Șah la Antipa în vacanța de vară | MODUL I

by Echipa RomaniaPozitiva

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, în parteneriat cu Profu’ de Șah, îi invită pe cei mici să pătrundă în universul fascinant al șahului, printr-un program educațional interactiv, organizat pe durata vacanței de vară.

Copiii vor face primii pași în lumea șahului, învățând noțiuni de bază și exersând gândirea logică prin joc și strategie. Activitatea sprijină dezvoltarea imaginației, a creativității și a abilităților matematice, într-un mod ludic și plăcut.

Mai mult decât un simplu joc, șahul este un excelent instrument de formare personală. Prin învățarea mutărilor logice și a planificării strategice, cei mici dobândesc capacitatea de a anticipa consecințele propriilor decizii, își dezvoltă răbdarea, atenția la detalii și dorința de autoperfecționare. În plus, șahul le oferă încredere în forțele proprii, stimulează concentrarea și dezvoltă atenția distributivă – competențe esențiale atât în școală, cât și în viața de zi cu zi.

Grupa de vârstă:
Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

Perioada de desfășurare:
Atelierele se desfășoară de marți până vineri, în Sala Atelier a Muzeului Antipa.

Modul I
23 – 26 iunie 2026, în intervalul orar 16:30 – 17:45;

Tema 1: Tabla de șah, legenda șahului, piesele, câmpurile, așezarea pieselor, jocuri și exercitii;
Tema 2: Deplasarea pieselor; mutările speciale;
Tema 3: Cum capturăm piesele; cum ne apărăm de șah;
Tema 4: Ce este matul, patul, remiza; maturi de bază.

Detalii aici.

You may also like

Leave a Comment