Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Constanța: A doua campanie de sterilizare gratuită din 2021 a început pe 23 iunie

0

Animal Society continuă proiectul “Efort Comun pentru un viitor mai bun”

Animal Society, în parteneriat cu Four Paws International și cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța continuă proiectul Efort comun pentru un viitor mai bun. A doua campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș se va desfășura în perioada 23 iunie – 22 iulie 2021.

Singura soluție umană și eficientă de a controla numărul animalelor fără stăpân este sterilizarea în masă și concomitentă atât a celor aflate deja pe domeniul public cât și a celor din proprietatea privată. Vă invităm, așadar, să luați cea mai bună decizie pentru animalele dumneavoastră și să le programați pentru sterilizare. Vă rugăm să vă implicați alături de noi și de autorități în soluționarea umană și responsabilă a problemei câinilor maidanezi.” – Anca Tomescu, Președinte, Animal Society

Știm că mai avem multe de învățat în ceea ce privește gestionarea problemei animalelor fără stăpân la Constanța și tocmai de aceea am adus alături de noi specialiști. Vreau să asigur constănțenii că aceasta este una dintre prioritățile noastre și facem apel la ei să ne întindă o mână de ajutor ca să protejăm animalele pe care le îndrăgesc și să nu le ascundă, ci să le aducă la sterilizare. Este gratuită. La Constanța animalele nu se eutanasiază, ci se sterilizează și se adoptă, mai ales.”

Mai mult decât atât, facem toate demersurile pentru ca voluntarii Animal Society să-i pregătească pe colegii noștri care se vor ocupa de capturarea animalelor comunitare. Avem nevoie de expertiza lor, mai ales că vom face acest lucru pentru prima dată cu resurse proprii“ – Ionuţ Rusu, Viceprimar, Primăria Municipiului Constanţa

Sterilizarea aduce beneficii câinilor și pisicilor, prin eliminarea riscului de apariție a unor boli ce pot fi letale. De asemenea, reprezintă soluția umană și sustenabilă a problemei înmulțirii necontrolate și a suprapopulației câinilor și pisicilor de rasă comună. Totodată, conform legii nr. 258/26.09.2013, sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, iar nerespectarea prevederilor legale se amendează cu sume cuprinse între 5 000 și 10 000 Lei.

Cei interesați, pot face o programare sunând la numărul de telefon 0754 208 630, începând cu data de 23 iunie, când echipa Animal Society va efectua operații de sterilizare în Constanţa, la sediul Biobaza din Str. Vârful cu Dor nr. 5.

Despre Animal Society

Asociația Animal Society, cunoscută anterior sub numele de VIER PFOTEN România, este activă în domeniul protecției animalelor de peste două decenii. Animal Society stabilește parteneriate cu autoritățile locale, sprijinindu-le în vederea elaborării unui sistem uman și sustenabil de gestionare a populației de câini și pisici, desfășurând campanii de sterilizare a câinilor și pisicilor, precum și intervenții asistate de animale. Acestea au scopul de a schimba mentalitățile cu privire la animalele fără stăpân și sunt realizate cu ajutorul unor foști câini fără stăpân, care sunt implicați și în activități de terapie în beneficiul copiilor cu nevoi speciale și al vârstnicilor instituționalizați.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.