațională digitală

În contextul infodemiei COVID-19 – un termen utilizat de Organizația Mondială a Sănătății pentru a descrie abundența de informații diseminate despre criza sanitară, raportul arată că numai jumătate (54%) dintre elevii europeni sunt instruiți să recunoască o informație părtinitoare și doar unul din 10 disting între fapte și opinii.

Accesul elevilor la tehnologii digitale și instruire diferă de la țară la țară, dar și între elevii provenind din medii socio-economice diferite. Șansele ca elevii din Australia, Canada, Danemarca și Statele Unite să fie instruiți pentru depistarea informațiilor părtinitoare sunt de două ori mai mari prin comparație cu elevii din Israel, Letonia, Republica Slovacă, Slovenia și Elveția.

Raportul indică un decalaj digital și în cazul elevilor provenind din medii defavorizate. Cu excepția Portugaliei și a Ungariei, elevii din medii defavorizate au fost semnificativ mai puțin expuși la instruire cu privire la validarea informațiilor primite. În Belgia, Danemarca, Germania, Luxemburg și Suedia, această diferență a depășit 15 puncte procentuale, indicând diferențe majore în accesul la educația digitală.

În contextul în care tehnologiile digitale permit răspândirea imediată a informațiilor este mai important ca niciodată ca cei care citesc respectiva informație să poată distinge faptele de opinii învățând strategii de detectare a informațiilor părtinitoare și a conținuturilor rău intenționate cum ar fi știrile false și emailurile de tip phishing. Responsabilii cu politicile publice, instituțiile educaționale, societatea civilă și companiile trebuie să acționeze acum pentru a atinge ținta deceniului digital al Europei – și anume ca cel puțin 80% dintre adulți să dețină abilități digitale până în 2030”, a declarat Joakim Reiter, membru în Boardul Fundației Vodafone și Director External Affairs, Vodafone Group.

Consider binevenit raportul PISA „Cititorii Secolului 21”. În această perioadă în care ecranele au devenit o fereastră către lume, e important să ne asigurăm că tinerii au abilitățile necesare pentru a naviga în oceanul de informații. Acesta este și unul dintre obiectivele Planului pentru Educație Digitală 2021-2027, de adaptare a educației și a instruirii la era digitală asigurând tinerilor acces la abilitățile și competențele necesare pentru a face față circumstanțelor. Raportul furnizează informații relevante despre cum pot fi ghidați elevii la vârsta de 15 ani pentru a naviga în era digitală și pentru a deveni cititori instruiți și informați, dar și cetățeni ai secolului digital”, a declarat Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

Șapte fundații Vodafone anunță o inițiativă educațională comună pentru a spori abilitățile digitale

Pentru a pregăti tinerii și a-i ajuta să prospere într-o societate digitală, fundațiile Vodafone din Germania, Ungaria, Olanda, Portugalia, România, Spania și Turcia au anunțat o nouă inițiativă educațională paneuropeană care are ca scop instruirea elevilor și a educatorilor în utilizarea creativă și critică a tehnologiilor digitale. Prin schimbul de bune practici, educatorii din mediul școlar și extrașcolar vor avea la dispoziție materiale de învățare și predare. Lucrând îndeaproape cu partenerii locali, inițiativa asigură o abordare adaptată pentru a încuraja educația inovatoare și echitabilă în fiecare țară.

Inițiativa face parte din investiția de 20 de milioane de euro anunțată de Fundația Vodafone pentru instruirea unui număr de 16 milioane de oameni din 14 țări europene pentru dobândirea de abilități digitale care să îi ajute să beneficieze de tehnologie și să prospere într-o societate digitală*.

*Fundația Vodafone folosește metodologia „Lives Improved (Vieți îmbunătățite)” pentru evalua impactul asupra publicului și este aplicată anual de Dalberg. O estimare conservatoare a impactului acestor programe de dobândire de competențe digitale anticipează un număr de 16 milioane de beneficiari direcți până în 2025.

Despre PISA și raportul Cititorii secolului 21

PISA este programul OECD pentru evaluarea internațională a elevilor. PISA măsoară capacitatea tinerilor de 15 ani de a-și folosi cunoștințele și abilitățile de lectură, matematică și științe pentru a face față provocărilor din viața reală. PISA 2018 s-a axat pe lectura în mediul digital. Raportul Cititorii secolului 21: dezvoltarea abilităților de alfabetizare într-o lume digitală, cofinanțat de Fundația Vodafone Germania, oferă o analiză aprofundată a modului în care elevii dezvoltă abilități de citire pentru a naviga într-un secol 21 dominat de tehnologie.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.