A treia unitate de învățământ public modernizată prin programul România Eficientă, susținut de OMV Petrom.
Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, a fost consolidată structural, extinsă și renovată energetic la standard nZEB.
Contribuția totală se ridică la 1,5 milioane euro.
OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) anunță finalizarea lucrărilor de consolidare structurală, extindere și reabilitare energetică a Grădiniței Zig-Zag din localitatea Ovidiu. Aceasta este cea de-a treia unitate de învățământ din țară modernizată la standardul nZEB, consum de energie aproape zero, din cadrul programului România Eficientă. Bugetul modernizării clădirii s-a ridicat la 1,5 milioane de euro.
„Clădirile sunt responsabile pentru 40 % din consumul de energie din Uniunea Europeană. Renovarea clădirilor existente poate duce la economii semnificative de energie și la emisii mai scăzute de CO2. Prin România Eficientă ne dorim să creștem calitatea vieții, să educăm generațiile viitoare și să demonstrăm că energia poate fi consumată responsabil. Noua față a grădiniței Zig-Zag este dovada că România Eficientă poate face diferența și continuăm să o susținem, colaborând strâns cu partenerii noștri și autoritățile locale” a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
„Odată cu inaugurarea lucrărilor de renovare și modernizare a grădiniței ZigZag din Ovidiu, programul România Eficientă se află deja la a treia renovare amplă la cerințele nZEB ale școlilor din România. Complexitatea lucrării a fost de neegalat, implicând construirea unei noi clădiri racord către o fostă substație termică scoasă din funcțiune, care a fost astfel integrată în întreaga unitate de învățământ, oferind un spațiu suplimentar valoros pentru activitățile educaționale ale grădiniței”, a declarat Radu Dudău, Președinte EPG și coordonator al programului România Eficientă.
Odată cu finalizarea lucrărilor de renovare, clădirea din anii ‘50 a Grădiniței Zig-Zag a trecut din clasa energetică E în cea mai înaltă clasă de eficiență energetică, A. Consumul total anual de energie va fi diminuat cu peste 60%, iar nivelul emisiilor de carbon va fi de circa șase ori mai mic. La acest rezultat contribuie atât termoizolarea exterioară, cât și montarea tâmplăriei eficiente energetic și instalarea unui sistem centralizat de climatizare hibrid, cu pompe de căldură. De asemenea, o parte din necesarul de energie al grădiniței va proveni din surse proprii, datorită noului sistem de panouri fotovoltaice prevăzut cu invertor și smart-meter.
Lucrările realizate prin programul România Eficientă au constat în:
-
Consolidarea structurii de rezistență a clădirii
-
Realizarea unui corp de legătură între clădirea grădiniței și fostul punct termic
-
Extinderea spațiului utilizabil cu 2 noi săli de clasă
-
Izolarea termică a acoperișului, pereților exteriori și pardoselii
-
Montarea tâmplăriei exterioare și interioare performante energetic
-
Instalarea unui sistem centralizat de climatizare hibrid, cu pompe de căldură, centrală pe gaz și încălzire în pardoseală
-
Refacerea instalației de producere a apei calde menajere
-
Înlocuirea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat cu corpuri de tip LED
-
Instalarea unui sistem de ventilație modern, cu recuperare de căldură
-
Dotarea cu un sistem de panouri fotovoltaice prevăzut cu invertor și smart-meter
-
Instalarea parasolarelor din aluminiu, reglabile electric, la ferestrele puternic însorite.