Toţi profesorii și elevii din România sunt așteptați să se înscrie la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS

0

Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL în România. BEBRAS îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii computaţionale şi să îi atragă spre Informatică. Participarea este voluntară pentru profesorii coordonatori şi gratuită pentru toţi elevii români.

Între 26 septembrie și 2 octombrie, toți profesorii din România sunt așteptați să se înscrie online la BEBRAS International Challenge.

Inscrierile elevilor se vor desfasura in perioada 11-17 octombrie.

Anul acesta, BEBRAS se va desfășura în toate școlile interesate din România, în perioada 31 octombrie – 06 noiembrie 2022.

Detalii pe bebras.ro

Competenţele de gândire algoritmică şi programare pot fi certificate internaţional prin modulul internaţional ECDL Computing (Python).

În fiecare an, mii de elevi din întreaga ţară, alături de sute de profesori coordonatori, se alătură evenimentului global BEBRAS International Challenge.

Participarea la această competiţie le oferă elevilor oportunitatea de a-și testa abilitățile logice și de calcul, prin intermediul diferitelor tipuri de probleme amuzante, dar și provocatoare.

Competiția se desfășoră exclusiv online în cadrul fiecărei unități școlare, sub supravegherea unui profesor. Participarea la acest concurs este gratuită pentru toţi elevii.

Competiţia se desfăşoară pe 4 categorii: Benjamin (clasele V si VI), Cadet (clasele VII si VIII), Junior (clasele IX si X), Senior (clasele XI si XII).

Elevii români vor răspunde provocării BEBRAS în perioada 31 octombrie – 06 noiembrie, alăturându-se tinerilor din peste 55 de ţări din întreaga lume.

Până acum, au participat peste 70.000 de elevi din toată țara la ediţiile anterioare BEBRAS Romania.

Informaţii despre Bebras România sunt disponibile pe bebras.ro sau la concurs[at]bebras.ro.

ECDL sprijină cu fermitate inițiativele de dezvoltare a competențelor digitale și pledează în favoarea unei abordări integrate a educației IT, care să îi ofere fiecărui elev posibilitatea de a învăța elementele fundamentale ale informaticii,  în acelaşi timp cu alfabetizarea digitală.

Astăzi, este esențial ca elevii şi profesorii să îşi dezvolte abilităţi ITC solide. Numai aşa şcolile pot beneficia de tehnologia online şi de toate oportunităţile şi facilităţile digitale de învăţare şi predare.

Competențele de alfabetizare digitală sunt relevante și susțin toate celelalte materii. Ca urmare, aceste competenţe ar trebui dezvoltate simultan și complementar cu Informatica.

În calitate de autoritate de certificare a competențelor digitale, ECDL Romania se implică activ în ghidarea tinerilor spre accesul la competențe digitale reale și oferă instrumentele utile pentru provocările ce decurg din transformările tehnologice. Dezvoltarea aptitudinilor IT joacă un rol critic în revigorarea economiei României, prin educarea unei forțe de muncă inovative și minimizarea diviziunii digitale și va fi parte integrantă din succesul pe care îl va înregistra politica unei creșteri inteligente, susținute și inclusive.

În România până în prezent, peste 100 000 de liceeni şi-au echivalat proba de competenţe digitale de la Bacalaureat cu ECDL PROFIL BAC.

ECDL a lansat modulul Computing, prin care se pot certifica la standard internaţional competenţele de programare (Python) şi gândire algoritmică.

ECDL / ICDL – standardul international pentru competente digitale

ICDL – The Digital Skills Standard este  noua identitate de brand a celui mai răspândit standard de certificare a competenţelor digitale, cunoscut local doar ca ECDL până recent.

ECDL ROMANIA este Operatorul National al licentei ECDL/ ICDL in Romania, cu o retea de peste 800 de centre de instruire si testare acreditate pe intreg teritoriul tarii. Prin reteaua de Centre de Testare ECDL dezvoltata la nivel national si prin proiectele derulate, ECDL ROMANIA asigura tuturor oportunitatea de a obtine si de a-si certifica la standard international si pe un anumit nivel competentele digitale. Tinerii, elevii, studentii, functionarii publici sau angajatii  in companii isi pot dovedi abilitatile IT prin intermediul certificarilor ECDL.

ICDL Foundation este o organizatie internationala dedicata dezvoltarii standardelor de competente digitale la nivelul fortei de munca, in educatie si la nivelul societatii in general. Programele de certificare, oferite prin intermediul unei retele globale active, permit indivizilor si organizatiilor sa evalueze, sa dezvolte si sa certifice competente de utilizare a computerelor si a altor instrumente digitale, pe baza standardului recunoscut global, ECDL/ ICDL.

Calitatea si reputatia ICDL sunt construite pe 20 de ani de experienta in a asigura programe de certificare in 40 de limbi vorbite in intreaga lume. Succesul ICDL se bazeaza pe inovarea continua in dezvoltarea de programe de certificare, pe angajamentul pentru metodologii riguroase de testare si  aderarea consecventa la standardele ICDL de asigurare a calitatii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.