Se lansează inițiativa „SMARTER finance for EU” cu obiectivul de a cataliza certificarea proiectelor rezidențiale din întreaga Europă

0

Romania Green Building Council (RoGBC), principala organizație națională dedicată sustenabilității clădirilor, anunță demararea unei noi inițiative la nivel european și internațional, denumită SMARTER finance for EU (SMARTER4EU).

Urmând succesul anterior al proiectului Smarter Finance for Families prin care programul Green Homes & Green Mortgages a fost extins în 21 de tări cu sprijinul a 29 de organizații partenere, RoGBC este coordonatorul unui nou proiect european de cercetare SMARTER4EU, sprijinit de Agenția Executivă pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) din cadrul Comisiei Europene, prin intermediul programului LIFE Clean Energy Transition. 

Obiectivul SMARTER4EU este de a cataliza certificarea proiectelor rezidențiale din întreaga Europă, cu scopul de a atinge o valoare de piață de 100 de miliarde euro. Aceste proiecte vor corespunde sau chiar depăși standardul de performanță stabilit de taxonomia europeană privind finanțările verzi, garantând astfel o performanță de mediu autentică și o guvernanță riguroasă.

“Observăm o creștere constantă a numărului dezvoltatorilor orientați spre construirea locuințelor sustenabile. În prezent, colaborăm cu peste 65 de dezvoltatori și avem în portofoliu 17.500 de locuințe, fie certificate, fie în curs de certificare Green Homes în România. Valoarea totală a acestor locuințe depășește 3,8 miliarde de euro. Acestea pot fi finanțate prin credite verzi oferite de zece bănci partenere, printre care se numără Raiffeisen Bank, Alpha Bank, BCR, Libra Bank, Vista Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, BRD, Procredit Bank și ING Bank”. – Dr. Ec. Monica Ardeleanu, Director Executiv și Director Cercetare Romania Green Building Council. 

Webpage SMARTER4EU https://green-homes.org/about-us/smarter4eu/

Despre Romania Green building Council:

Romania Green Building Council (RoGBC) este o asociație non-profit, apolitică, formată din organizații active în întreaga țară. Este cea mai importantă organizație care promovează responsabilitatea față de mediu și eficiența energetică în proiectarea, construcția, exploatarea și deconstrucția clădirilor din România. Organizația susține îmbunătățirea legislației în domeniul construcțiilor ecologice, oferă educație pentru profesioniști, organizează evenimente de sensibilizare a publicului larg pe tema clădirilor sustenabile și coordonează proiecte de cercetare. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.