Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Sun Plaza invită părinții și copiii să descopere ofertele educaționale un pic altfel din Sectorul 4

0

 14 școli, cluburi și grădinițe își vor prezenta ofertele pentru educația alternativă

  • Evenimentul va avea loc în centrul comercial Sun Plaza, în perioada 30 august – 1 septembrie

București, 26 august 2019: Sun Plaza aduce cele mai noi oferte de programe școlare și activități extrașcolare pentru copiii din Sectorul 4 la primul Târg Educațional desfășurat în centrul comercial din București.

În perioada 30 august – 1 septembrie, 14 grădinițe, școli particulare și cluburi vor oferi informații despre instituțiile pe care le reprezintă și vor desfășura activități pentru cei mici în zona special amenajată din Sun Plaza.

„Cel mai important lucru atunci când decidem să organizăm un eveniment este să oferim locuitorilor din Sectorul 4 activități utile și un plus de cunoaștere. De această dată, am vrut să aducem programele educaționale și activitățile extrașcolare mai aproape de părinți și vrem totodată să fim alături de ei într-un moment important și emoționant: începutul anului școlar.”, au spus reprezentanții Sun Plaza.

În cele 3 zile ale evenimentului, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani vor putea participa la aproximativ 40 de ateliere distincte organizate de expozanți. Târgul Educațional va fi amenajat în două zone, una dedicată partenerilor educaționali care vor avea demonstrații la standuri și o altă zonă special amenajată pentru activități mai ample.

Atelierele se vor organiza pentru grupuri de 10, 12 persoane, iar cei mici vor putea participa la: confecționare de măști, matematică distractivă, pictură pe pietre, mozaic, pictură pe tricouri, confecționare brățări, jocuri de atenție și memorie, activități de dezvoltare personală, quilling, pictură cu praf de marmură, engleză, dans, puzzle, teatru de păpuși, șah sau robotică.

Programul activităților va fi disponibil pe site-ul Sun Plaza, dar și în centrul comercial pe tot parcursul celor 3 zile ale târgului, iar înscrierile se vor face pe loc.

Evenimentul va fi organizat la parterul centrului comercial și va fi deschis publicului în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.