PENNY România lansează Liga Punctelor PENNY pentru susținerea cluburilor sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret din toată țara

0

București, 20 septembrie 2023 În perioada 20 septembrie – 14 noiembrie 2023, PENNY România, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, desfășoară un program unic în România, dedicat cluburilor sportive de fotbal pentru copii, juniori si tineret din toată țara – Liga Punctelor PENNY

Programul este dedicat tuturor celor care vor să încurajeze fenomenul fotbalului din România și să contribuie la dezvoltarea viitorilor mari fotbaliști din țara noastră. 

Participanții în program pot strânge puncte la fiecare sesiune de cumpărături în magazinele PENNY, pe care le pot folosi ulterior pentru a-și susține clubul sportiv de fotbal pentru copii, juniori si tineret din comunitate.

Cum se desfășoară programul:

  1. Orice club sportiv de fotbal pentru copii, juniori si tineret din România se poate înscrie pe platforma digitală a programului: Liga punctelor PENNY.
  2. Clienții care fac cumpărăturile în orice magazin PENNY vor primi un număr de puncte în funcție de valoarea coșului (10 lei = 1 punct). Punctele acumulate la cumpărături pot fi redirecționate către oricare dintre cluburile fotbalistice înscrise pe platformă, prin introducerea numărului bonului sau scanarea bonului direct în platformă.
  3. Clienții accesează www.ligapunctelorpenny.ro, unde au opțiunea de a introduce numărul bonului sau de a scana bonul pentru ca punctele să poată fi redirecționate către unul dintre cluburile sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret înscrise în platformă. Aleg clubul către care vor să redirecționeze punctele, iar acestea vor fi transferate în contul clubului respectiv direct pe platformă.
  4. În funcție de numărul de puncte adunate în numele lor, cluburile pot achiziționa echipament sportiv din catalogul programului. 

Ne bucurăm să lansăm Liga Punctelor PENNY, fiind un proiect pe care îl pregătim încă de anul trecut. Încă o dată, dorim să demonstrăm că obiectivul nostru este să susținem fotbalul românesc pe termen lung. Avem și de data aceasta Federația Română de Fotbal alături de noi, membri afiliați ai federației – toate cluburile sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret din țară fiind principalii beneficiari ai Ligii Punctelor PENNY. Ne încurajăm clienții să fie alături de noi și de viitoarele generații ale fotbalului românesc.”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România

Lansăm astăzi Liga Punctelor PENNY printr-o campanie 360 în care îl avem încă o dată alături de noi pe Cabral, susținător al tinerilor și fotbalului din România. Fiecare dintre clienții PENNY se pot implica în campanie și își pot susține clubul de fotbal pentru copii sau tineret din comunitate, redirecționând punctele obținute la orice sesiune de cumpărături de minimum 10 de lei. Am încercat să gândim un mecanism cât mai simplu, astfel încât oricine să poată contribui câte puțin la susținerea și creșterea viitoarelor generații de fotbaliști români. Vă așteptăm pe www.ligapunctelorpenny.ro cu toate detaliile despre campanie și cluburile sportive care ni s-au alăturat”, a declarat Lucian Pavel, Head of Strategic Marketing PENNY | REWE România

„Parteneriatul FRF cu PENNY este o manifestare a angajamentului nostru comun față de comunitatea fotbalistică din România. PENNY este un partener care împărtășește valorile noastre, și anume pasiunea pentru sport și dorința de a sprijini tinerii să joace fotbal, și care își propune alături de noi să contribuie la dezvoltarea unui cadru în care fiecare jucător sau jucătoare să-și poată atinge potențialul maxim. Liga Punctelor va susține cluburile de fotbal din întreaga țară prin furnizarea de echipamente sportive și resurse pentru a oferi copiilor și tinerilor, băieți și fete, mai multe șanse de a-și pune în valoare abilitățile și de a-și atinge visurile în fotbal. Astfel, dorim să creăm un mediu optim formării și dezvoltării, un mediu în care talentul și dedicarea să fie răsplătite așa cum merită.”, a declarat Răzvan Burleanu, președinte FRF.

Programul se desfășoară în perioada 20 septembrie – 14 noiembrie 2023. Un club de juniori poate beneficia de puncte din partea clienților PENNY doar dacă este înscris în platformă, iar produsele disponibile pe platformă pot fi comandate în limita stocului disponibil. 

Doar bonurile de cumpărături obținute în perioada de desfășurare a programului, 20 septembrie – 14 noiembrie 2023 pot fi înscrise în platformă – nu se acceptă bonuri de cumpărături cu o dată anterioară startului programului.

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 350 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane. 

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.