După succesul primei ediții, echipa spectacolului performativ „Două lumi care se intersectează: muzica și dansul” se reunește într-o nouă producție, care îi are ca protagoniști pe Jean-Marc Aeschimann (pian), Thierry Hochstätter (percuție) și Simona Paraschivu (coregraf) alături de profesionişti înscrişi la Certificatul Dalcroze în România care au descoperit plăcerea improvizaţiei la cursurile conduse de Jean-Marc Aeschimann şi care vor participa cu propriile intervenții artistice.
Spectacolul are loc pe 20 aprilie, de la ora 19:00, la Universitatea Națională de Muzică din București (Studioul de Operă şi Multimedia). Spectacolul este o colaborare extrem de creativă între artişti internaţionali şi români ce construiesc, prin intermediul improvizaţiei artistice, o conversaţie liberă între dans şi muzică.
Artiştii spectacolului sunt muzicianul Jean-Marc Aeschimann, percuţionistul Thierry Hochstätter şi tânăra Simona Paraschiva, dansatoare, toţi cu o experienţă vastă în improvizaţie artistică. „Două lumi care se intersectează” propune publicului bucureştean un dialog artistic punctat de surprize, schimbări şi transformări prin muzică şi dans. Dansul contemporan se îmbină cu stiluri muzicale multiple, care se schimbă de la o clipă la alta, neplanificat, în funcţie de trăirile şi inspiraţia artiştilor.
„Muzica…sunete, mișcare, o limbă vie. Fiecare dintre noi folosește propriul vocabular și experiența sa pentru a experimenta și a oferi un cadou celorlalți. În aceste momente unice, spectatori și actori se lasă surprinși și răspund unul altuia. Este despre împărtășire, reacție, dăruire. Muzica și dansul sunt două modalități de exprimare care inițiază un dialog.” Jean-Marc Aeschimann, iniţiatorul proiectului „Două lumi care se intersectează”