Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Fundația Interart TRIADE din Timișoara prezintă expoziția internațională Aripa secretă ca parte componentă a Bienalei Art Encounters 2021

0

Vineri, 12 martie, începând cu ora 12:00, Fundația Art Encounters și Fundația Interart TRIADE vă invită la un eveniment de prezentare a expoziției Aripa secretă, curatoriată de către Maria Rus Bojan și Bogdan Ghiu. Expoziția este una dintre componentele invitate ale Bienalei Art Encounters 2021 și va fi organizată de Fundația Interart TRIADE la Muzeul Național de Artă Timișoara.

Evenimentul de prezentare se va desfășura exclusiv online, pe pagina de Facebook a Fundației Art Encounters, respectiv a Fundației Interart TRIADE. Invitații speciali vor fi Maria Rus Bojan și Bogdan Ghiu, iar discuția va fi moderată de către Sorina Jecza și Diana Marincu.

Conceptul expoziției a fost sintetizat de către curatori astfel:

Expoziția Aripa secretă propune o revizitare non-istoricistă a artelor vizuale contemporane din perspectiva anilor 1980 și a poeziei. Anii 80 ai secolului al XX-lea sunt importanți pentru că, fiind imediat anteriori reunificării lumii dezvoltate prin implodarea regimului comunist din Estul Europei și căderii Zidului Berlinului, au produs, atât în Vest, cât și în Est, resurse de o mare concentrare și intensitate estetică și morală. Azi, când globalizarea neoliberală însăși devine captivitate și începe să implodeze, și noi închideri și regresii încep să amenințe lumea, nebănuite resurse interioare și colective pot fi preluate din acest adevărat arsenal și inconștient istoric, din această «aripă secretă» produsă prin uitare și sedimentare istorică, de accelerarea productivistă a artei contemporane înseși.

Aripa secretă preia titlul unui volum definitoriu de versuri al unuia dintre autorii emblematici ai Generației 80 din România, poeta Mariana Marin (1956-2003), colegă cu Mircea Cărtărescu și Bogdan Ghiu, prin care aceasta propunea, pentru înțelegerea și rezistența morală împotriva totalitarismului, o identificare politico-existențială cu Anne Frank, «aripa secretă» desemnând o arhitectură interioară prin care eul nostru istoric își descoperă resurse profunde pe care istoria artei, în rezonanță cu istoria comună, le produc și ni le pun la îndemână.

Expoziția Aripa secretă este o revizitare, sub semnul metaforei, ca epistemologie, a practicilor artistice contemporane în care jocurile eliberatoare de limbaj devin o paradigmă de cunoaștere transversală a saltului în timp și a transpunerii etice.”

Articulată ca o colaborare între doi intelectuali de marcă, cunoscutul poet optzecist, eseist și filosof Bogdan Ghiu și Maria Rus Bojan, curatoare internațională de origine română din Amsterdam, expoziția va cuprinde o selecție de lucrări ale unor artiști internaționali și români prestigioși, cu rezonanță istorică în ce privește paradigma postmodernă. Lista artiștilor va fi confirmată în perioada următoare.

În completarea expoziției, vor fi organizate evenimente adiacente dedicate poeziei contemporane, lecturi, întâlniri și discuții ce vor tematiza relația simbiotică dintre poezia și arta contemporană.

Expoziția va fi co-organizată de Fundația Art Encounters și va fi sprijinită de Fundația European ArtEast Londra și de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN.

Evenimentul online de prezentare a expoziției reprezintă primul episod din seria Other voices, other zooms, un program online dedicat explorării evenimentelor care vor face parte din Bienala Art Encounters 2021.

Bienala Art Encounters este un eveniment situat la intersecția dintre un festival de artă experimentală și o bienală de artă contemporană, axat pe un program de cercetare curatorială care încurajează dialogul cu moștenirea istorică locală și cu mediul socio-cultural al orașului Timișoara. Misiunea bienalei este de a deveni un punct de întâlnire pentru artiști, comunități, instituții și idei.

