Rombat va construi la Bistrița un parc cu peste 5.500 module fotovoltaice, în parteneriat cu Datacor

0

Rombat și Datacor colaborează pentru a construi cel mai mare parc fotovoltaic destinat unui prosumator din Transilvania

Rombat, lider în producția de acumulatori auto, și Datacor, furnizor regional de soluții integrate în domeniile energiei solare, comunicațiilor și infrastructurii, anunță o colaborare strategică pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 4,2 MW, marcând astfel cea mai mare investiție în regim de prosumator din Transilvania.

Proiectul actual pentru construirea unui parc fotovoltaic de 4,2 MW la Bistrița, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, constă în construirea unui parc fotovoltaic de 4,2 MW la Bistrița, având ca termen de finalizare vara anului 2024.

Parcul fotovoltaic va include 5.538 de module fotovoltaice, 545 W, monocristaline, bifaciale amplasate la sol, și 2.304 de module fotovoltaice, 545 W, monocristaline, monofaciale amplasate pe acoperișul halei. Cu ajutorul a 3,42 invertoare de 100 kW și un post de transformare, această instalație va contribui la o reducere anuală a emisiilor de CO2 de aproximativ 1.082 de tone echivalent pe an.

„Sustenabilitatea este inserată în ADN-ul Rombat. Suntem consecvenți în respectarea promisiunilor privind implementarea planurilor strategice asumate”, a declarat Alin Ioaneș, director general al Rombat, subliniind angajamentul continuu al companiei față de sustenabilitate și eficiență energetică. 

În 2023, Rombat a investit în creșterea eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon prin implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a resurselor, concretizat prin construirea unui parc fotovoltaic de 1 MW la Copșa Mică.

„Prin construirea parcurilor fotovoltaice de la Copșa Mică și Bistrița, realizăm probabil cea mai mare investiție de acest gen din Transilvania în regim de prosumator”, a adăugat Alin Ioaneș.

Rombat devine astfel producător de energie, contribuind la dezvoltarea durabilă și eficientizarea activității sale. Proiectul reprezintă nu doar o investiție semnificativă în infrastructura energetică, ci și un pas concret către adoptarea principiilor economiei circulare și responsabilității sociale în regiune.

Datacor, unul dintre principalii integratori de sisteme de electrice, telecom și securitate din România, a lansat anul trecut noua divizie numită Datacor Green Energy, prin care oferă o suită de soluții de energie solară fotovoltaică (PV), pentru a ajuta companiile România să genereze energie regenerabilă pentru propriul consum. Compania asigură, astfel, proiectarea, instalarea și întreținerea completă a sistemelor fotovoltaice, ocupându-se de toate detaliile procesului de instalare a noilor soluții, de la planificare, validarea legală, documentație tehnică, permise, aprobări, implementare și mentenanță.

„Echipa noastră se străduiește să ofere soluții de energie solară personalizate, asigurându-se că acestea răspund pe deplin cerințelor și așteptărilor clienților noștri. Implementarea acestor sisteme nu doar că aduce beneficii imediate în ceea ce privește costurile energetice, dar aceste investiții se amortizează într-un interval de 4 până la 7 ani, în funcție de dimensiunea sistemului și de nevoile energetice generale.”, a explicat Bogdan Bilegan, CEO-ul Datacor. „În contextul creșterii semnificative a prețurilor energiei electrice, interesul pentru sursele de energie solară este în continuă creștere. Având în vedere eficiența sporită și scăderea costurilor sistemelor fotovoltaice în ultimii ani, acestea devin tot mai atractive. Prognozăm o creștere exponențială a pieței de energie regenerabilă în următorii ani în România”, a adăugat Bilegan.

De asemenea, Datacor a încheiat mai multe proiecte de succes, cum ar fi centrale fotovoltaice pentru Decathlon Ploiești, sediul Karcher București sau Sala Polivalenta Bistrita. Compania are în vedere proiecte ambițioase în a doua jumătate a anului, inclusiv instalarea unei centrale fotovoltaice la sol cu capacitatea de 1 MW pentru Rombat, Copșa Mică și implementarea sistemelor de curenți slabi la Maternitatea Brașov.

În ceea ce privește planurile de dezvoltare, compania Datacor urmează să-și extindă gama de produse și servicii, anticipând o cerere crescută pentru soluțiile de stocare a energiei. Compania se concentrează și pe dezvoltarea segmentului B2C prin subdivizia Datacor Smarthomes, cu accent pe sectorul rezidențial.

Despre Rombat

Rombat, fondată în 1991 și având sediul în Bistrița, este un producător de acumulatori auto cu o istorie bogată în inovație și calitate. Cu o prezență solidă pe piața internă și parteneriate strategice de încredere, Rombat rămâne un jucător de frunte în industria acumulatorilor auto.

Despre Datacor

Datacor este un furnizor regional de soluții integrate în domeniile energiei solare, comunicațiilor și infrastructurii. Cu sediul administrativ și logistic în Bistrița, Datacor operează în mai multe orașe din România, oferind servicii și soluții personalizate în domeniul energiei verzi, industriei, și al infrastructurii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.