Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

SEMIMARATON GALAȚI 2021 finanțează idei de proiecte din Galați și Brăila

0

Fundația Comunitara Galați organizează Semimaraton Galați, pe 23 mai. Proiectele pot fi înscrise până pe 12 martie, ora 00.00. ONG-urile și grupurile de inițiativă interesate de această oportunitate de finanțare, pot înscrie ideea lor pe www.semimaratongalati.ro, la secțiunea Înscrie un proiect 2021. Sunt eligibile pentru a aplica: organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă din Galați și Brăila.

Semimaraton Galați este un eveniment filantropic, cu caracter sportiv și este organizat de către Fundația Comunitară Galați. Ajuns la a VIII – a ediție, Semimaraton Galați își propune să aducă plus valoare comunităților locale, prin îmbinarea beneficiilor sportului cu acțiuni precise de susținere comunitară. Programul Semimaraton Galați susține generozitatea și spiritul comunitar, precum și un stil de viață orientat către sport, prin promovarea unor idei/proiecte cu impact pozitiv, care au ca scop rezolvarea problemelor din Galați si zonele învecinate astfel încât să contribuim împreună la creșterea calității vieții. În cele șapte ediții ale evenimentului, Fundația Comunitară Galați a susținut 65 de proiecte, finanțate cu 233225 lei sub formă de granturi.

Semimaratonul înseamnă angrenarea celor mai importante resurse din comunitate. Evenimentul aduce împreună toții actorii importanți: cetățeni, organizații, companii și autorități publice, punând la dispoziție fonduri prin intermediul cărora vor fi sprijinite inițiative ale grupurilor informale, cât și proiecte ale organizațiilor non-guvernamentale.

Organizațiile non-profit și grupurile de inițiativă propun idei și/sau proiecte/cauze care să aducă plus valoare comunității. Cele mai bune proiecte sunt selectate în urma unui proces de stabilire a eligibilității și a punctajului întrunit. Unul dintre proiecte va fi ales din Municipiul Brăila. Ne dorim să micșorăm distanța dintre cele două orașe și să întărim prietenia dintre cele două prin susținerea unei cauze din Brăila.

Pot înscrie proiecte echipele care au idei ce pot rezolva probleme ale comunității și vor crește calitatea vieții din Galați și zonele învecinate, respectiv:

– Grupuri de inițiativă* (fără personalitate juridică) din Galați si Brăila

– Organizații non-guvernamentale (ONG-uri) din Galați si Brăila

Deoarece ne dorim să creștem calitatea proiectelor înscrise de la an la an, pe parcursul perioadei de depunere a aplicațiilor, echipa Fundației Comunitare Galați va oferi la cerere, consultanță pentru definirea proiectelor și finalizarea aplicațiilor.

Formularele de aplicare pot fi descărcate de pe site-ul www.semimaratongalati.ro. Acestea trebuie completate și transmise la adresa de e-mail: info@fundatiacomunitaragalati.ro, împreună cu 2-4 poze relevante, până pe 12 martie, ora 00:00.

Pentru că binele se învață și se înfăptuiește mai bine împreună, Semimaraton Galați 2021 devine din nou, provocarea adresată comunității gălățene de a se mobiliza, implica și contribui la devenirea unui oraș transformat prin mișcare, pentru schimbare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.