Uniunea Artiștilor Plastici din România propune noi evenimente vizuale, care vor avea loc în săptămâna 26 februarie – 3 martie 2024

0

Marți, 27 februarie, în cadrul celui mai amplu proiect, la nivel național, dedicat sculpturii contemporane autohtone „Luna Sculptorilor Români”, ediția a IV-a, la Muzeul Unirii din Iași (Strada Alexandru Lăpușneanu, nr.14), la ora 17, se deschide Expoziția omagială – „Ion IRIMESCU 121”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. Curator Grigore Ilisei. Considerat cel mai important sculptor roman al ultimei jumătăți de secol, Ion Irimescu (1903-2005) este unul dintre acei artiști cu opera spectaculoasă. Supranumit ,,sculptor de suflete”, Ion Irimescu ne înfăţişează idei, sentimente, aspiraţii universal umane, pendulând între ,,statornicie şi zbor”(Ghe. A.M. Ciobanu). Lucrările artistului ne invită să descoperim sensurile încifrate în formele plastice, în teme predilecte precum dragostea maternă şi muzica, alături de o multitudine de teme istorice, filosofice, închegate într-un stil original şi inconfundabil.

Miercuri, 28 februarie, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Piața Unirii, nr. 30) vă invită la ora 17, la vernisajul expoziției artistei Adriana Șoit, „Dialog lăuntric”. Prezintă: prof. univ. dr. Dorel Găină și Demostene Șofron, jurnalist cultural. Artista Adriana Șoit declara despre demersul său artistic: „Dialogul meu lăuntric este despre tumultul din mine, despre starea de contemplare asupra vieții și a lumii în care trăim, contrastând cu stări de meditare asupra lucrurilor care mă atrag (sugestii de flori, peisaje sugerate în lumină). Abordarea este predominant abstractă, o curgere din lăuntrul meu, fără un proiect clar stabilit de la început. Lucrările sunt privite din perspectiva mea ca observator al lucrurilor care ne înconjoară.” 

Joi, 29 februarie continuă manifestările de la Iași, din cadrul evenimentului „Luna Sculptorilor Români”, ediția a IV-a. De la ora 10, artistul plastic Vladlen BABCINEȚCHI va susține un Workshop în Campus PALAS. Vladlen BABCINEȚCHI este sculptor și managerul proiectului Luna Sculptorilor Români. „Artistul surprinde peisajul artistic contemporan prin tenacitatea în care abordează teme universale. Acest lucru este scos la lumină printr-un limbaj unic, puternic înrădăcinat în frământările locului său natal”. (critic de artă, dr. Maria Bilașevschi)

Vineri, 1 martie Galeria de Arte Corvin (Bd.Corvin, Hunedoara) găzduiește la ora 17 vernisajul expoziției de pictură și sculptură “Abstr(Act)”, semnată de Mioara-Roxana Buta și Decebal Crăciun. Autorii vă invită la o călătorie într-un univers abstract vibrant și profund, bine delimitat într-o spațialitate materială bi și tridimensională, dar intens și expansiv ca sensuri, înțelesuri și semnificații, cu posibilități nelimitate de rezonare în conștientul și subconștientul privitorului.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.