Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Retrospective de autor la TIFF: Éric Rohmer, Luis García Berlanga, Iosif Demian și Małgorzata Szumowska

0

Operele a patru autori emblematici pot fi (re)văzute pe marele ecran în două dintre cele mai apreciate secțiuni ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca). Close-up Éric Rohmer prezintă în copii recent restaurate opt dintre filmele-reper ale unuia dintre cei mai influenți cineaști din istorie, iar în tradiționala secțiune 3×3, TIFF revizitează operele a trei regizori de marcă: românul Iosif Demian, poloneza Małgorzata Szumowska și spaniolul Luis García Berlanga, de la nașterea căruia, în 2021, se împlinesc 100 de ani.

Close-up Éric Rohmer

Regizor, scenarist, critic de film și jurnalist, Éric Rohmer (1920 – 2010) este unul dintre cei mai longevivi cineaști din Noul Val francez. “Te apropii de filmele sale cu întrebări, cu mirări și le părăsești captiv al farmecului subteran al secretului, al misterului, al principiului incertitudinii practicat de unul dintre cei mai construiți creatori (i se spunea și Arhitectul), dar și cei mai liberi”, scrie despre el criticul de film Magda Mihăilescu. Stilul său unic, eliberat de constrângerile cinematografiei clasice, explorează natura umană prin intermediul relațiilor romantice, cu o atenție deosebită acordată discrepanțelor dintre aparență și esență. “Rohmer este cel mai bun regizor al zilelor noastre”, declara François Truffaut într-un interviu, în 1973. A fost redactor-șef al prestigioasei publicații Cahiers du cinéma între anii 1957 și 1963 și a regizat peste 20 de lungmetraje, grupându-și majoritatea filmelor în colecții tematice precum Povești morale, Comedii și proverbe sau Poveștile celor patru anotimpuri. 

Aprecierea internațională a venit odată cu Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969), nominalizat la două premii Oscar. Următorul său film, Le genou de Claire (Genunchiul lui Claire, 1970), în care joacă și scriitoarea Aurora Cornu, i-a adus numeroase alte premii, printre care trofeul suprem la San Sebastian. Ambele vor putea fi vizionate la TIFF, alături de Les nuits de la pleine lune (Nopțile cu lună plină, 1984), Le rayon vert (Raza verde, 1986, distins cu Leul de Aur la Veneția), și toate cele patru filme din inconfundabila serie a anotimpurilor: Conte de printemps (Poveste de primăvară, 1990), Conte d’hiver (Poveste de iarnă, 1992), Conte d’été (Poveste de vară, 1996), Conte d’automne (Poveste de toamnă, 1998). Close-up Éric Rohmer este prezentat de către Institutul Francez din România.

 

3×3: Luis García Berlanga 

Creator renumit de satire cinematografice, regizorul spaniol Luis García Berlanga s-a remarcat în lumea filmului printr-o abordare unică a problemelor cu care se confrunta societatea contemporană lui, aducând pe marele ecran subiecte fierbinți precum mascarada politică, ipocrizia religioasă, lașitatea sau intoleranța. În cadrul miniretrospectivei dedicate acestui autor iconoclast, spectatorii vor urmări, în copii proaspăt restaurate digital, debutul său din 1953 cu Bun venit, domnule Marshall (Welcome Mr. Marshall!), dublu premiat la Cannes, Placido (1961), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1962, dar și Călăul (The Executioner, 1963), câștigătorul Premiului FIPRESCI la Veneția. Cele trei filme prezentate în secțiunea 3×3 fac parte din programul ,,Berlanga, the Bitter Laugh’’, prezentat în colaborare cu AECID, Instituto Cervantes, Acción Cultural Española, Instituto de la Cinematografía y de las Artes Audiovisuales (ICAA) și Filmoteca Española, în cadrul Centenarului Luis García Berlanga. Filmele sunt prezentate la TIFF în colaborare cu Ambasada Spaniei la București, în contextul unui amplu program dedicat cinematografiei  spaniole.

3×3: Iosif Demian

Unul dintre cei mai importanți cineaști autohtoni, Iosif Demian (n. 1941) s-a remarcat la început de carieră ca director de imagine, odată cu Nunta de piatră (1972), co-regizat de Mircea Veroiu și Dan Pița. A debutat în regie cu Urgia (1977), realizat alături de Andrei Blaier, iar în 1980 a lansat O lacrimă de fată, proiectat în 1982 în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. Producția va fi inclusă în acest an în miniretrospectiva dedicată regizorului, alături de versiunea restaurată a filmului Baloane de curcubeu (1982), cu o istorie profund marcată de cenzura comunistă care l-a împins pe Demian să emigreze în Australia în 1985. Selecția va fi completată de Rondul de noapte, cel mai recent film al autorului, proiectat pentru prima dată pe marele ecran. 

3×3: Małgorzata Szumowska

Nume proeminent al cinematografiei poloneze contemporane, Małgorzata Szumowska (n. 1973) a semnat până-n prezent nouă lungmetraje, numeroase scurtmetraje și documentare și deține un număr impresionant de trofee obținute la marile festivaluri. Filmele pe care le scrie și regizează cuceresc audiența printr-o abordare intimă și personală a unor subiecte și personaje care-și găsesc rareori locul în media. La TIFF 2021, spectatorii vor urmări Trupul (Body), câștigătorul Ursului de Argint la Berlinale (2015), Mutra (Mug), distins cu Ursul de Argint în 2018, și recentul N-o să mai ningă niciodată (Never Gonna Snow Again), recompensat cu o Mențiune specială la Veneția (2020). Filmele din această secțiune sunt prezentate de către Institutul Polonez.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual. 

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca

În parteneriat cu: Comisia Națională a României pentru UNESCO

Prezentat de: Banca Transilvania    

Partener principal: Mastercard  

Mașina oficială: Mercedes-Benz 

Cafeaua oficială: Nespresso

Asigurător oficial: Groupama 

Sponsori: Tenaris Silcotub, LIDL, MOL România, Cemacon, Orange, IQOS, Carlsberg , Regina Maria, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, E.ON, Compania de Apa Somes, McDonald, Tazz by Emag, Conceptual Lab by Theo Nissim, JTI, Epson, Emerson, Farmec, Yonder, CSI Romania, Endpoint Protector by CoSoSys

Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Promelek XXI, Luna Cleaning, Agressione, Ramada, Platinia

Transportator oficial: Tarom

Partener logistic: DHL

Cu sprjinul: Trend Communication

Recomandat de: Europa FM

Susținut de: TVR, TVR Cluj

Parteneri media: TV5 Monde, Radio România Cultural, Agerpres, Harper’s Bazaar, Beau Monde, Cosmopolitan, Femeia, BBC TopGear, Cinemagia, Business Review, Iqads.ro, Urban.ro, SpotMedia.ro, Cineuropa, Film New Europe, Films in Frame, Sinteza, Observator Cultural, Zile și nopți, Cinemap, Liternet, Aarc.ro, Munteanu

Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Maszol, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex, Cluj24, afaceri.news

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Ne puteți urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | InstagramYoutube 

Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.