Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Psiholog Școala de Valori, sfaturi pentru elevii care se pregătesc să susțină examenele naționale: „Gestionarea emoțiilor, în perioadele stresante, e cheia succesului. Nu vă neglijați pe voi și activitățile care vă încarcă. Relaxați-vă, apoi reveniți la învățat”

0

București, 23 iunie 2021 – Contextul pandemic și-a pus amprenta asupra sistemului de învățământ autohton, atât la nivelul calității actului educațional, cât și în ceea ce privește pregătirea elevilor pentru susținerea examenelor naționale. După aproape un an de școală online, timp în care atât elevii, cât și profesorii s-au confruntat cu numeroase provocări, de la lipsa echipamentelor și resurselor electronice necesare învățării, la absența internetului în anumite zone ale țării și dificultatea susținerii orelor la distanță, tinerii aflați în pragul examenelor naționale resimt, astăzi, presiuni pe care cei mai mulți nu știu cum să le gestioneze. Psihologul organizației educaționale Școala de Valori vine în întâmpinarea elevilor care se pregătesc de examene, dar și a părinților, la fel de emoționați precum copiii lor privind parcurgerea acestei etape.

Examenele naționale (Evaluarea Națională, Bacalaureatul) provoacă elevilor mari emoții, dar și părinților, după un an de pandemie și de școală online

Numărul elevilor care s-au înscris pentru susținerea sesiunii examenului de Bacalaureat din această vară (iunie-iulie) este mai mic comparativ cu cel din anii trecuți, arată datele comunicate de Ministerul Educației. Doar 77% (114.000 de elevi) dintre elevii aflați în an terminal (absolvenți de liceu din promoția curentă) s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2021, potrivit ministrului Educației. De altfel, rata de succes în rândul promovării examenului de Bacalaureat a fost tot mai scăzută, în ultimii ani, iar efectele s-au resimțit în economie, pe piața muncii, potrivit specialiștilor în resurse umane. De exemplu, în 2020, examenul de Bacalaureat a avut cea mai mică rată de promovabilitate din ultimii șase ani, doar 62,9% dintre elevi reușind să promoveze examenul, conform datelor oficiale.

În ceea ce privește susținerea Evaluării Naționale 2021, care a debutat marți, 22 iunie, anul acesta participă peste 131.000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a, conform datelor comunicate de Ministerul Educației.

După un an de școală la distanță, elevii s-au confruntat cu dificultăți, atât în procesul de învățare, cât mai ales pe plan social, din punct de vedere psihologic și emoțional. Contextul sanitar dificil a îngreunat predarea profesorilor, realizată exclusiv online, situație aflată în premieră națională (și nu numai), iar copiii s-au văzut nevoiți să asimileze materiile folosind internetul și diverse instrumente digitale, aflându-se la distanță de colegii și prietenii lor, într-un mediu cu totul diferit de normalul anterior.

Ultimul an a generat o frică de pandemie, dar și o pandemie de frică. Protecția excesivă, atât din partea părinților, cât și din partea profesorilor, a accentuat mult stările de anxietate ale elevilor. Căci elevii pot interpreta aceste protecții doar printr-o accentuare a fricii față de pericole. Uneori, pentru unii copii, măsurile de siguranță creează mai multă anxietate, în special în momentele de testări și examene, din simplul fapt că sunt mai mulți factori externi care pun presiune pe ei”, explică Ana Anghelescu, unul dintre psihologii specializați în educație și consilieri vocaționali din cadrul organizației non-profit Școala de Valori.

Absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, în cadrul Universității București, în prezent masterand în Evaluare și Intervenție Psihologică și psihoterapeut în formare cognitiv-comportamentală al Asociației Române de Terapie Comportamentală și Cognitivă, Ana Anghelescu a consiliat, în ultimul an, cursanții Școlii de Valori, oferindu-le sfaturi referitoare la gestionarea presiunii emoționale și psihice. Odată cu debutul examenelor naționale, psihologul și specialistul în educație al Școlii de Valori vine cu o serie de sfaturi utile, atât pentru elevi, cât și pentru părinți, în vederea parcurgerii cu succes a acestei perioade importante.

Deseori, părinții sunt excesiv de protectori și de implicați în viețile copiilor lor, iar asta nu ajută pe nimeni. Părinții au nevoie să facă lucruri și pentru ei, să își comunice propriile emoții și să aibă o relație colaborativă cu propriul copil. Perioada pandemiei a schimbat multe, inclusiv în sistemul educațional și în admiterile la diverse instituții de învățământ. Este foarte important ca părinții să ofere libertate de decizie tinerilor, să-i lase să-și aleagă propriul drum, să colaboreze cu ei și să găsească împreună rezolvări la problemele întâmpinate pe parcurs”, adaugă Anghelescu.

Sfaturi pentru elevi: “Nu vă neglijați plăcerile când sunteți stresați. Relaxați-vă, apoi reveniți la învățat”

  • În momentele în care se instalează strestul și anxietatea, apare gândirea irațională, în care elevii nu mai văd realitatea așa cum este ea, de fapt”, explică psihologul. O metodă bună de a gestiona problema este ca tinerii să țină un jurnal al gândurilor iraționale și să se întrebe: Care sunt dovezile că aceste gânduri sunt reale? Dar false?”. Deseori, ei au impresia că felul în care gândesc este adevărat doar pentru că îl percep astfel. Adevărul este că, uneori, realitatea poate fi cu totul alta de modul în care noi gândim”, punctează specialistul.

