1000 de elevi din mediul rural vor beneficia de noi oportunități de dezvoltare

0

Societe Generale Global Solution Centre și World Vision România sprijină adolescenții din mediul rural să devină adulți echilibrați emoțional.

Problemele cu care se confruntă adolescenții din mediul rural nu sunt pe deplin cunoscute și mai ales înțelese. Unu din trei adolescenți din mediul rural spune că niciodată sau doar uneori este la fel de fericit ca ceilalți tineri de vârsta lui, iar 39% spun că niciodată sau rareori au acasă un părinte sau altă persoană care să-i laude, arată datele World Vision România.

Astfel, educația emoțională este esențială pentru dezvoltarea tinerilor, contribuind la formarea lor ca persoane echilibrate și capabile să gestioneze emoțiile și relațiile interpersonale într-un mod sănătos. Educația emoțională pentru copiii din mediul rural este la fel de importantă ca și pentru cei din mediul urban și ne-am propus să le sprijinim dezvoltarea în această direcție, în cadrul parteneriatului nostru cu Societe Generale Global Solution Centre. 

Societe Generale Global Solution Centre continuă parteneriatul cu World Vision România, început în anul 2020, contribuind astfel la reducerea inegalităților sociale și educaționale în zona rurală din România. Prin susținerea acordată în cadrul proiectului “Tineri pentru viitor!”, vom oferi un context de învățare și dezvoltare cu focus pe componentele de educație emoțională, educație financiară, drepturile copilului, bullying-cyberbullying, advocacy și public speaking pentru 1.000 de elevi din mediul rural, din 19 județe, în vederea creșterii șanselor acestora de a lua decizii sănătoase cu privire la viitorul lor și de a se adapta cu succes situațiilor la care sunt expuși prin frecventarea unei unități de învățământ în urban.

“Educația reprezintă unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți sănătoase, iar asigurarea unui start egal în viață, dat de accesul la același nivel de educație pentru toți copiii, indiferent de posibilitățile financiare ale familiei sau de locul de proveniență este cheia pentru asigurarea unui viitor mai bun pentru orice țară. Este unul dintre motivele pentru care ne concentrăm o mare parte a activității de CSR pe susținerea programelor care ajută copiii din medii și zone defavorizate să își dezvolte abilitățile și să își formeze obiceiuri sănătoase. Iar colaborarea pe care o avem pentru susținerea programului «Vreau în clasa a 9-a!» se înscrie pe această direcție strategică, fiecare dintre noi, companii sau profesioniști, având responsibilitatea de a contribui la oferirea unui viitor mai bun pentru copii”, afirmă  Philippe Gabulon, CEO al Societe Generale Global Solution Centre în România. 

Pregătirea și informarea elevilor înseamnă șansa la un viitor mai bun pentru aceștia, o oportunitate clară de a sparge cercul vicios al sărăciei și de a putea lua decizii sănătoase atât cu privire la viitorul lor, cât și cu privire la implicarea în comunitatea din care provin.

Intervenția la nivelul elevilor în cadrul proiectului va fi structurată pe cinci componente, după cum urmează:

Workshop-uri desfășurate în format fizic, cu o durată de 1 zi, susținute de traineri specializați, 8 workshop-uri în județele: Vâlcea, Dolj, Cluj, Iași, București, Ialomița, Bacău; Workshop-urile vor atinge teme variate precum, drepturile copilului, educație emoțională și educație financiară.

Webinarii desfășurate în mediul online privind educația emoțională a tinerilor, susținute de către Gabriela Dumitriu, psiholog și psihoterapeut; Webinariile vor fi susținute timp de 8 luni, câte unul pe lună și vor cuprinde informații despre emoții (ce sunt emoțiile și cum ne ghidează ele în relațiile cu cei din jur), cum putem dezvolta relații sănătoase și echilibrate, cum să ne comunicăm nevoile și cum să ținem cont de nevoile celorlalți

Ateliere online desfășurate de angajații Societe Generale Global Solution Centre cu o frecvență trimestrială;

2 workshop-uri pentru elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România;

„Educația emoțională și recunoașterea drepturilor copilului, inclusiv în contextul combaterii bullying-ului și cyberbullying-ului, sunt aspecte cruciale în dezvoltarea copiilor și adolescenților. Patru din zece adolescenți s-au confruntat cu situații în care au fost agresați în mediul online, iar unu din zece a trecut prin situația în care a fost distribuit conținut fals cu imaginea sau vocea sa, conform unui sondaj realizat recent de fundația noastră. Astfel, este esențial să le oferim copiilor instrumentele necesare pentru a înțelege și gestiona emoțiile, pentru a cultiva empatia și respectul față de ceilalți și pentru a-și asuma responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Mulțumim Societe Generale Global Solution Centre pentru implicarea de care au dat dovadă, contribuind astfel la crearea unui mediu sigur și sănătos pentru copii, în care ei se pot dezvolta în mod armonios și pot atinge întregul lor potențial.” –  a declarat Mihaela Nabăr, Executive Director, Fundația World Vision România.

Din 2008, Fundația World Vision derulează programul „Vreau în clasa a 9-a” care oferă un program educațional pentru peste 1000 de elevi din sate din România în vederea continuării studiilor liceale, investind totodată  în dezvoltarea educațională și personală a acestora, oferindu-le o șansă către un viitor mai bun. Obiectivele programului vizează sprijinirea elevilor din mediul rural în vederea continuării și promovării studiilor liceale și echiparea tinerilor cu abilități de viață în vederea integrării în mediul liceal și maximizarea succesului pe traiectoria educațională/ profesională ulterioară.

Cei care doresc să susțină misiunea World Vision România și elevii din mediul rural, pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit online, accesând website-ul fundației.

Destul timp n-au avut DESTUL.

Despre Societe General Global Solution Centre

Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance.

Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de 3.000 de experți, compania deservește peste 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație neguvernamentală, care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Credem că toți copiii, indiferent că trăiesc la sate sau în oraşe, au dreptul la şanse egale de dezvoltare, de aceea desfăşurăm programe pe termen lung în comunități rurale, cu accent pe educaţie şi protecţia copilului. Parte din parteneriatul World Vision International, în cei 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 560.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități rurale. Pentru mai multe informații, accesează www.worldvision.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.