Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Asociația MaiMultVerde și partenerii săi locali au colectat 4,2 tone de deșeuri de pe lacul Izvorul Muntelui

0

Asociația MaiMultVerde în parteneriat cu Asociația Bicazul Nostru și Asociația ECO Piatra Teiului au colectat 4,2 tone de deșeuri în cadrul acțiunii de ecologizare „Împreună curățăm lacul Izvorul Muntelui”

Acțiunea face parte din proiectul „Bicazul Cu Apele Curate”, înscris în programul multianual „Cu Apele Curate”

20 septembrie, București – 70 de voluntari de toate vârstele au strâns 4,2 tone de deșeuri în cadrul acțiunii de igienizare „Împreună curățăm lacul Izvorul Muntelui”, organizate în parteneriat de Asociația MaiMultVerde, Asociația Bicazul Nostru și Asociația ECO Piatra Teiului sâmbătă, 18 septembrie. Ecologizarea s-a desfășurat în punctele critice ale malurilor din jurul lacului Izvorul Muntelui – Potoci, Ruginești, Baicu, Secu. Lacul Izvorul Muntelui, zonă declarată rezervație naturală acvatică, este cunoscut ca o zonă turistică foarte atractivă, dar și ca loc unde se acumulează adesea cantități uriașe de deșeuri.

4,2 tone reprezintă, de altfel, cantitatea estimată de deșeuri care sunt transportate zilnic pe Dunăre spre Marea Neagră.

Acțiunea de ecologizare este o componentă a proiectului Bicazul cu apele curate”, inclus în programul național „Cu Apele Curate”, susținut de Lidl România, ce urmărește reducerea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi.

Ulterior, în cadrul acestui proiect vom implementa o serie de modele de bună practică pentru prevenirea poluării cu plastic a apelor a Lacului Izvorul Muntelui – de la campanii de informare și evenimente comunitare, până la testarea și folosirea unor soluții tehnologice.

Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 360 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).

Programul multianual Cu Apele Curate a fost lansat în 2019 ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane. În primi doi ani s-au desfășurat numeroase activități și evenimente comunitare în 10 orașe dunărene, iar la începutul acestui an programul s-a extins și pe afluenți, cu scopul de a împiedica deversările de deșeuri în fluviu și ulterior în Marea Neagră.

De la lansare și până în prezent s-au coagulat 8 grupuri de inițiativă locală, cu 54 de membri și s-a format o comunitate de voluntari de peste 3 000 de persoane. Au fost colectate peste 150 de tone de deșeuri din apă și de pe maluri. Au fost amenajate 4 spații de agrement eco-friendly pe malul Dunării, au fost amplasate 3 structuri trash art de colectare a plasticului și au fost create 4 picturi murale. Au fost pilotate 3 soluții tehnologice (plasa Trash Catcher, bariera Flotation Boom, drone Waste Shark).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.