  • Când tinerilor le este dificil să se concentreze, se recomandă o pauză de relaxare. În pauză le este recomandat să facă o activitate relaxantă: precum sport, de pildă (yoga, meditație sau chiar o plimbare în natură). Când ai o perioadă stresantă, e important să nu te neglijezi pe tine și activitățile care te încarcă. Suntem oameni și avem nevoie să facem ce ne place”, subliniază Ana Anghelescu.

  • Susținerea examenelor naționale (Evaluarea Națională, Bacalaureatul) reprezintă etape importante în viața tinerilor. Mulți elevi se pregătesc intens pentru asta, tocmai pentru a le promova cu note cât mai mari. Deseori se pune multă presiune asupra lor, iar tinerii ajung să se simtă efectiv epuizați pshic și fizic, dar și anxioși. Ajung să manifeste o anxietate caracterizată prin tot felul de gânduri îngrijorătoare și emoții negative, care îi pot afecta în performanța școlară. Și aici, jurnalul gândurilor și al emoțiilor joacă un rol important prin intermediul căruia își pot urmări stările și le pot controla cu luciditate.

Sfaturi pentru părinți: “Comunicați mult cu copiii, oferiți-le recompense și relaxați-vă în familie”

  • Relația părinte-copil este una extrem de importantă, în special în această perioadă stresantă pentru ambele părți. Copilul are nevoie să fie înțeles de propriul părinte. O primă metodă eficientă în gestionarea emoțiilor o reprezintă comunicarea empatică cu tânărul, pe un ton calm și înțelegător. Copiii au nevoie să se simtă ascultați cu adevărat, susținuți și, în același timp, încurajați să facă față provocărilor”, subliniază psihologul.

  • Recompensarea performanțelor și a comportamentelor pozitive, fie ele cât se poate de mărunte, sunt foarte importante, de asemenea. Atunci când tinerii reușesc să facă mai multe execiții corecte, e recomandat să fie lăudați, apreciați, chiar să primească mici recompense – acest comportament crește încrederea de sine și posibilitatea de a ajunge din nou la performanță. Prin evidențierea pe reușite, elevii își diminuează emoțiile negative și se simt încrezători în propriile forțe.

  • Psihologul recomandă părinților să-i ajute pe tineri să se expună la situațiile care le produc stres. De pildă, dacă elevului îi este teamă de examenul de matematică, părintele să îl încurajeze să termine cât mai multe simulări de examen, fie singur, fie cu alți colegi, pentru a se familiariza cu acesta și pentru a-și reduce anxietatea. Cu toții știm că, atunci când facem de mai multe ori un lucru de care ne este teamă, ne obișnuim cu el și încetăm să mai fim anxioși”, punctează expertul.

  • O altă metodă cumva subapreciată este relaxarea, o abilitate ce poate fi învățată și folosită ori de câte ori avem nevoie. Simpla atenție asupra respirației ajută foarte mult. Deseori, când suntem stresați sau anxioși, avem o respirație neregulată și mult mai rapidă, motiv pentru care ne simțim agitați”, explică specialistul.

Gestiunea emoțiilor conduce, deseori, la rezultate școlare mai bune, aspect care poate fi asociat întregului an școlar, nu doar momentelor de tranziție, cum sunt examenele. Emoțiile pot afecta rezultatele obținute, iar dacă tinerii învață să le stăpânească și să facă față presiunii, întregul lor parcurs educațional poate fi îmbunătățit, potrivit psihologului.

În ultimul an, Școala de Valori a conceput și implementat programe menite să-i sprijine pe elevii care se pregătesc să susțină examenul de Bacalaureat. Organizația educațională a dezvoltat proiecte prin care a oferit pregătire gratuită pentru BAC, adresată elevilor din mediile defavorizate. Proiecte precum Creștem Viitor și Atelierele Plus au avut drept scop susținerea tinerelor generații, atât din punct de vedere educațional, cât și emoțional, în special în contextul pandemic.

###

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potenţialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente prosociale, care să îi ajute în viață și în carieră. Misiunea Școlii de Valori este de a ajuta tinerii să devină creatorii proprilor vieţi, fiind singura asociaţie din România care implementează în programe educaţia centrată pe valori – un model educaţional ce implică dezvoltarea de competenţe împărţite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalităţii, implicare civică şi preocuparea pentru bunăstarea personală și comunitară.

În prezent, organizația dezvoltă patru programe educaţionale naţionale – Adoptă un Liceu, Excepţionalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia și unul european – Globatic, prin care contribuie activ la dezvoltarea educaţiei autohtone, oferind cunoaştere şi îndrumare adolescenţilor, tinerilor şi profesorilor.

Despre autor

avatar

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală apărută în 2009 ca urmare a unei idei îndrăznețe a mai multor tineri întreprinzători. În toate ”viitorurile posibile”, vor avea succes aceia care își explorează potențialul și învață să se auto-depășească, colaborează cu celelalte generații și caută activ oportunități astfel încât să contribuie la transformarea societății, oferind bunăstare generațiilor prezente și viitoare. Misiunea Școlii de Valori este aceea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți, fiind singura asociație din România care implementează în programele sale educația centrată pe valori. Acest model educațional implică dezvoltarea de competențe împărțite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalității, implicare civică și well-being. Școala de Valori dezvoltă patru programe educaționale naționale: Adoptă un Liceu, Excepționalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educației din România, oferind cunoaștere și îndrumare adolescenților, tinerilor și profesorilor.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.