Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

educlick desemnează câștigătorii concursului „Școala Viitorului” și premiază 10 școli din medii vulnerabile cu echipamente digitale recondiționate

0

Oare cum va arăta școala peste 50 de ani? Dar peste 100 de ani? Cum putem noi sprijini școala viitorului? Am mers către 200 de școli cu care am colaborat în ultimul an prin proiectul „Dăm Click pe România” și le-am rugat să ne spună cum văd elevii lor școala viitorului. Și pentru că viitorul este acum, i-am rugat să o facă prin lucrările digitale, în care să dovedească cât de talentați și creativi sunt.

educlick, proiect al asociației Ateliere Fără Frontiere, a lansat în luna noiembrie un concurs de artă digitală dedicat unităților școlare care au primit în ultimul an calculatoare prin programul de donații sponsorizat de Kaufland România și OMV Petrom.

Concursul „Școala Viitorului” a invitat aproape 15.000 de elevi să demonstreze prin lucrări realizate cu instrumente digitale cum își doresc să arate școala în care ei învață astăzi peste ani și ani.

Premiul cel mare? O tablă interactivă și un videoproiector care să aducă educația mai aproape de un viitor demn de imaginația elevilor!

Elevii din peste 70 de școli au răspuns provocării și rezultatul a fost pe măsura așteptărilor: au fost înscrise zeci de clipuri și imagini cu nave spațiale, copii care se teleportează la școală, profesori-roboți, dar și școli ale viitorului mult mai prietenoase cu mediul și oamenii, bazate pe energie regenerabilă sau comunități complet incluzive.

Concursul „Școala viitoruluimi-a provocat imaginația. Am putut să ”zbor“ și am lucrat cu sufletul la gură. Mi-a plăcut maxim. Premiul va fi cadoul meu de Crăciun pentru cercul de Informatică, acolo unde merg cu plăcere. Mulțumesc Ateliere fără Frontiere! – Bianca Dateș, clasa a VII-a, Clubul Copiilor Făgăraș, jud. Brașov.

18 voluntari din cadrul companiilor partenere din proiect au notat pe baza unei grile unice de evaluare toate lucrările eligibile înscrise într-un proces de jurizare ce s-a întins pe 5 zile. Lista celor mai talentate lucrări poate fi văzută pe site-ul educlick la. educlick.ro/concurs-scoala-viitorului

Pentru mine acest concurs a reprezentat o provocare, mi-am folosit cunoștințele în acest joc pentru a-mi crea liceul în viitor. Mi-a plăcut foarte mult ideea acestui proiect pentru că mi-a dat motiv să-mi pun la încercare creativitatea. De asemenea, am apreciat faptul că am putut face proiectul pe Minecraft, ceea ce e destul de rar. – Vlad Theodor, clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Ploiești, jud. Prahova.

educlick este un program de donații de calculatoare al asociației Ateliere Fără Frontiere care a sprijinit peste 2.000 de școli cu mai bine de 23.000 de echipamente digitale.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.