162
Buzău International Arts Festival, ediția a VI-a, îl aduce în fața publicului pe unul dintre cei mai cunoscuți actori italieni ai generației sale. Riccardo Scamarcio va fi prezent la Buzău, unde va participa la întâlniri cu publicul și la proiecții speciale ale unor filme din cariera sa.
Sunt actori pe care îi vezi pe ecran și actori pe care, odată ce îi descoperi, vrei să-i întâlnești. Riccardo Scamarcio vine la Buzău, iar pentru publicul BIAF întâlnirea nu se va opri la proiecția unui film.
La 46 de ani, actorul originar din Trani are în spate două decenii de cinema european și o filmografie care traversează atât cinematografia italiană, cât și producții internaționale. De la „John Wick: Capitolul 2″ sau „Umbra lui Caravaggio” ori „Trei metri deasupra cerului”, filmul care l-a transformat într-un idol pentru o generație, până la „Romanzo Criminale”, „Loro” sau „Bântuind prin Veneția”, Scamarcio și-a construit o carieră în care succesul de public și cinema-ul de autor merg în paralel.
A lucrat cu regizori precum Paolo Sorrentino, Ferzan Özpetek, Giuseppe Tornatore, Woody Allen, Costa-Gavras și Abel Ferrara, iar în ultimii ani a continuat să alterneze producțiile europene cu proiecte internaționale de mare vizibilitate.
Următorul mare proiect internațional este deja anunțat pentru 2027 și 2028: Scamarcio îl va interpreta pe Pilat din Pont în „Învierea lui Hristos”, continuarea filmului „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson. În 2024, publicul internațional l-a putut vedea în „Dispăruți în noapte”, producție care a ajuns în top 10 global pe Netflix.
La Buzău, însă, Riccardo Scamarcio nu vine doar să fie văzut pe ecran. Vine să fie întâlnit.
Un star internațional, la câțiva metri de public
Una dintre ideile care definesc BIAF încă de la prima ediție este că arta câștigă când ajunge mai aproape de oameni. Festivalul a construit constant întâlniri directe între public și artiștii invitați, iar Scamarcio continuă această tradiție
La BIAF 2026, actorul italian va participa la întâlniri cu publicul și proiecții speciale ale unor filme din filmografia sa, într-un format care pune conversația și experiența cinematografică în centrul întâlnirii.
Pentru spectatori, asta înseamnă mai mult decât o proiecție a unui film cunoscut: înseamnă să vezi filmul în aceeași sală cu actorul care îl interpretează, să-i asculți poveștile și să poți pune întrebări despre roluri, regizori și lumea din spatele ecranului.
Este, de altfel, exact tipul de experiență pe care BIAF l-a construit de-a lungul edițiilor sale. Festivalul a adus la Buzău invitați internaționali precum Armand Assante, Franco Nero, Raoul Bova și Michele Placido, alături de importante nume ale cinematografiei și teatrului românesc.
„Riccardo Scamarcio este exact tipul de invitat care definește BIAF: un actor cu substanță, cu o carieră care merită discutată, și cu prezența necesară ca o întâlnire cu publicul să devină un moment frumos și memorabil. Suntem bucuroși că Buzăul va fi, din nou, locul unde se întâmplă lucruri care contează.” — Irinel Constantinescu-Martin, organizator BIAF

