Mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS lansează cea de-a XII-a ediție

0

 A XII-a ediție a mișcării naționale „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS, inițiată de Fundația PRAIS, debutează alături de Partenerul său Fondator, compania Nestlé România, în 6 orașe: București, Buzău, Cluj-Napoca, Ploiești, Roman, Timișoara, precum și în comunități urbane și rurale din județele Argeș, Buzău, Botoșani, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Prahova, Neamț, Timiș și Vrancea.

În cadrul școlilor înscrise, elevii din ciclul primar vor putea avea acces gratuit la instrumentele de învățare rapidă SETS și la toate materialele educaționale extrașcolare puse la dispoziția lor în format digital, prin care este promovat stilul de viață echilibrat. Activitățile practice și creative SETS sunt programate astfel încât să contribuie măsurabil la educația pentru sănătate și la starea de bine a copiilor de vârstă școlară.

Ca în fiecare an, reușita implementării SETS are la bază implicarea cadrelor didactice și a membrilor familiilor elevilor. Datorită platformelor digitale integrate și publicul larg din comunitățile unde este implementată mișcarea SETS poate avea acces la informații.

,,Studiul de impact pe care l-am realizat la finalul ultimei ediții SETS ne arată că 99,3% dintre respondenți – învățători, consideră că participarea la activitățile mișcării naționale i-a ajutat pe elevi să adopte obiceiuri de stil de viață echilibrat. Totodată, 98,6% dintre cadrele didactice care au răspuns chestionarului au confirmat că și părinții elevilor au apreciat foarte mult utilitatea proiectului, motiv pentru care au susținut direct implicarea copiilor. Aceste rezultate ne dau încredere că noua ediție SETS, pentru care am pregătit noi materiale și metodologii de activare a elevilor, va fi o reușită”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Pe parcursul celor 12 ani de la lansarea mișcării SETS, peste 343.600 de elevi din ciclul primar, familiile acestora au putut avea acces gratuit la informații și activități educaționale SETS, datorită implicării voluntare a 4.000 de cadre didactice din 357 de școli din țară. Numai în perioada ianuarie – iunie 2022 au fost alocate de către cadrele didactice un număr de 1.400 de ore deschise dedicate activităților extrașcolare SETS pe parcursul a 16 săptămâni de școală. Un număr record de 11.000 de desene tematice au fost realizate în aceeași perioadă de către elevii participanți.

,,Alimentația echilibrată, activitățile fizice zilnice, sportul, somnul, timpul de calitate petrecut în familie, cu prietenii sunt doar câteva dintre reperele pe care le promovăm în rândul elevilor, pentru a se dezvolta armonios. Susținem mișcarea națională SETS pentru contribuția pe care o are la formarea unui stil de viață sănătos în rândul multor generații de copii. Acest angajament face parte din inițiativa noastră globală Nestlé for Healthier Kids prin care ne dorim ca, împreună, să reușim să facem diferența pentru un număr cât mai mare de copii, care vor putea să facă, ulterior, în cunoștință de cauză, cele mai bune alegeri în viața lor adultă”, a declarat Nicoleta Tupiță, Nutriționist-Dietetician, Nutrition Health and Wellness Manager, Nestlé România.

Din anul 2019, mișcarea SETS este parte a inițiativei globale Nestlé for Healthier Kids, care are ca obiectiv, până în anul 2030, să sprijine 50 de milioane de copii să ducă o viață mai sănătoasă.

La baza metodologiilor SETS, recunoscute ca model de bună practică internațional în cadrul EPODE, stă și parteneriatul public – privat din care fac parte instituții de stat, reputate organizații medicale și sportive, universități.

Despre Fundația PRAIS

Fundația PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naționale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 20 ani, susține cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educație, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovație, competitivitate şi etică.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente; îngrijirea cu responsabilitate a animalelor de companie. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

Despre Inițiativa Nestlé for Healthier Kids

La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale.

Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc și se concretizează și prin parteneriatul de 12 ani cu Fundația PRAIS, în cadrul mișcarii naționale „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS.

Website: www.fundatiaprais.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.