Enciclopedie mobilă pentru elevii cu deficiențe de vedere sau auz

0

Asociația pentru Dezvoltare Urbană (ADU) împreună cu Asociația Nevăzătorilor din România (ANR) și Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR), anunță demararea proiectului “Tactile Education”. Prin intermediul tehnologiei digitale, aplicația Tactile Education își propune să contribuie la creșterea calității educației printr-o mai bună experiență de învățare și utilizarea unor tehnici multisenzoriale de educație, adaptate elevilor cu deficiențe de vedere și auz, dar și dizabilități de învățare. 

Proiectul este derulat cu sprijinul Fundației Orange, în cadrul programului Lumea prin Culoare și Sunet, și se va desfășura în mai multe etape, pe o perioadă de doi ani.   

Proiectul Tactile Education pornește de la o aplicație dezvoltată în anii trecuți, Tactile Images, care și-a dovedit utilitatea în a crea resurse pentru învățare potrivite persoanelor cu deficiențe de vedere. Aceasta își scrie povestea mai departe, devenind mai ușor de utilizat atât în versiunea de desktop, dar și printr-o aplicație nouă pentru mobil ce va putea fi folosită de profesori și elevi chiar și în clasă. Materialele educaționale pentru elevii cu deficiențe de vedere vor fi îmbogățite, iar în plus vor fi create materiale dedicate pentru elevii cu deficiențe de auz. 

Tot acest proces de dezvoltare va reuni profesioniști din domenii diferite, dar și utilizatorii finali ai acestei aplicații, toți având același scop, de a asigura accesul la conținut educațional adaptat nevoilor speciale și de calitate. Programatori, profesori, elevi, membri ai organizațiilor neguvernamentale își vor uni forțele, energia și ideile pentru a găsi soluțiile cele mai eficiente astfel încât utilizarea aplicației să devină o obișnuință în învățarea în clasă sau în studiul individual. 

Proiectul și-a propus să ajungă la aproximativ 60 de profesori și 600 de elevi din școlile speciale, integrând metodele inovative de educație tactilă direct în mediul de învățare. Toate materialele create vor avea descrieri audio pentru elevii nevăzători și descrieri video interpretate în Limba Semnelor Române pentru copiii cu deficiențe de auz, realizate de comunitatea de profesori și persoane nevăzătoare și surde împreună cu echipa ADU. 1.500 de materiale educaționale tactile, concepute atât pentru studenții cu deficiențe vizuale, cât și pentru cei cu deficiențe auditive, vor fi donate școlilor din care fac parte profesorii participanți, pentru a întări angajamentul de susținere a educației incluzive și pentru a promova educația tactilă în școlile din România.

”A venit momentul ca educația tactilă și multisenzorială să fie integrată și recunoscută oficial în școlile speciale, dar și tipice din România. Avem convingerea că societatea românească are deschidere spre un model de educație mai incluziv și ne-am propus să oferim intrumente utile care să facă acest proces accesibil tuturor. Experiența ultimilor 10 ani ne-a arătat și cât de eficiente sunt materialele tactile și multisenzoriale și astfel am considerat firesc să facem pași înainte spre utilizarea lor în cât mai multe școli din România” – Gabriel Victor Bâclea, Manager de Proiect.

Mai multe informatii despre evoluția proiectului dar și alte detalii sunt disponibile pe site-ul www.procivic.ro, pe site-ul platformei educative www.tactileimages.org, dar și pe pagina de Facebook – Tactile Images.

Despre Asociația pentru Dezvoltare Urbană

Asociația pentru Dezvoltare Urbană (ADU) este o organizație non-guvernamentală românească din 2009 și se dedică promovării incluzivității prin educație accesibilă pentru copiii cu deficiențe de vedere. Proiectele cheie includ crearea unei platforme gratuite de e-learning și de imprimante tactile, pentru a ajuta în studiul conceptelor spațiale și materiilor STEM. Asociația pentru Dezvoltare Urbană este angajată în oferirea de oportunități egale, iar valorile sale de bază sunt incluziunea, integritatea, dedicația și expertiza.

Despre Asociația Nevăzătorilor din România (ANR)

Asociația Nevăzătorilor din România (ANR) reprezintă interesele nevăzătorilor din întreaga țară, fiind recunoscută ca organizație națională reprezentativă a nevăzătorilor atât de autoritățile publice române, cât și de organizațiile internaționale ale nevăzătorilor; este membru al Uniunii Europene a Nevăzătorilor, Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, Consiliului Național al Dizabilității și, implicit, Forumului European al Dizabilității.

Despre Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR)

Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR), fondată în 1919, este o organizație independentă, non-guvernamentală, cu misiunea de a susține, apăra și promova drepturile și interesele persoanelor cu deficiențe de auz (surd sau greu de auz), pentru a facilita integrarea lor educațională, socială, profesională și culturală. Organizația are un număr de aproximativ 7.000-8.000 de beneficiari în fiecare an, care primesc în total peste 100.000 de servicii individuale.

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundația Orange a investit peste 6 milioane de euro în cadrul programelor ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Cele mai importante programe ale fundației sunt: „Orange Digital Center, “Susține un ONG”, „Digitaliada”, „Lumea prin culoare și sunet”, “Solidarity FabLabs” și “Centrul Digital pentru Femei”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.