Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

10 noi titluri îmbogățesc, din toamna aceasta, portofoliul colecției Anansi. World Fiction

0

Toamna aceasta, colecția Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M adaugă în portofoliu 10 noi titluri, cărți de o amplă varietate tematică și stilistică, multipremiate, semnate de nume de primă mărime ale literaturii universale contemporane.

Koba cel cumplit, o nouă traducere din opera lui Martin Amis, una dintre cele mai influente și mai inovatoare voci ale literaturii britanice moderne, și Darul, o nouă traducere din opera mult-îndrăgitei autoare americane Dr. Edith Eva Eger, se află pe lista cărților sosite din tipografie și care urmează să plece în curând către librăriile din întreaga țară.

Cartea lui Marin Amis, apărută în traducerea din limba engleză a lui Radu Paraschivescu, este succesoarea celebrului volum de memorii, Experience. În ea, Amis atacă lacuna centrală a gândirii secolului XX: îngăduința intelectualilor occidentali în fața comunismului sovietic. Între începutul foarte personal și sfârșitul în același registru, Amis ne oferă probabil cele mai bune o sută de pagini scrise vreodată despre Stalin.

Dr. Edith Eva Eger, iubită de cititorii din întreaga lume datorită bestsellerului internațional Alegerea, revine cu un nou volum-terapie: Darul (traducere din limba engleză de Mihaela Apetrei), o carte în care autoarea descrie 12 dintre cele mai teribile stări și emoții pe care le-a trăit, printre care frica, durerea, mânia, vinovăția sau rușinea, și instrumentele pe care le-a descoperit pentru a putea face față acestor

provocări universale. Oprah mărturisea că poveștile lui Edith Eva Eger au schimbat-o pe vecie, iar Bill Gates cataloga noul volum drept „excepțional”.

În lista titlurilor care urmează să sosească în toamna aceasta din tipografie se află două cărți semnate de doi dintre „candidații” bine cotați la câștigarea Nobelul literar din ultimii ani: scriitorul norvegian Jon Fosse și scriitorul maghiar László Krasznahorkai.

Din opera lui Jon Fosse, prozator, poet și un foarte apreciat dramaturg, descris de criticii de la Le Monde drept „un Beckett al secolului XXI”, va apărea în ediție românească primul său roman tradus în limba română: Numele celălalt. Septologie I-II (traducere din limba norvegiană de Ovio Olaru), o explorare percutantă a condiției umane. Scris într-un stil hipnotic, romanul pune sub semnul întrebării noțiunile de subiectivitate și de Sine, ceea ce îl făcea pe conaționalul autorului, scriitorul Karl Ove Knausgård, să afirme că „literatura lui Jon Fosse își absoarbe cititorul, așa cum vântul e înghițit de noapte”.

Scriitorul maghiar László Krasznahorkai va apărea în traducere în colecția Anansi. World Fiction cu romanul Întoarcerea baronului Wenckheim, câștigător a două dintre cele mai titrate premii literare internaționale: Booker International 2015 și National Book Award 2019 – secțiunea traduceri. „Apocaliptic, vizionar, nebunesc” (Publishers Weekly), „una dintre realizările supreme ale literaturii contemporane” (Paris Review), romanul este o simfonie a confuziei, o înlănțuire de evenimente haotice în care sunt angrenați politicieni de provincie și infractori mărunți, dar și un straniu Profesor, un savant de renume mondial care cercetează mușchiul de copac și încearcă să se detașeze, în izolare, de orice formă de gândire.

Ediția în limba română, apărută în traducere din limba maghiară, poartă semnătura lui Ildikó Gábos-Foarță.

Una dintre cele mai importante misiuni ale proiectului Anansi. World Fiction comunicate chiar de la debutul proiectului de Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției, își vede încă o dată împlinirea prin adăugarea în portofoliu, toamna aceasta, alături de numele lui László Krasznahorkai, a încă doi autori aparținând spațiului Europei Centrale și de Sud-Est: Gheorghi Gospodinov și Kapka Kassabova.

