Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

GTC utilizează energie verde în toate clădirile din România, începând din 2021

0

GTC a anunțat că toate clădirile sale de birouri din România sunt alimentate cu energie regenerabilă

  • Raportul ESG întocmit de GTC în 2020 confirmă angajamentul companiei de a construi un portofoliu ecologic, așa cum s-a stabilit în 2015

  • Compania este primul dezvoltator de spații comerciale din ECE care a realizat un raport ESG, în care sintetizează cei 25 de ani de experiență internațională

Bucharest, 22 noiembrie 2021. GTC, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Europa Centrală și de Est, a anunțat că, începând cu 2021, utilizează surse de energie regenerabilă pentru întreg portofoliul din România. Energia verde, care alimentează clădirile de birouri dezvoltate de companie pe plan local, este certificată prin garanții ale surselor de proveniență. Acest demers face parte din angajamentul Grupului de a asigura surse de energie accesibilă și curată în toate proiectele sale din Europa. O altă etapă a strategiei GTC de a proteja mediul se concentrează pe îmbunătățirea calității proprietăților sale, prin obținerea celor mai importante certificări de pe piață.

Portofoliul românesc al GTC cuprinde proiecte emblematice de birouri situate în zone cheie ale Bucureștiului: City Gate, Cascade Office Building, Premium Plaza și Premium Point. Toate aceste clădiri utilizează acum electricitate obținută din surse regenerabile, ceea ce face parte din strategia Grupului de reinventare sustenabilă a portofoliului său, care urmărește atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, conform Agendei 2030 a Națiunilor Unite. Totodată, GTC este primul dezvoltator din Europa Centrală și de Est care și-a publicat raportul de ESG (guvernanță în domeniile mediului înconjurător, implicare socială și corporativă), sintetizând cei 25 de ani de activitate a grupului pe cele șase piețe imobiliare în care este prezentă.

„Îmbunătățirile aduse portofoliului românesc nu vor fi cu siguranță ultimele. Sursele regenerabile de energie reprezintă viitorul nu numai în industria noastră, ci și pentru economia globală și pentru mediu. Înverzirea tuturor clădirilor noastre face parte din strategia noastră de dezvoltare și creștere. Este de maximă importanță pentru noi să luăm în considerare nu numai afacerea pe care o derulăm, ci și modul în care activitatea noastră poate aduce beneficii mediului și comunităților în care se află proiectele GTC”, a declarat Ziv Gigi, director general al operaţiunilor GTC din România.

Energia accesibilă și curată este unul dintre cele 10 obiective de dezvoltare de business incluse în Raportul ESG al GTC, motiv pentru care compania se axează pe implementarea surselor de energie verde în toate proiectele sale. Totodată, acțiunea climatică este un pilon al acestei strategii, GTC concentrându-se pe furnizarea de clădiri sigure, durabile și ecologice. Această direcție a devenit și mai importantă, în ultimii ani, în lumina crizei climatice, și a fost implementat un nou set de îmbunătățiri în toate proiectele GTC, inclusiv în cele situate în România. Mai multe despre strategia de mediu a companiei pot fi găsite aici: https://esg.gtc.com.pl/en/.

Despre GTC

GTC Group a fost fondat în 1994, în Polonia, și este o companie publică, listată la Bursa de Valori din Varșovia și Johannesburg, și unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spații comerciale și de birouri din Europa Centrală și de Est, activ în șase țări: Polonia, România, Ungaria, Croația, Serbia și Bulgaria. GTC Group are un portofoliu de proiecte evaluat la aproape 2,3 miliarde de euro, care include 46 de clădiri, dezvoltate pe o suprafață de 1.300.000 de metri pătrați. Compania a intrat pe piața românească în 1999 și a devenit rapid unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari la nivel local, cu un portofoliu format de-a lungul timpului atât din clădiri de birouri, centre comerciale, cât și ansambluri rezidențiale. Compania a dezvoltat și vândut emblematicele clădiri de birouri America House și Europe House, situate în centrul capitalei, centrele comerciale Galleria (Arad, Buzău, Piatra Neamț, Suceava) și ansamblurile rezidențiale FeliCity și Rose Garden din București.

Printre proiectele GTC, deținute în prezent de companie în România, se numără complexul de birouri City Gate – primul proiect funcțional de birouri din București care a obținut certificate LEED GOLD în 2013 -, Premium Plaza, Cascade Office Building, Premium Point. Viziunea GTC România este axată pe durabilitatea construcțiilor și pe transformarea modului în care sunt proiectate, dezvoltate și gestionate clădirile, astfel încât să contribuie la crearea unui mediu sănătos și la creșterea calității vieții.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.