Pro Patrimonio. Kit-uri de patrimoniu, o bibliotecă la sat, un iconostas în restaurare

by Echipa RomaniaPozitiva

În perioada 15 septembrie – 11 octombrie proiectul de educație pentru patrimoniu „Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” a poposit cu tabere și zile comunitare la Casa Enescu, MihăileniCasa Viscri 18, ViscriVila Golescu, Câmpulung MuscelBiserica de la Pojogi jud. Vâlcea şi Conacul Neamțu, sat Olari. Peste 125 de copii, dar și familiile lor, au avut contact cu modelul non-formal de abordare a patrimoniului și identității locale marca Pro Patrimonio prin expoziții, ateliere specifice, concursuri cu premii, probe culinare și seri de film.

După această etapă de desfăşurare cu prezenţă fizică în teritoriu am intrat într-o etapă nouă, cea a kiturilor de patrimoniu. Copiii din cele cinci comunităţi din județe diferite (Botoşani, Braşov, Argeş, Vâlcea şi Olt) vor primi şase exemple de kit-uri după un calendar care se va derula din decembrie 2024 până în finalul lunii martie 2025, iar în aprilie 2025 urmând a doua caravană.

Casele sau locurile alese ca parte a acestui proiect sunt monumente istorice ale Fundaţiei Pro Patrimonio sau locuri în care fundaţia a fost invitată să intervină în diverse modalităţi. Pentru început, Vila Golescu de la Câmpulung Muscel și Casa George Enescu de la Mihăileni au fost transpuse în caiete de explorare și machete de asamblat. Luna decembrie este dedicată explorării acestor prime două clădiri de patrimoniu prin joc creativ cu detalii, materiale și povești de arhitectură ce se transformă în decorații de Crăciun și aduc împreună comunitatea „la masa” unui târg tematic de sezon, cu premii.

În weekendul 23-24 noiembrie se deschide „sezonul” atelierelor-kit la Vila Golescu cu bricolaj, creativitate și idei pentru scenarii interioare de „vreme rea” pentru clădirile de patrimoniu în cauză.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Detalii.

You may also like

Leave a Comment