Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Spitalul Judetean din Piatra Neamt are nevoie de sprijin!

0

Maraton de solidaritate: Oamenii reciclează, pentru ca medicii să primească ajutorul de care au nevoie în pandemie

 

București, 28 iulie 2020: Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, care a servit ca unitate medicală suport în lupta contra pandemiei de COVID-19, are nevoie de aparatură medicală necesară unor intervenții cât mai prompte, în valoare de 10.000 de euro. Până pe 31 iulie, pentru fiecare kg de deșeuri electrice colectate în cadrul campaniei ,,Reciclează pentru cei care salvează, Asociația Environ va dona 1 leu către Fondul de Urgență pentru spitale deschis de Salvați Copiii.

 

Fondurile colectate în acest maraton de solidaritate se vor adăuga unei donații inițiale de 5.000 de euro realizată de Environ la lansarea campaniei.

Medicii vor avea astfel la dispoziție un monitor de funcții vitale, un injectomat, pulsoximetru și senzori pentru acesta, precum și echipamente de protecție, pentru a putea interveni și îngriji optim pacienții.

,,Salvați Copiii România a creat un mecanism de întărire a capacității spitalelor din România în lupta contra pandemiei și trebuie să rămânem vigilenți. Virusul nu a obosit și e nevoie de eforturile noastre solidare, pentru a-i proteja și ajuta deopotrivă pe medici și pe pacienți”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Până în prezent, s-au alăturat inițiativei companii precum Linde Gaz România sau Tchibo Brands, însă și personalități publice precum Ana Maria Bucura, Iulia Ionescu, Alice Cavaleru, Noemi Meilman.

,,Ne bucurăm tare mult că am primit  feedback pozitiv atât din rândul clienților noștri, cât și al persoanelor publice care au aderat imediat la cauza noastră și au ales să transmită mesajul nostru către comunitățile lor, însă avem nevoie în continuare de implicarea oamenilor. Din păcate, criza nu s-a încheiat, iar spitalele și medicii au nevoie de ajutorul nostru, de aceea lansăm încă o dată un apel la reciclare: printr-un gest simplu, protejezi mediul înconjurător și contribui la salvarea de vieți omenești”, a declarat Roxana Puia, Director de Marketing Environ.

 

Persoanele fizice sau juridice care dețin aparatură electrică veche sau defectă pot solicita preluarea gratuită de la domiciliu sau sediul companiei pe adresa logistica@environ.ro sau prin comandă telefonică la 031.827.0000, termenul maxim de așteptare fiind de 72 de ore oriunde pe teritoriul României.

 

Oricine se poate implica în campanie, atât prin predarea aparaturii electrice vechi sau defecte, cât și prin promovarea inițiativei în cercul de cunoscuți folosind hashtag-ul #RecicleazaPentruCeiCareSalveaza în postările din social media.

 

Atunci când sunt aruncate împreună cu deșeurile menajere sau gestionate necorespunzător, deșeurile electrice sunt foarte nocive pentru mediul înconjurător și sănătatea umană din cauza conținutului ridicat de substanțe periculoase, metale grele și materiale poluatoare.  Deșeurile colectate de la sediul sau domiciliul participanților ajung în stațiile de reciclare unde tratate și reciclate conform celor mai performante tehnologii.

 

Campania ,,Reciclează pentru cei care salvează” se derulează în perioada 12 mai – 31 iulie 2020.

 

INTERVENȚIA SALVAȚI COPIII, PENTRU ÎNTĂRIREA CAPACITĂȚII SPITALELOR DIN ROMÂNIA

 

Într-o primă etapă,  aceea a intervenției urgente, Organizația Salvați Copiii a dotat prioritar spitalele cu echipamente de protecție pentru medici, în următoarele luni fiind vitală achiziția de aparatură medicală performantă, mai ales pentru secțiile de terapie neonatală, care îngrijesc nou-născuții cei mai vulnerabili: prematurii și cei cu patologii complexe.

 

În data de 17 martie, Salvați Copiii România creat Fondul de urgență pentru echiparea spitalelor, astfel încât acestea să poată gestiona cazurile de Covid-19 și pentru a proteja atât medicii, cât și pacienții.Organizația a reușit să identifice resurse financiare și furnizori de aparatură și echipamente medicală, astfel încât medicii să primească cât mai rapid sprijinul cerut.

 

În cele două luni de stare de urgență,  Salvați Copiii a ajuns cu echipamente medicale și de protecțe în unități din București și 18 județe (Alba, Arad, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași,  Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea).

Peste 6.000 de cadre medicale au fost astfel sprijinite, cu peste 263.678 de articole medicale.

Fondul de urgență pentru sprijinirea imediată a sistemului medical rămâne deschis: RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc. Persoanele fizice care vor să ajute pot dona online pe site-ul Salvați Copiii

Până în acest moment, 52 de unități medicale și de îngrijire pacienți și 79 de cabinete de medicină de familie au primit echipamente de protecție și aparatură performantă. Peste 5.570 de cadre medicale au fost astfel sprijinite în lupta contra pandemiei cu 198.268 de echipamente și materiale medicale indispensabile.

 

Contact: Alexandra Boeriu, alexandra.boeriu@salvaticopiii.ro, 0744.360.446

 

Despre Salvați Copiii

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

 

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

 

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre Asociația Environ

Asociaţia Environ este o organizaţie colectivă, non-guvernamentală şi non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, promovând activ de peste 13 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare, economie circulară și sustenabilitate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.