Fundația Interart TRIADE este o organizație prezentă pe scena culturală din Timișoara din anul 2000. A fost fondată de Peter Jecza, un sculptor important pentru istoria artei recente din România. Experiența fundației acoperă în mod relevant un domeniu larg de valori culturale și artistice: Parcul de sculptură Triade, recuperarea valorilor artei 1960-1989, printr-un program de editare și expoziții (peste 200 de cărți de artă și peste 200 de expoziții), dezvoltarea unui program de rezidențe de cercetare și proiecte curatoriale, precum și de promovare a artei emergente. Are un rol activ în prezentarea artei românești în străinătate și este, din 2015, co-organizatoare a Bienalei Art Encounters.

Maria Rus Bojan este critic de artă și curator independent, stabilită în prezent la Amsterdam. Pe parcursul a treizeci de ani de activitate, Maria Rus Bojan a promovat nenumărate proiecte internaționale ce au inclus nume mari ale scenei artistice din România, artiști ca Ana Lupaș, Cornel Brudașcu, Ion Grigorescu, Paul Neagu si Ioan Sbârciu, a contribuit la realizarea unui ciclu de trei expoziții retrospective si publicații care o au ca protagonistă pe renumita artistă poloneză Magdalena Abakanowicz, și a îngrijit un număr important de expoziții solo și de grup unde a colaborat, printre alții, cu artiști de talia lui Ulay și Marina Abramović, Thomas Hirschhorn, Antony Gormley, Michaël Borremans, Carlos Amorales, Pierre Bismuth. Colaborarea îndelungată cu artistul german Ulay (1943-2020) s-a materiaIizat într-o amplă monografie, distinsă în 2015 cu premiul AICA Olanda pentru publicații, respectiv o serie de expoziții solo ale artistului în Spania, Germania, Olanda și America. Între proiectele recente unde a contribuit substanțial se numără expoziția retrospectivă postumă Ulay Was Here, deschisă în prezent la Muzeul Stedelijk Amsterdam, și expoziția Materie reînsuflețită. Reprezentări postbelice în lucrările lui Tadeusz Kantor, Shinkichi Tajiri și Jaap Wagemaker, în derulare la Muzeul Național de Artă Timișoara în 2020. 

Maria Rus Bojan este co-fondator și presedinte al Fundației European ArtEast de la Londra, și din 2008 conduce MB Art Agency, o platformă de proiecte curatoriale și consultanță artistică pentru arta est-europeană la Amsterdam. 

Bogdan Ghiu este unul dintre membrii de bază ai Generației 80 și ai fostului Cenaclul de Luni (unele dintre cele mai importante mișcări și, respectiv, grupuri literare ale Estului Europei din ultimul deceniu al regimului comunist). Multilateral, scrie și publică poezie, eseuri (despre literatură, filosofie, media, artă contemporană, arhitectură, teoria și pedagogia traducerii, politică) și traduceri (peste 70) din filosofia și literatura franceză (Foucault, Derrida, Deleuze, Bourdieu, Latour, Baudrillard, Guattari, Rancière, Bataille, Bergson, Weil, Veyne, Barthes, Baudelaire, Artaud, Breton, Leiris, Duras, Sade, Sansal, Nothomb etc.). În 2011, alături de curatorii Maria Rus Bojan și Ami Barak, a reprezentat România la Bienala de la Veneția, iar din 2011 este curatorul general al trienalei bucureștene de arhitectură East Centric. Cele mai recente cărți ale sale sunt volumele de poezie Strîngerea armelor (Metoda) (2021) și Cu Orice e posibil (2019), și eseurile Pandemiocrația (2020), Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (2015) și Linia de producție: lucrând cu arta (2014). A lucrat în relație cu importanți artiști vizuali români și străini (precum Thomas Hirschhorn, Daniel Knorr, Victor Man, Miklós Onucsán etc.).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.