120
Pe 5 iunie 2026, de Ziua Mondială a Mediului, GEYC (Group of the European Youth for Change) transformă Palatul Parlamentului într-un spațiu al dialogului real dintre tineri și decidenți, prin organizarea Conferinței Naționale Water4EU – Accesibilitate la Apă Potabilă și Justiție Climatică. În intervalul 10:00–15:30, evenimentul aduce în prim-plan o temă esențială: accesul la apă potabilă ca drept, nu privilegiu, în contextul provocărilor generate de schimbările climatice.
De la idei la acțiune: tinerii, parte din soluție
Conferința va reuni aproximativ 70 de participanți, creând un cadru de dialog esențial între tineri, studenți, membri ai rețelelor de tineret, experți, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic și ai organizațiilor societății civile.
Agenda evenimentului este concepută pentru a încuraja participarea activă, incluzând paneluri de discuție, dialoguri structurate între decidenți și tineri, precum și ateliere interactive. Aceste activități vor facilita schimbul de idei și vor sprijini dezvoltarea unor soluții concrete pentru promovarea accesului la apă potabilă și consolidarea justiției climatice.
Scopul? Transformarea ideilor în soluții concrete pentru:
acces echitabil la apă potabilă
politici publice sustenabile
implicarea activă a tinerilor în comunitățile lor
„Apa nu este un privilegiu, ci o necesitate fundamentală care stă la baza unor comunități sănătoase și reziliente. Prin Water4EU, ne propunem să aducem acest adevăr în centrul dialogului public și să demonstrăm că accesul la apă potabilă în spațiile publice este o condiție necesară pentru dezvoltarea durabilă și echitabilă a societății. Credem cu tărie că tinerii nu sunt doar beneficiari ai schimbării, ci actori-cheie în accelerarea ei, iar implicarea lor directă în procesele decizionale este esențială pentru un viitor sustenabil.” (Ana Maria Todoran, Head of Sustainability @ GEYC – Group of the European Youth for Change)
Speakeri confirmați
Conferința reunește invitați cu rol activ în modelarea politicilor publice și a inițiativelor de sustenabilitate:
Nicolae Ștefănuță – Vice-Președintele Parlamentului European (Grupul Verzilor), primul europarlamentar verde român; Membru al Comisiei ENVI
Ștefania-Georgiana Simion – Consilier de Stat pentru Mediu, Departamentul Climă și Sustenabilitate
Oana Niculescu – Raportor Politic, Reprezentanța Comisiei Europene în România
Ștefan Tanasă – Deputat de Iași, membru în Comisia pentru tineret și sport și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
Ana Pălăduș – Vicepreședintă Asociația REPER21; Coordonator Național al Pactului Climatic European în România
Gabriel Brezoiu – General Manager, GEYC
Ana-Maria Todoran – Head of Sustainability, GEYC
Nicușor Ciobanu – Coordonator Departament Comunicare, ANPCDEFP
Prin expertiza lor, speakerii vor contribui la un dialog aplicat despre accesul la apă potabilă, justiția climatică și rolul tinerilor în influențarea politicilor publice.
Water4EU: când apa devine prioritate europeană
Evenimentul marchează și 2 ani de la lansarea Campaniei „Sete de Soluții”, și ulterior proiect european KA154 de Participare a Tinerilor, o inițiativă care crește gradul de conștientizare cu privire la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și mobilizează tinerii să militeze pentru accesul la apă potabilă în spațiile publice.
În centrul discuției se află Manifestul Water4EU (water4.eu), care propune:
acces gratuit la apă potabilă în spațiile publice
politici coerente la nivel european
recunoașterea apei ca drept fundamental
