Fundația Comunitară București anunță susținerea unui nou proiect de grădini urbane în cadrul Platformei de mediu pentru București

0

București, februarie 2023: Fundația Comunitară București anunță noul proiect din cadrul Platformei de mediu pentru București, susținut prin campania ECOBONUS, organizată de Coca-Cola HBC România, PENNY România și GreenPoint Management. OPEN, inițiativă dezvoltată și implementată de Asociația ClimatoSfera în campusul Universității Tehnice de Construcții București, va revitaliza pentru comunitatea bucureșteană o suprafață verde de 2.400 de metri pătrați din campusul studențesc Tei.

Campania de colectare separată a ambalajelor reciclabile de tip PET se desfășoară în perioada 1 februarie – 25 aprilie, în 18 magazine PENNY din București, iar contravaloarea ambalajelor Dorna din PET reciclat va fi direcționată către dezvoltarea proiectului. Fiecare ambalaj rPET Dorna colectat înseamnă 50 de bani.

Proiectul OPEN își propune să creeze o grădina urbană pe o suprafață verde deținută de Universitatea Tehnică de Construcții București. Prin activitățile participative, cetățenii vor face parte din fiecare etapă de implementare: concept, construcție și utilizare, fiind un proiect care va funcționa ca un liant pentru comunitate.

Laboratorul viu va avea mai multe funcționalități:

– Zona Parcului Urban deschis tuturor oamenilor din comunitatea de cartier (aprox.1100 m2) pentru activități recreative, incluzând și un mic spațiu de joacă, acționând ca un exemplu de regenerare urbană.

Zona Grădinii Urbane (aprox. 740 m2), locul educațional care demonstrează concepte pentru agricultura urbană , unde oamenii învață cum să cultive culturi adecvate mediului urban, cum să reducă amprenta de carbon și cum să facă contribuie la economia circulară.

Proiectul OPEN va transforma o zonă deloc valorificată a orașului într-un laborator viu gândit ca un spațiu al socializării, dezvoltării și colaborării. Ne bucură că și bucureștenii pot fi susținători ai proiectelor noastre, printr-un comportament prietenos cu natura. Mediul din oraș are nevoie de noi toți să reducem, să reutilizăm și să reciclăm. Cu cât mai mulți bucureșteni adoptă cel puțin un obicei mai bun și cu cât întoarcem mai multe resurse în economia circulară, cu atât ne va fi mai bine tuturor. De aceea, apreciem implicarea și susținerea celor trei parteneri în campanii de educație pentru mediu” – Alina Kasprovschi, Fundația Comunitară București

Comportamentul responsabil al cetățenilor care aleg să se implice în campanie va fi recompensat cu ECOBONUSURI: înscriere automată în tombola săptămânală pentru vouchere de cumpărături sau vouchere instant. Lista magazinelor participante la campanie, precum și regulamentul campaniei poate fi consultat pe www.penny.ro .

***  

Despre Fundația Comunitară București & Platforma de mediu pentru București

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația  Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare  din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru București și Ilfov. Platforma aduce laolaltă organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-un oraș bun de trăit, în care locuitorii duc o viață sănătoasă și se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie expuse unor riscuri legate de mediu.

Primele inițiative cu care a pornit Platforma de mediu sunt Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în București și proiectele pilot legate de Parcul Natural Văcărești, Aerlive și Verde citadin, care au fost finanțate încă din 2021 și sunt dezvoltate în continuare într-o formă colaborativă. Pentru mai multe detalii, vizitați www.platformademediu.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.