207
Nu e naivitate. Nu e optimism de manual. E ceva mai greu de explicat — și Cristina Preda a scris o carte ca să explice exact ce e.
Gândește-te la un om pe care îl admiri că a construit ceva. Nu neapărat ceva mare, spectaculos, cu premii și articole în presă — ci ceva real. O afacere care funcționează. Un proiect care a schimbat ceva. O comunitate care există datorită unui singur om care a decis să înceapă.
Dacă l-ai întreba cum a reușit, probabil îți va spune ceva dezarmant de simplu: „Nu m-am gândit că nu pot.” Sau: „Nu știam că e atât de greu.” Sau: „Dacă știam de la început tot ce știu acum, poate nu mai începeam.”
Cristina Preda a auzit variante ale acestei fraze zeci de ori. Le-a auzit de la alpiniști, de la medici, de la antreprenori, de la oameni care au reconstruit ceva după ce totul a căzut. Și a ajuns la o concluzie pe care a transformat-o în titlul unei cărți: inocența nu e un defect. E o condiție.
„Am stat față în față cu zeci de oameni care au construit lucruri importante în România. Și am observat ceva care nu apărea în niciun CV, niciun interviu de presă, niciun discurs de premiere: toți aveau, la momentul zero, o anumită neștiință salvatoare. Nu știau exact cât de greu e. Nu știau câte eșecuri îi așteaptă. Și tocmai asta i-a făcut liberi să înceapă. Nu curajul — inocența.” — Cristina Preda
„Cronicile Inocenței”, cartea pe care tocmai a lansat-o la Editura Preda Publishing, pornește de la această observație și o duce mai departe, la nivel de societate. Dacă inocența produce curaj individual, ce se întâmplă când o națiune întreagă o pierde? Ce se întâmplă când știi atât de bine de ce nu merge nimic, încât nu mai încerci?
„Există un moment în viața oricărui om ambiționat când acumulezi suficientă experiență ca să știi exact de ce ceva nu va funcționa. Și tocmai în momentul ăla devine mai greu să construiești decât era la început, când nu știai nimic. Inocența din titlu e despre asta: despre disponibilitatea de a păstra o anumită deschidere față de posibil, chiar și atunci când știi prea mult. Nu e naivitate — e o alegere conștientă de a nu lăsa experiența să devină frică.” — Cristina Preda
Cristina știe bine despre ce vorbește. A fondat Preda Publishing în 2012, a construit conferințele Beyond Borders — seria care a adus pentru prima dată în România Bill Clinton, Helmut Kohl, Gerhard Schröder, Edmund Phelps. Între timp, a pornit un podcast de la zero și l-a dus la 71.000 de abonați în mai puțin de un an. Are un MBA și finalizează un masterat la King’s College London. Și mai are un roman de ficțiune, Akero, contractat deja la agenții literare din Londra, care apare în 2027.
Adică exact genul de om care ar putea să-ți spună de ce nu merge ceva — și care a ales, de fiecare dată, să înceapă cu toate astea știute.
„La un moment dat am realizat că nu mai știu să fiu inocentă față de risc. Calculam prea bine, vedeam prea clar unde poate merge prost. Și atunci m-am întrebat: câți oameni n-au mai început ceva tocmai pentru că știau prea mult? Câte proiecte n-au existat pentru că fondatorul lor era prea experimentat ca să mai aibă curajul naivității? Cartea asta a pornit și din întrebarea asta.”— Cristina Preda
