Sute de ore de voluntariat și peste 300 de acțiuni civice desfășurate prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

0

Sute de ore de voluntariat și peste 300 de acțiuni civice desfășurate prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

Răspuns civic notabil al comunității constănțene la provocări locale în mediu și educație – 5 inițiative comunitare mobilizate de Fundația Comunitară Galați, coordonate de Federația Fundațiile Comunitare din România și finanțate de Lidl România s-au concretizat, în mai puțin de 7 luni, în sute de acțiuni de voluntariat de care au beneficiat indirect mii de constănțeni.

Fundația Comunitară Galați anunță finalizarea cu succes a 5 inițiative comunitare prin care s-au implementat soluții civice creative la provocări locale în domeniile mediu și educație. Inițiativele au beneficiat de mentorare din partea Fundației Comunitare Galați și de microgranturi nerambursabile în valoare de peste 246.000 de lei din partea Lidl România, sub umbrela programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Programul s-a desfășurat simultan și alte 5 orașe din țară.

Cele două direcții strategice ale programului implementat la Constanța – educație și mediu – au fost traduse în practică în peste 300 de activități, în care au fost implicați peste 100 și care au însumat peste 3800 ore de voluntariat. Dintre numeroasele acțiuni, s-au evidențiat rezultate precum:

  • Realizarea unei machete 3D a părţii submerse a acvatoriului Portului Antic Tomis care este utilizată pentru conştientizarea valorii patrimoniului submers, atât în cadrul comunităţii locale, cât şi pe plan naţional;

  • Înființarea primului parc din Constanța cu jocurile copilăriei în mărime naturală: Piticot, Nu te supăra frate, Monopoly, X și 0, Șah, Roata Provocărilor, Table, Țintar;

  • Revitalizarea urbană a pasajului de la Gară și utilizarea acestui spațiu pentru activități educaționale și recreative;

  • Montarea unei sere în incinta Școlii de Maiștri Militari de Marină din Constanța și utilizarea ei pentru hrănirea sănătoasa a elevilor și a studentilor;

  • Amenajarea unei grădini senzoriale, în curtea grădiniței Dumbrava Minunată, și dotarea cu instrumente muzicale de exterior, unde copiii au avut ocazia să desfășoare activități în aer liber, jocuri muzicale, activități de ecologizare și îngrijire a mediului;

Programul ”Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” desfășurat la Constanța a venit ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunității în domeniile mediu și educație, acestea fiind identificate de Fundația Comunitară Galați pe parcursul a 2 luni de cercetare și dialog cu administrația locală și societatea civilă. Programul este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung.

Pentru o relatare detaliată a rezultatelor proiectelor constănțene, dar și pentru a fi la curent cu evoluția programului, se pot accesa website-ul dedicat www.fondulpentruunviitormaibun.ro și pagina națională de Facebook.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent 12.000 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Fundația Comunitară Galați este organizație non-guvernamentală și non-profit. Activează inițiatori din comunitate să își asume responsabilitatea comună pentru a transfoma Galațiul într-un oraș din care nu ai mai pleca. Mobilizează resursele comunității pentru a satisface nevoile comunității și dezvoltăm o infrastructură locală a filantropiei – unde lideri informali, ONG-uri și companii – pot să se întâlnească, să lucreze și să producă o schimbare pozitivă, cu efect multiplicator.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.