Copiii din mediile defavorizate cultural învață despre prietenie, toleranță, diversitate și incluziune de la scriitoarele Asociației De Basm

0

Asociația De Basm, cea mai cunoscută instituție autohtonă ce promovează literatura română contemporană pentru copii și tineret, organizează luna aceasta o serie de ateliere educative ce promovează prietenia, incluziunea, diversitatea și toleranţa dedicate copiilor de 6-10 ani din comunele Aninoasa și Morărești (județul Argeș) și Titu și Conțești (județul Dâmbovița).

 

Atelierele, la care iau parte scriitoarele Victoria Pătrașcu, Adina Rosetti,  Luminița Corneanu, Iulia Iordan, Cristina Andone, Andreea Iatagan și Carmen Tiderle, sunt interactive și încurajează implicarea copiilor, dialogul, expunerea de idei, argumentația, gândirea critică. Pornind de la texte din literatura română și universală, cei mici vor avea ocazia să exploreze în mod creativ, prin dialog, joc, lectură, scriere și desen,  noțiunile de prietenie și toleranță, analizând situații din viața lor în care au fost discriminați sau nu au fost acceptați într-un grup  și construind împreună scenarii ale conviețuirii într-un spațiu multicultural. 

Participarea la aceste ateliere le va spori copiilor orizontul cultural și le va oferi șansa de a înțelege că fiecare este diferit, că o comunitate este puternică atunci când fiecare membru al său este prețuit și are încredere în sine, atunci când comunitatea ascultă fiecare opinie și ia decizii împreună. Copiii vor fi încurajați să împărtășească familiei, prietenilor și în cercul apropiaților informațiile și valorile asimilate, devenind ei înșiși factori de schimbare pe termen mediu și lung în comunitatea în care trăiesc. 

Atelierele din cadrul proiectului «Joacă-ți cartea!» răspund unor nevoi acute în rândul copiilor din zone defavorizate, cu privire la accesul neîngrădit la educație și cultură, asigurarea unui climat de toleranță, incluziune și egalitate de șanse. Proiectul îşi propune să îi ajute pe copii să înţeleagă noţiunea de toleranţă şi să îi înveţe cum să respecte libertatea, modul de gândire şi de comportament, precum şi opiniile celorlalţi. Copiii vor reflecta asupra modului în care toleranţa îi apropie unii de ceilalţi şi îi ajută să lege prietenii. Într-un mediu în care copiii se acceptă unii pe alţii, nu se judecă şi sunt prieteni, aceştia cresc cu respect şi încredere de sine”, au declarat reprezentantele Asociației De Basm.

Ateliere sunt parte a proiectului „Joacă-ți cartea!”, care a debutat în luna martie a acestui an cu o amplă campanie de strângere de cărți. Primul partener care s-a alăturat acestei campanii a fost Grupul Editorial ART, care a donat cărți către bibliotecile din cele patru localități. Cărțile donate bibliotecilor le vor oferi copiilor acces la povești care vorbesc despre situații similare și care au în centru personaje de vârsta lor.

Joacă-ți cartea!” va continua până în luna noiembrie a acestui an, cu lucrul la un kit pedagogic pregătit de membrele Asociației de Basm, un proiect important ce le va oferi dascălilor și bibliotecarilor metode alternative, moderne de explorare a poveștilor din literatura pentru copii. Prin kitul pedagogic, care va fi distribuit cât mai multor bibliotecari, profesori, învățători și educatori culturali, proiectul asigură diseminarea valorilor europene și încurajează gândirea critică a copiilor din cât mai multe comunități din țară.  

Programul atelierelor:

  • 2-5 mai 2022, Biblioteca Comunală Conțești, Dâmbovița | Participă scriitoarele Iulia Iordan și Victoria Pătrașcu

  • 9-12 mai 2022, Biblioteca Orășenească Titu, Dâmbovița | Participă scriitoarele Cristina Andone, Adina Rosetti și Victoria Pătrașcu

  • 23-26 mai 2022, Biblioteca Comunală Aninoasa, Argeș | Participă scriitoarele Adina Rosetti și Andreea Iatagan

  • 30 mai – 2 iunie 2022, Biblioteca Comunală Morărești, Argeș |Participă scriitoarele Carmen Tiderle și Luminița Corneanu

De Basm. Asociaţia scriitorilor pentru copii şi adolescenţi din România este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2018, din dorința de a promova cât mai eficient literatura naţională contemporană pentru copii şi adolescenţi.

Asociația își propune să reprezinte la nivel instituţional interesele autorilor de literatură pentru copii, dar şi să deruleze activităţi şi programe în zona cultural-educativă, prin care literatura contemporană de profil din România să fie promovată, încurajată şi racordată la circuitul internaţional.

Una dintre prioritățile De Basm o reprezintă difuzarea literaturii contemporane în rândul copiilor și părinților în zone defavorizate din punct de vedere cultural.

***

Proiectul, realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.