Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Casa Editorială Anglitira lansează cartea „Povestea unui polonic”, scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Oana Ispir 

0

Casa Editorială Anglitira lansează duminică, 14 noiembrie, cartea pentru copii „Povestea unui polonic”, scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Oana Ispir. Evenimentul se va desfășura online, fiind găzduit de pagina de Facebook Cărturești, începând cu ora 18. 

Alături de autoare și ilustratoare, vor participa la eveniment Maria Gheorghiu, președinta Asociației OvidiuRo, scriitorul Florin Bican, Maria Kovacs, fondatoarea Asociației „Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România, surorile Tania și Sara Bondoc, în vârstă de 9 ani, actorul Claudiu Dudu Maier și Andrada Mazilu, profesor Merito. 

Înscrierile pentru lansarea de carte se fac la evenimentul dedicat de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/251901980303960 

Publicarea cărții este parte a unui proiect editorial co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Ediția de poezie, 2021. Proiectul vizează, de asemenea, dezvoltarea literației prin ateliere de lectură susținute de autoare pentru elevi din medii defavorizate și ateliere de integrare a cărții în procesul educațional, dedicate profesorilor. În perioada octombrie- noiembrie 2021, autoarea a realizat ateliere de lectură gratuite cu copii de la școli din Vaslui, Rediu, Laza (județul Vaslui), Pucioasa (jud. Dâmbovița) și de la Liceul Tehnologic Ciobanu, jud. Constanța, dar și un atelier de dezvoltare a literației prin intermediul poveștilor realizat în parteneriat cu INEDU, cu participarea a 300 de cadre didactice din întreaga țară. 

„Povestea unui polonic” este o poveste despre creativitate, despre cum tot ceea ce ne înconjoară poate fi privit din perspective multiple și devine ceva nou în ochii fiecărui privitor. Este, în același timp, o poveste despre evoluție, despre curajul de te elibera dintr-o condiție care nu te mulțumește și de a îndrăzni să înfrunți necunoscutul, despre prietenie și fericire. 

Parteneri pentru lansarea cărții sunt Societatea de Avocatură Bondoc și Asociații, librăria Cărturești și Asociația Inițiativă pentru Educație, Timișoara. 

 

„Ce aventură grozavă prinde viață în rimele jucăușe ale Mihaelei Coșescu! Pun rămășag pe-un bol de minestrone că va încânta multe urechi de copil – nu doar în Gura-Șuții – și mii de polonice vor întâlni priviri întrebătoare poposind asupra lor – chiar dacă n-au ajuns cufundate în vase de cristal și nici nu aspiră la rangul de Polonic Regal.” 

Maria Kovacs, Asociația Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România 

„O carte care deschide o fereastră către un univers familiar copiilor și celor care au copilărit la țară. Un fir narativ care combină în mod creativ și ritmat, blidul, cojile de mămăligă cu lapte, șinșila și ecologia.” 

Maria Gheorghiu, Asociația OvidiuRo 

„Credeți poate că un polonic – da, un polonic! – nu are stofă (sau metal) de erou. Povestea Mihaelei Coșescu, rimată jucăuș de la un capăt la altul și ilustrată la fel de jucăuș de Oana Ispir, ne arată că eroii pot fi croiți din orice material, iar prietenia poate fi cea mai înaltă formă de eroism. M-aș bucura ca după lectura acestei cărți, în nomenclatorul meseriilor visate de cei mici, alături de opțiuni tradiționale ca pompier, cosmonaut, prințesă etc., să apară și cea de polonic.” 

Florin Bican 

„Povestea lui Polonic mi-a încântat o după-amiază galeşă de septembrie, pe un drum spre Bucureşti, în microbuz. Am avut norocul să mă însoțească lectura Mihaelei şi m-au bucurat peste măsură ghiduşia ceremonioasă a textului, pofta de spus poveşti şi plăcerea cuvintelor năstruşnice. 

Mi-a rămas în minte ca aroma unei prăjituri de casă din copilărie. O poveste-deliciu, de strâns cartea-n brațe la final!” 

Ivona Munteanu, profesoară de limba și literatura română Teach for Romania. Despre autoare: 

Convinsă că poveștile pot schimba lumea, Mihaela Coșescu a publicat până în prezent 9 cărți pentru copii, plantând în fiecare dintre ele semințele empatiei, solidarității, simțului civic, generozității și responsabilității. Mihaela este absolventă a Facultății de Științe Politice, din cadrul Universității din București și a urmat cursurile Masterului Interdisciplinar Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație din aceeași Universitate. Mihaela este pasionată de pedagogie și lucrează în domeniul educației de 15 ani. 

Realizează ateliere de storytelling și lectură cu copii și adulți și este fondatoarea blogului CrestemOameni.ro și a comunității cu același nume. 

Despre ilustratoare: 

Oana Ispir este absolventă a Liceului de Arte din Deva și a Facultății de Arte din București. Ilustrează cu bucurie cărți pentru copii, jocuri și jucării. Multe din ilustrațiile sale sunt realizate în ateliere improvizate în mijlocul naturii. În timpul liber, e dansatoare de tango. 

Despre CASA EDITORIALĂ ANGLITIRA 

Casa Editorială Anglitira este o editură înființată în Vaslui. Fondatoarea, Mihaela Coșescu, își propune să aducă în fața publicului cititor povești care să contribuie la o educație bazată pe valori a copiilor și să contribuie prin cărți profunde, educative, la îmbunătățirea calității procesului educațional. 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.