Pe data de 10 iulie a avut loc Finala Challenge Labs 2023, în care jurații au ales echipa câștigătoare a celei de-a treia ediții de program. Ecodot este o soluție eficientă și ecologică pentru gestionarea deșeurilor organice pentru ferme și utilizatori casnici care transformă resturile alimentare în biogaz și îngrășăminte naturale, reducând astfel emisia de gaze cu efect de seră și impactul negativ asupra solului și apelor subterane. Echipa câștigătoare va fi propusă în programele cu finanțare ale EIT Food, cea mai mare comunitate de inovare alimentară din lume.
La Challenge Labs 2023 au participat trei echipe multidisciplinare, formate din profesioniști din domeniul agrifood și industrii complementare, care au dezvoltat împreună soluții ce adresează două dintre cele mai presante provocări ale industriei alimentare: valorificarea deșeurilor alimentare organice de catre autoritățile publice, producători și procesatori sau industria HORECA și dezvoltarea unui sistem online de măsurare și comparare a micilor piețe de producători de alimente.
Programul este dezvoltat de EIT Food și Impact Hub Bucharest și susținut de Universitatea de Ştiințe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV). EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.
„Anul acesta, am fost plăcut surprinși de background-ul divers al participanților înscriși la Challenge Labs. Un alt aspect inedit este faptul că soluțiile propuse au fost orientate mult mai mult pe impact și pe ceea ce pot rezolva concret și mai puțin pe partea financiară și profit. Putem observa clar că interesul și implicarea în soluționarea problemelor existente în sistemul agroalimentar din România au crescut de la an la an.”, a declarat Andreea-Ruxandra Stanciu, Program Manager Impact Hub Bucharest și EIT Food Hub Coordinator.
Desfășurare program
În perioada 26 iunie – 6 iulie, participanții au beneficiat de workshop-uri, training-uri interactive și sesiuni de lucru în echipă, axate în jurul unor subiecte esențiale în procesul de ideație și dezvoltare de soluții: generare de idei, aprofundarea unor metode de design-thinking, prototipare, validarea ideii și pregătire de pitch.
Echipele multi-disciplinare participante, formate din specialiști din domeniul agrifood, cu expertize complementare din zone precum cercetare (mediul academic), experiență de lucru (antreprenori), business și vânzări, au propus soluții concrete inovative, au creat prototipuri și le-au testat alături de colegii din program.
Participanții au beneficiat de aportul valoros adus de trainerii și mentorii acestei ediții: Cristina Irod – Trainer, Design Thinking Society, Simona-Daniela Rotaru – Inspirational Coach & Antreprenor, Yardinia, Larisa Naie Stoicescu – Antreprenor, Sunshine Berries, Raluca Grigore – Programs Operations Manager, Impact Hub Bucharest și Ioana Pantelimon – Fondator, Froopt.
Challenge Labs 2023 s-a încheiat pe data de 10 iulie, cu evenimentul online Pitch Day, în cadrul căruia juriul a evaluat pitch-urile și evoluția echipelor finaliste. Juriul a fost format din: Eugenia Alecu – Lector univ. dr. USAMV & Coordonator Societatea Antreprenoriala Studențească, Florin Irimescu – Fondator, Bluana și Andreea-Ruxandra Stanciu – Program manager, Impact Hub Bucharest și EIT Food Hub Coordinator.
„USAMV București a participat la această competiție cu o echipă de la Facultatea de Biotehnologii. Susținem studenții cu idei antreprenoriale și parteneriatele care face posibilă expunerea ideilor acestora către specialiști din domenii diferite de expertiză. Sperăm ca la acest tip de competiții să participe cu mult curaj, anul viitor, cât mai mulți studenți de la cele șapte facultăți din USAMV București.”, a declarat Eugenia Alecu, Lector univ. dr. USAMV.
Echipa câștigătoare, Ecodot, va fi propusă în programele cu finanțare ale EIT Food, având astfel șansa de a beneficia de oportunități și finanțări viitoare oferite de cea mai mare comunitate de inovare alimentară din lume.
