Primul proiect înscris la capitolul “Arad 2020. Cetate Culturală” în cursa “3pentruArad” aparţine unei tinere arhitecte care abia va împlini 23 de ani la începutul lunii mai.
Ştefana Iaschevici îşi doreşte să îmbogăţească peisajul socio-cultural şi urbanistic al Aradului prin amenajarea unei reţele de centre care să ofere activităţi culturale, sociale şi recreaţionale în principal pentru tineret, dar unde vor fi bineveniţi toţi arădenii. În opinia tinerei candidate, proiectul său este o etapă importantă în dezvoltarea şi schimbarea mentalitatii publice a întregului oraş, ca parte a strategiei culturale la nivel local pentru anul 2020.
Vă invităm să studiaţi proiectul „Centru Cultural pentru Tineret” şi CV-ul Ştefanei Iaschevici accesând site-ul 3pentruarad.societateavie.ro. Tot aici, din 20 martie 2012 puteti susţine candidaţii şi proiectele lor prin vot online.
Echipa „3 pentru Arad
———————————————————-
3 pentru Arad
Societatea civilă, cetăţenii în majoritatea lor, au transmis în repetate rânduri clasei politice semnale de insatisfacţie şi propuneri de schimbare. Vrem şi noi înnoirea cu profesionişti a politicii şi administraţiei. De aceea, căutăm trei candidaţi, trei consilieri locali proveniţi din societatea civilă.
Citeste mai multe pe 3pentruarad.societateavie.ro