Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Cu ajutorul unei tablete primite în dar, la finalul clasei a III-a Robert nu știa să scrie și să citească, dar a reușit să recupereze, iar acum compune și poezii

0

În aparență, este un copil ca toți ceilalți de vârsta lui. În realitate însă, Robert, un băiat de 10 ani din Prahova, este un mic supererou. Nu a știut să scrie și să citească până în clasa a III-a, iar în timpul pandemiei a reușit o performanță greu de imaginat: dotat cu o tabletă primită de la Narada și cu Internet, cu ajutorul învățătoarei și al colegilor coalizați într-o mare familie, Robert a descoperit tehnologia. Iar prin intermediul ei, a învățat în timp record să scrie și să citească. Recunoaște că mai are de parcurs materie pentru a-și ajunge colegii din urmă, dar se va ocupa de ea în vara aceasta, accesând NaradiX, platforma de educație remedială lansată de Narada luna aceasta.

Un defect de pronunție nediagnosticat l-a transformat pe Robert într-un copil marginalizat, victimă a bullying-ului, un elev pentru care școala reprezenta un loc de tortură. „Copiii râdeau de mine când veneam la școală, ba stăteau după ușă și mă speriau, ba îmi puneau piedică. Râdeau de mine și mă batjocoreau” își amintește Robert. După ce, la insistențele lui, mama l-a mutat în clasa învățătoarei Ana Clara Grecu, unde și-a întâlnit foștii colegi de grădiniță, Robert nu a mai fost batjocorit, însă rănile erau prea adânci ca să se poată integra cu adevărat în colectiv. A reușit să facă acest lucru, paradoxal, în perioada școlii online, învățând pe o tabletă dăruită de Narada. Acum citește și scrie bine, compune chiar și poezii, iar când o să se facă mare vrea să devină „polițist care prinde hoți”.

„Când am descoperit prima dată tehnologia, copiii mi-au arătat site-uri cu exerciții de matematică și de română. Tehnologia m-a ajutat și să învăț și să recuperez ce am pierdut”, spune Robert, care recunoaște că mai are de parcurs materie până va ajunge la zi. Cât despre planuri pentru vacanța de vară, „o să intru pe Naradix să recuperez ce nu știu” mai spune băiatul din Valea Doftanei, care recunoaște că „e mai ușor să te joci afară, dar mai important e să înveți. Dacă înveți, poți să ajungi cineva. Dacă te joci pe afară nu prea ajungi nimic, o să fii neînvățat”.

Povestea lui Robert demonstrează și cât de ușor se poate pierde pe drum un elev, dar și cât de simplu se poate recupera, dacă primește empatie, tehnologia necesară învățării și sprijin. Dintr-un copil marginalizat, care nu îndrăznea să-și privească în ochi colegii, Robert a primit o nouă șansă, „acea oportunitate de care el a avut nevoie ca să iasă și să înflorească, să vadă altfel lumea din jurul lui. Să învețe, în primul rând” spune învățătoarea Ana Clara Grecu, unul dintre cei 40 de profesori și 80 de voluntari care au lucrat la conținutul platformei de educație remedială Naradix.

„Sunt unul dintre voluntarii din programul Naradix și am lucrat acolo pentru copii ca Robert, care au nevoie de ajutor”, spune învățătoarea Grecu. În situația lui Robert se află 259.000 de elevi, care au pierdut parte importantă a materiei, în timpul pandemiei, pentru că nu au putut participa la lecțiile online din cauza lipsei dotărilor necesare. Pentru toți acești elevi, NaradiX poate reprezenta ceea ce a însemnat contactul cu tehnologia pentru Robert – șansa de a învăța, de a evolua, de a se integra în societate și de a privi spre viitor cu nădejdea că toate visurile au șanse să se împlinească.

Până la începutul noului an școlar, 100.000 de copii pot să recupereze materia pierdută în pandemie prin înscrierea pe platforma de educație remedială NaradiX. Elevii pot fi înscriși și de părinți sau de profesori în acest sistem de educație remedială digitalizat. Platforma este o facilitate și pentru dascăli, care pot face schimb de experiență cu alte cadre didactice prin intermediul webinariilor găzduite de NaradiX sau pot folosi conținutul acesteia pe tot parcursul anului școlar.

Pentru conceperea Naradix, Narada a digitalizat curriculum-ul pentru clasele 0 – 8, într-o formă cât mai atractivă pentru copii.

„Unele lecții nu au doar conținutul scris, iar ulterior un test, dar și o sumedenie de alte forme mult mai jucăușe. Sunt unele lecții care sunt sub formă de jocuri, sub formă de puzzle-uri, sub formă de tot soiul de alți algoritmi interactivi care să fie și plăcuți pentru copiii care îi studiază”, explică Andra Munteanu, cofondator Narada. Mai mult, Naradix oferă premii elevilor care au rezultate foarte bune: „Pe măsură ce studiază niște lecții sau face un test, copilul adună niște puncte în contul lui, puncte care se numesc Naradini, un fel de monede ale platformei. Funcționează ca un joc și în loc să simți că ești la școală, ai impresia că te joci și fie concurezi cu alți prieteni de-ai tăi, fie poți să transformi aceste puncte în premii, pe care le cumperi din shop-ul Naradix. Pe parcurs, acolo vei găsi de la jocuri, la mingi și la alte multe premii” spune Andra Munteanu.

Robert știe foarte clar că „tehnologia, cititul și colegii” l-au ajutat să-și depășească limitele, așa că își va petrece cel puțin 4 ore/săptămână învățând pe NaradiX. Alți elevi ar putea găsi stimulente diferite de a accesa platforma de educație remedială: „Îi avem alături și pe cei de la HaHaHa Production și pe Smiley care oferă burse copiilor. De ce nu ți-ai dori să fii bursierul lui Smiley, să studiezi câte ceva, să te întreci și cu colegul tău de bancă și în timpul acesta să aduni și puncte cu care să-ți iei o minge?! De ce n-ai face asta?!” spune Andra Munteanu lansând o invitație elevilor și profesorilor să-i înscrie pe Naradix pe toți cei care au nevoie să recupereze materia pierdută în perioada pandemiei.

Cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei, fiecare persoană poate susține acest proiect alături de Narada. Cu doar 2 euro/lună, riscul de abandon școlar pentru 2 elevi este diminuat, iar copiii din mediile vulnerabile primesc astfel o șansă reală la educație.

Impresionanta poveste a lui Robert poate fi urmărită aici.

Proiect realizat împreună cu sponsorul principal cora România.

Comunitate de voluntari mobilizată de Starbucks România.

Curriculum digitalizat împreuna cu Global Vision.

Parteneri: Adservio, Editura Didactică şi Pedagogică

Poiect promovat de: HaHaHa Production.

Partener legal: Raluca Comanescu & Partners

Campanie amplificată de Kiss FM.

Despre NARADA

Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. Credem în forța comunității de a schimba lucrurile când este mobilizată de proiecte care să o inspire și, de asemenea, suntem convinși că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea.

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație la firul ierbii, NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate. #3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.

Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.