Care este prima caracteristică a unei Românii pozitive? Pentru unii ar putea să fie implicarea în sectorul negurvernamental, pentru alţii un gest simplu precum mersul civilizat pe stradă. Generaţiile mature ar spune mai multă politeţe. Cei mai tineri s-ar rezuma la mai multă siguranţă pentru ceea ce le poate oferi România de mâine. Factorii de decizie ar putea miza pe politici publice în general.
GRSPSociety (Societatea Globală a Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti Români) crede că într-o Românie pozitivă educaţia ar trebui să le înglobeze pe toate. O societate fără un sistem educaţional modern, care să răspundă la nevoile pieţei şi care să pregătească absolvenţi capabili să se adapteze cerinţelor economice şi sociale, porneşte la drum cu un handicap. Pe de o parte, sistemul educaţional scoate pe bandă rulantă absolvenţi nepregătiţi pentru ceea ce angajatorii îşi doresc, iar pe de altă parte este caracterizat de fenomenul de brain drain.
Prin conferinţa Proiect România 2020: De ce educaţia contează (Bucureşti, 26-28 noiembrie 2010), GRSPSociety doreşte să identifice modalităţi comune de creştere a competitivităţii absolvenţilor români din mediul universitar atât în ţară, cât şi în străinătate.
Invitaţi precum Tincuţa Baltag (Fundaţia Dinu Patriciu), Marian Staş (Fundaţia CODECS pentru Leadership), Adriana Radu (HR Manager Henkel România), Liviu Matei (Vicepreşedinte Universitatea Central Europeană din Budapesta), Indrei Raţiu (Pilkington Ratiu Business School) vor dezbate pe 26 noiembrie 2010 asupra soluţiilor comune pe care sectorul privat, non-profit şi guvernamental trebuie să le implementeze pentru promovarea valorilor în educaţie.
Poţi aplica la eveniment până pe 5 noiembrie 2010! Pentru detalii, accesează http://www.grspsociety.org/bucharest2010.
Evenimentul este susţinut de Fundaţia Dinu Patriciu şi Departamentul pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni şi de partenerii media: Adevărul, Radio România Internaţional, Radio România Actualităţi, România Pozitivă, Comunicatedepresa.ro, Strada32, Ropot, PRwave, PR România, CSR România, Şcoala de valori, Metropotam şi Revista Evenimente.
Un comentariu
Pingback: Conferinta Educatia Conteaza de la GRSP | Lume Buna