Pe 12 Septembrie ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME – Brașov 2022 pornește prin școlile din oraș

0

După o ediție în plină pandemie, finalizată cu succes în școlile din Sectorul 5 din București, ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME pornește în această toamnă prin Brașov, urmând ca până la sfârșitul anului să ajungă din nou în sectorul 5, dar și în sectorul 3 din București.

Cărțile și filmele introduse în program vorbesc despre teme actuale precum bullying, discrepanțe în comunicarea dintre adulți și copii, diferențe sociale, delimitarea clară dintre nevoi și dorințe pentru a ne simți bine etc. Transpunerea cinematografică a unor probleme din realitatea imediată, propunerea de soluții pentru rezolvarea acestora, unghiuri diferite de abordare, întrebările pe care și le pun copiii după fiecare proiecție, răspunsurile pe care le primesc de la organizatori îi încurajează să își formuleze propriile puncte de vedere și opinii referitoare nu doar la subiectul și personajele din filme, dar și la propriile realități incomode cu care poate se confruntă.

În România ultimilor 30 de ani s-au produs mai puțin de 10 filme pentru copii, cinematografe sunt din ce în ce mai puține, iar oferta de filme dedicate acestui segment de vârstă este insuficientă, cu tematici construite pe rețetarul american și nu pe problemele curente ale generației. La nivel naţional industria cărţii este una în suferinţă. Suntem pe ultimele locuri în Europa la achiziţia de carte şi la citit. Potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Avem cele mai puţine librării pe cap de locuitor şi cele mai puţine cinematografe din Europa. Analfabetismul funcţional este subiectul ştirilor la fiecare început şi sfârşit de an şcolar. Realitatea este una neonorantă, iar proiectele care se adresează copiilor – cei mai vulnerabili, dar şi singurii care pot face o schimbare – sunt puţine. Încercăm, prin acest proiect, să îi facem să citească, să înţeleagă de ce e important să citim, să înţeleagă ce citesc şi să dialogheze, să pună întrebări. Cartea, filmul şi dialogul pot aduce beneficii imediate, dar, mai ales, pe termen lung.” declară organizatorii.

Dintre invitații de marcă ai evenimentului sunt scriitorul și ilustratorul Ion Andrei Puican, autorul volumului de povești Pifonul Pompiliu și călătoria de dincolo de curcubeu, ce va fi prezent la toate întâlnirile cu cei mici și Daniel Horia, autorul volumului Epoca mea de aur – cu povești din perioada comunismului spuse ingenios și incitant prin intermediul benzii desenate, Andreea Caleman, traducătoarea seriei Pippi Șosețica în România, care le va povesti copiilor despre activitatea de traducător, despre cele mai simpatice expresii suedeze și le va citi în premieră fragmente din următorul volum ce urmează să se lanseze din seria Pippi Șosețica.

Printre filmele din program amintim multipremiatele scurtmetraje: Opinci – Cea mai bună animație românească la Anim’est 2019, Cel mai bun scurtmetraj de animație la TIFF 2019, Cel mai bun film la Tbilisi IAF și Heliu | Helium – Oscar pentru Cel mai bun film de scurtmetraj în 2013.

De la povestea lui Chikara, un micuț japonez care își dorește să devină luptător de sumo în ciuda faptului că e foarte emotiv, la frica de întuneric a lui Idunn (Lașul), sau problemele lui Miriam care, deși este îndemnată să poarte fustă și să se comporte ca o fetiță de vârsta ei, tot ce își dorește este să joace fotbal, toate poveștile din program îi vor încânta pe cei mici, vorbindu-le despre situații cu care s-ar putea confrunta și ei într-un fel sau altul.

Programul ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME – Brașov 2022 este organizat de Asociația Enkidu, finanțat de Primăria Municipiului Brașov și în parteneriat cu Ambasada Norvegiei, Institutul Norvegian de Film, Ambasada Suediei, Institutul Cultural Suedez, Institut de Film Suedez și Ambasada Regatului Danemarcei.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.