Ziua Păsărilor și birdwatching în Parcul Natural Văcărești

0

Societatea Ornitologică Română (SOR) îi invită pe bucureșteni în singurul parc natural urban din România – Parcul Natural Văcărești, la Ziua Păsărilor, pe 7 aprilie, la o sesiune de… combatere a superstițiilor legate de păsări.

Duminică, de la primele ore ale dimineții și până după prânz, bucureștenii vor avea parte de ornito-tururi ghidate, ateliere de confecționat cuiburi, jocuri pentru copii și informații inedite despre speciile de păsări, indiferent că este vorba de cucuvea, cormoran sau cioară.

 

„Nu este un eveniment cu factor wow, este un eveniment destinat tuturor celor care iubesc natura, cu accent pe noile generații. Ne propunem să creăm o comunitate tot mai puternică a iubitorilor de natură, dar să și elucidăm misterele din spatele unor povești de groază cum sunt cele despre cucuvele, ciori, pescăruși sau, mai nou, cele despre cormorani. E cazul să ne reîmprietenim cu păsările sălbatice, iar Lidl ne oferă sprijinul financiar pentru a face acest lucru la un nivel cât mai mare anul acesta”, a spus Ovidiu Bufnilă, coordonator al departamentului de comunicare al SOR.

Primele tururi ghidate ale Zilei Păsărilor sunt programate la ora 07:00 și sunt dedicate fotografilor care vor să captureze imagini spectaculoase cu păsările din Văcărești. Turul va fi ghidat de biologi de la SOR, care le vor explica fotografilor detalii despre speciile de păsări, comportamentul lor, cum pot fi surprinse în cadre bune și care sunt regulile de etică legate de fotografia de natură.

De la ora 08:00 biologii, membrii și voluntarii SOR sunt la dispoziția tuturor, dar mai ales a păsărarilor care se pot trezi la ore mici. Există două trasee prestabilite, cu puncte fixe, unde sunt folosite lunetele ornitologice, pentru a vedea de la distanță păsările sălbatice, fără să le deranjăm.

Tururile ornito ghidate sunt realizate pentru toate categoriile – de la cunoscătorii care pot identifica păsările după tril, la tururi pentru copii și pentru începători.

 

Pentru copii există activități aparte. Vor avea la dispoziție voluntarii SOR mai mari și mai mici care să îi învețe să folosească lunete ornitologice și binocluri pentru primele lor observații de păsări. Vor avea ateliere de desenat, de identificat păsările comune și de asamblat cuiburi.

 

Locul de întâlnire este chiar în mijlocul Parcului Natural Văcărești, la Căsuța Rangerilor, de pe cărarea principală. Ca participanții să ajungă aici e de ajuns să urmeze orice cărare din parc, așa cum se văd pe hartă. Aici sunt organizate atelierele, de aici se pleacă în tururile ghidate, de aici se preiau listele de păsări pentru a fi completate de participanți.

 

Copiii vor avea un tur mai scurt decât adulții, care îi va duce mai aproape de păsările de apă, mult mai mari ca talie decât cele cântătoare. Pentru adulți, turul presupune și păsări de apă și păsări de mici dimensiuni pe care să învețe să le diferențieze după sunet.

Program:

07:00 – Early Bird – tururi ghidate pentru fotografi și păsărari matinali

08:00 – Early Bird – tururi ghidate pentru fotografi și păsărari matinali

09:00 – 13:00

  • Ateliere pentru copii: desen, identificare păsări, recorduri
  • Tururi ghidate pentru copii
  • Tururi ghidate pentru adulți

Participarea la toate activitățile este gratuită, intrarea este liberă.

Dat fiind faptul că evenimentul are loc într-un parc natural, echipamentul necesar este compus din binoclu, pantaloni lungi, bocanci sau încălțăminte de teren, șepci sau pălării, cremă de soare.

 

Parcul Natural Văcărești rămâne în continuare cel mai bun loc de birdwatching din Capitală, conform observațiilor realizate de membrii SOR în cadrul proiectului Atlasul Păsărilor din București.

***

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR, lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 25 de ani.

Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare.

Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a își îndeplini promisiunea cu privire la calitate și în același timp de a asigura viitorul pentru Lidl și pentru societate. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, în cadrul celor 5 piloni centrali: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.