Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Discuție despre neuroștiințe și empatie în cărțile lui Oliver Sacks

0

Joi, 17 iunie, la ora 19.30, discutăm la o nouă întâlnire #online #live despre Oliver Sacks, o minte în care s-au regăsit într-o armonie rară un profesor de neurologie dispus să își trateze pacienții cu o empatie aproape radicală și un minunat talent literar. Noul volum de eseuri Toate la locul lor, publicat postum, este cel care deschide o nouă serie de autor în colecția Știință de la Humanitas, alături de reeditări ale altor două titluri foarte apreciate de specialiști și de cititorii de non-ficțiune: Revenirea la viață și Omul care își confunda soția cu o pălărie.

La discuție vor participa Bogdan Ovidiu Popescu, președinte al Societății de Neurologie din România, medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina, Ioana Podina, psiholog și conferențiar  universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, și Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti.

În noul volum, Toate la locul lor, Oliver Sacks îmbină în mod inimitabil înțelepciunea și seninătatea memoriilor intime cu relatările cazurilor clinice, excepționale în sine, dar cu care ne învecinăm poate mai frecvent decât ne-am închipui. Rezultă un caleidoscop de eseuri foarte personale, în parte inedite, povești pline de culoare despre pasiunea lui Sacks pentru înot, ferigi, cărți sau elementele chimice, despre unele cazuri neuropsihiatrice deosebite cu care s-a intersectat (schizofrenie, demență, Alzheimer, tulburarea bipolară etc.), despre întâlnirile miraculoase care fixează destinul unui om ori despre amenințările lumii actuale. Descoperim aici aceeași empatie cu care ne-a obișnuit autorul, aceeași erudiție și întindere enciclopedică, aceeași fascinație pentru natura umană și misterul ei. Meditativă și luminoasă, aceasta e cartea de rămas-bun a omului de știință și a omului pur și simplu care a fost Oliver Sacks.

Oliver Sacks a combinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională – au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Cele două titluri prezente în noua serie de autor sunt cele mai bune exemple. Revenirea la viață a stat la baza unui film, Awakenings, cu Robert De Niro si Robin Williams nominalizat pentru Premiul Oscar şi unei piese de teatru de Harold Pinter, A Kind of Alaska. Iar Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook.

„Oliver Sacks a fost și va rămâne unic prin scriitura sa genială. Nici măcar un pasaj plictisitor în opera sa, nici măcar o propoziție.“ — The New York Times Book Review

„Sacks are capacitatea uluitoare de a-și stimula cititorul, de a-i stârni interesul pentru frumusețea lucrurilor mărunte, dar cu atât mai mult demne de ținut minte. Și, mai presus de toate, forța lui stă în felul în care știe să deschidă drumul pentru cititorii nespecialiști pe teritoriul neurologiei.  Sacks rămâne autorul mereu însetat de cunoaștere și uimit în fața complexității existenței umane.” — New York Journal of Books

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTubehttps://bit.ly/Humanitas-YouTube.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.