Din opera lui Gheorghi Gospodinov, cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar al momentului, va apărea toamna aceasta în traducere romanul Fizica tristeții (traducere de Cătălina Puiu) o evocare plină de viață a Mitteleuropei aflate sub stăpânirea comunistă. Cartea, adaptată într-un film de animație, în regia lui Theodore Ushev, câștigător a nu mai puțin de 14 premii internaționale, a fost recompensată în 2016 cu Premiul Jan Michalski pentru Literatură.

Kapka Kassabova, scriitoare născută în Bulgaria, emigrată în timpul adolescenței în Noua Zeelandă și stabilită actualmente în Scoția, apare în traducere cu volumul Frontiera. Călătorie spre marginea Europei (traducere din limba engleză de Ona Frantz). În acest excepțional reportaj literar, Kapka Kassabova se întoarce în Bulgaria, de unde a emigrat cu 25 de ani în urmă, pentru a explora zona de frontieră pe care fosta ei țară o împarte cu Turcia și Grecia, un teritoriu modelat de diferite forțe ale istoriei: imperialismul sovietic, Imperiul Otoman și, mai înainte, miturile și legendele imemoriale.

Lui Jaume Cabré, laureatul a numeroase premii internaționale și considerat unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai tuturor timpurilor, îi va apărea în traducere romanul Confiteor, bestseller internațional, roman tradus în 30 de țări, „un roman monumental despre problema Răului” (The Guardian). Scris sub forma unei confesiuni finale a unui geniu ce știe că urmează să-și piardă cea mai prețioasă posesiune, mintea, această capodoperă a literaturii europene încearcă imposibilul: să coboare la rădăcinile Răului și să se întoarcă de acolo nevătămată. O adevărată aventură estetică și intelectuală. Traducerea ediției în limba română este semnată de Jana Balacciu Matei.

Mult-așteptata traducere în limba română a romanului distins anul trecut cu International Booker Prize, Neliniștea serii de Marieke Lucas Rijneveld, va ajunge în librăriile românești tot în această toamnă. Carte lui Marieke Lucas Rijneveld, un roman pe cale să fie tradus în 37 de limbi, este debutul cel mai comentat al anului 2020: „Excepțional!” (The Financial Times). Cartea urmărește povestea unei familii care se ocupă cu creșterea vacilor într-o zonă rurală nespecificată, un spațiu unde inocența se întâlnește cu violența într-un mod brutal și intim, ghidul nostru fiind personajul narator, o fetiță de 10 ani pe nume Jas, plină de imaginație și curiozitate. Ediția în limba română este tradusă din limba neerlandeză de Cătălina Oșlobanu și Alexa Stoicescu.

Proiectul Decameronul. 29 de povestiri noi din pandemie, un proiect inițiat de editorii The New York Times Magazine, se numără de asemenea pe lista traducerilor aflate în pregătire în colecția Anansi. World Fiction din această toamnă. În martie 2020, editorii cunoscutei publicații de peste Ocean au inițiat această antologie, cu scopul de a aduna o colecție de povestiri scrise în perioada în care pandemia prin care trecem a devastat pentru prima dată globul pământesc. Cele 29 de povestiri originale, scrise de autori precum Margaret Atwood, Tommy Orange, Edwige Danticat, Colm Tóibín, Rachel Kushner sau David Mitchell, variază considerabil prin textură și tonalitate, traduse în limba română de Ona Frantz, Marin Mălaicu-Hondrari, Cerasela Barbone, Daniel Nicolescu, Simina Popa, Gheorghe Miletineanu și Alexandra Turcu.

Lista noutăților ce stau să apară în colecția Anansi. World Fiction până la finalul acestei toamne include și o nouă ediție a unui roman-cult al literaturii universale. Este vorba de spre Meteorii, capodopera lui Michel Tournier, un roman de referință pentru literatura franceză a secolului trecut. Noua ediție păstrează excelenta traducere din limba franceză a regretatei Irina Bădescu.

ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Recent, colecția a marcat aniversarea unui an de la lansare, printr-un proiect în cadrul căruia cititorii sunt invitați să devină autori: „Poveștile ne apropie” – detalii, pe http://blog.pandoram.ro/.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.