Soluțiile dezvoltate în cadrul Challenge Labs 2023
Soluțiile finaliste ale ediției curente Challenge Labs sunt:
-
Ecodot este o soluție eficientă și ecologică pentru gestionarea deșeurilor organice pentru fermele mici și mijlocii, dar și pentru utilizatori casnici. Acest sistem contribuie la transformarea resturilor alimentare în biogaz și îngrășăminte naturale, reducând emisia de gaze cu efect de seră și impactul negativ asupra solului și apelor subterane.
-
CompostABIL este o schemă de compostare comunitară cu ajutorul căreia resturile organice provenite din alimentație și spații verzi pot fi transformate în îngrășământ natural pentru îngrijirea plantelor de acasă și a celor din grădinile educaționale din cadrul școlilor. Soluția este destinată asociațiilor de proprietari, în special din zonele de blocuri urbane intens populate, familiilor elevilor de școală primară, generală și liceu, cadrelor didactice și personalului auxiliar al unităților de învățământ.
-
Comunitatea BIO este o platformă online care aduce împreună producători, distribuitori și consumatori în vederea creării unui proces transparent de trasabilitate pentru produsele organice. Comunitatea BIO își propune să asigure integritatea lanțulului de aprovizionare organic și autenticitatea produselor ecologice, prin monitorizarea calității, minimizarea și eliminarea fraudei, menținerea și creșterea încrederii consumatorilor, prin aplicarea unui sigiliu organic.
„Participarea în programul de ideație Challenge Labs mi-a deschis ochii asupra potențialului meu ca antreprenor și m-a încurajat să îmi urmez pasiunea. A fost o oportunitate de a pune în practică concepte și metode pentru care aveam o înțelegere doar la nivel teoretic. Astfel, am descoperit că orice idee poate fi îmbunătățită atunci când ești dispus să asculți cu adevărat, iar echipa de program ne-a ghidat cu empatie și altruism, adresându-ne întrebări relevante. Am întâlnit aici și pe alții ca mine, ceea ce a creat un mediu de învățare și susținere reciprocă, și am simțit că nu trebuie să mergi singur pe drumul antreprenoriatului.”, a declarat Oana Marin, participant Challenge Labs 2023, echipa CompostABIL.
Challenge Labs, aflat la cea de-a treia ediție, reunește profesioniști din domeniul agroalimentar și domenii conexe cu scopul de a genera soluții și afaceri inovatoare ce pot să răspundă provocărilor din sectorul agrifood.
Înscrierile au fost deschise experților din domeniu, cercetătorilor, profesorilor, angajaților din companiile food & drinks, absolvenților facultăților de profil și celor care au cunoștințe și expertiză în zona de product development, sisteme alimentare, biotehnologie, marketing sau antreprenoriat.
Mai multe detalii despre program sunt disponibile aici.
***
Despre organizatori
EIT Food este cea mai mare și mai dinamică comunitate de inovație alimentară din lume. Accelerăm inovația pentru a construi un sistem alimentar potrivit pentru viitor, care să producă alimente sănătoase și sustenabile pentru toți.
Sprijinit de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene, investim în proiecte, organizații și persoane care ne împărtășesc obiectivele pentru un sistem alimentar sănătos și sustenabil. Deblochăm potențialul de inovare în afaceri și universități și creăm și scalăm startup-uri agroalimentare pentru a aduce noi tehnologii și produse pe piață. Echipăm antreprenorii și profesioniștii cu abilitățile necesare pentru a transforma sistemul alimentar și pentru a pune consumatorii în centrul activității noastre, ajutând la construirea încrederii prin reconectarea acestora la originile alimentelor lor. Suntem una dintre cele nouă comunități de inovare înființate de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism independent al UE înființat în 2008 pentru a stimula inovația și antreprenoriatul în întreaga Europă.
Aflați mai multe accesând www.eitfood.eu sau urmăriți-ne prin intermediul rețelelor sociale: Twitter, Facebook, LinkedIn, YouTube și Instagram.
Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Lansat în 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startupurilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială – Startarium.
Începând cu 2021, Impact Hub Bucharest reprezintă oficial EIT Food în România ca EIT Food Hub în calitate de punctul de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar, cu rolul de a sprijini inovatorii și antreprenorii și de a facilita dezvoltarea acestui sector strategic.