Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Didactica Publishing House a lansat Cartea Noilor Supereroi: 20 de personaje imaginate de copii

0

De Ziua Superman,

Didactica Publishing House a lansat Cartea Noilor Supereroi: 20 de personaje imaginate de copii

Peste 400 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani din toată țara au răspuns provocării Editurii Didactica Publishing House de a-și imagina ce fel de supererou ar întruchipa. Printre puterile pe care și le doresc copiii se numără puterea de a salva animalele, de a stinge incendii, de a aduce pace și iubire între oameni, dar și de a vindeca planeta de noul coronavirus. 20 dintre supereroii imaginați de cei mici au fost reuniți într-o carte a Noilor Supereroi, care este disponibilă gratuit pe site-ul editurii.

Super-Alexia are puterea de a gândi altfel. Timey este prințesa timpului și are puterea de a călători în timp pentru a repara greșelile oamenilor. Ninja DRG are puterea de a fi un prieten bun și de a avea încredere în el însuși. ForestGirl are puterea de a proteja viața pe planetă. SuperNicolas are puterea de a strânge jucăriile.

Copiii au vise îndrăznețe, iar noi ne dorim să le oferim cadrul să le expună, aducându-le astfel cu un pas mai aproape de realitate. Am apreciat originalitatea desenelor și a mesajelor copiilor, felul în care au ales să-și expună viziunea asupra unei lumi mai bune, venind cu idei concrete și îndrăznețe în acest sens, a precizat Florentina Ion, fondator al Editurii Didactica Publishing House.

Provocarea de a-și imagina ce superputeri ar avea copiii a venit cu ocazia Zilei Superman, o sărbătoare internațională ce se aniversează anual pe 12 iunie, iar cei mici nu au ezitat să răspundă cu cele mai îndrăznețe dorințe, trimițând peste 400 de desene și scurte povestioare despre puterile pe care și-ar dori să le aibă. Toate desenele selectate au fost reunite într-un eBook ce poate fi descărcat de pe site-ul editurii, aici.

Procesul de învățare al copiilor de azi s-a schimbat, iar personajele de poveste livrează informații care acoperă nu doar cunoștințele concrete, ci și pe cele din sfera inteligenței emoționale, cum ar fi cunoașterea de sine, gestionarea relațiilor, conștiința socială sau flexibilitatea. Astfel, ne dorim ca, prin portofoliul nostru de carte, să-i ajutăm pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, iar viziunea lor asupra lumii este o sursă de inspirație pentru noi și pentru editură. Ideile lor ne ajută să alegem titlurile potrivite pentru lumea în care ei cresc, care abordează teme contemporane, cum sunt încrederea în sine, cooperarea, prietenia, dar și protejarea naturii și o viață în armonie cu aceasta, a precizat Florentina Ion.

Astfel, deși titlurile de non-ficțiune pentru copii, care satisfac întrebările acestora și setea lor de a cunoaște, înregistrează o creștere constantă de la lună la lună, cărțile cu personaje continuă să fie printre best-sellers. Doar Ema și Eric, cunoscutele personaje create de Ioana Chicet-Macoveiciuc și ilustrate de Lavinia Trifan, au ajuns la peste 150.000 de cititori, fiecare nou titlu fiind vândut în mii de exemplare în doar câteva săptămâni de la lansare. Iată care sunt cele mai populare 10 personaje de anul acesta:

  1. Ema și Eric – personajele seriei semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

  2. Felix – personajul central al seriei Poștașul Felix, care călătorește în întreaga lume.

  3. Noni – unicornul cu coamă curcubeu, care explică ce sunt și cum se gestionează emoțiile, creat de Amelie Chien Chow Chen.

  4. Martin, ursulețul creat de Eve Tharlet și Catherine Leblanc, care descoperă lumea alături de familia sa.

  5. Tifi Păpădie – iepurașul protagonist al seriei de aventuri creată de Andreas H. Schmachtl

  6. Chiț și Ronț – cei doi șoricei cu perspective diferite asupra lumii, creați de Gundi Herget și Nikolai Renger.

  7. Max, băiețelul care se regăsește în situații de viață diferite, precum mersul la doctor sau pe un șantier, un personaj creat de Christian Tielmann și Sabine Kraushaar.

  8. Ursoc și Rilă Cavalerilă – personajele seriei Walko, care fac dovada curajului și a prieteniei cu fiecare nou titlu.

  9. Franklin, dragonul care iubește cărțile, creat de Jane Campbell.

  10. Pernuța speriată, prietena și aliata lui Dănuț, care-i ajută pe cei mici să scape de teama de întuneric, un personaj creat de Diana Tivu.

Despre Editura Didactica Publishing House

Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Cu o experiență de peste 17 ani pe piața educațională din România, Editura Didactica Publishing House a livrat până acum peste 15 milioane de cărți, jocuri, reviste și resurse educative. În total, portofoliul editurii numără peste 2.000 de titluri.

La finalul lunii octombrie 2020, în noul context educațional, Editura Didactica Publishing House a lansat o platformă digitală cu pachete de jocuri și activități, adaptate curriculei naționale. Într-o primă etapă, acestea cuprind materiale educaționale dedicate clasei pregătitoare și elevilor din clasele I – III, realizate în parteneriat cu Edustudio Helsinki.

De asemenea, Editura DPH îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi, în acelaşi timp, sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru educatori, învățători și profesori.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.