Romania are primul muzeu interactiv dedicat educatiei pentru mediu si schimbari climatice

0

România face un nou pas important pentru dezvoltarea culturii sustenabilității în rândul noilor generații, prin lansarea primului muzeu interactiv dedicat educației pentru mediu și schimbări climatice, o inițiativă a Asociației Act for Tomorrow și a companiei NEPI Rockcastle. Muzeul, găzduit de Mega Mall București în perioada 2 februarie – 31 martie, introduce o nouă abordare educațională asupra mediului și schimbărilor climatice, bazată pe experiențe de învățare non-formală și îmbinarea elementelor teoretice cu experiențe practice și interactive. Caracterul inovator constă, de asemenea, în faptul că inițiativa aduce subiectul acțiunii și nevoii de protecție a mediului într-un spațiu neconvențional, astfel încât educația pentru mediu să devină accesibilă publicului larg.

În cadrul evenimentului de lansare au fost prezenți Consilierul de stat pentru Climă și Sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale – Alexandra Bocșe, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Cristian-Valer Beșeni, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Educației – Bogdan Cristescu.

Muzeul se adresează în principal elevilor, dar și părinților, profesorilor și tinerilor studenți și cuprinde numeroase instalații interactive cu rol educațional, prin care aceștia sunt invitați să descopere, într-un mod inedit, informații care îi vor ajuta să devină cetățeni mai responsabili față de natură. Pe lângă scopul educativ, inițiativa urmărește să inspire noile generații să acționeze, oferindu-le o bază de cunoștințe despre schimbările mici, dar semnificative, pe care le pot face în viața de zi cu zi, pentru a avea un impact pozitiv asupra mediului.

Totodată, proiectul vine în întâmpinarea programului național Săptămâna Verde și subscrie obiectivelor Strategiei Naționale de Educație privind Mediul și Schimbările Climatice pentru 2023-2030, adoptată la începutul acestui an de Guvernul României.

Muzeul se întinde pe o suprafață de 100 mp și este structurat în mai multe secțiuni tematice: schimbări climatice, păduri și biodiversitate, universul acvatic și plastisfera, resursele Planetei și gestionarea deșeurilor. Prin activități practice și expoziții interactive, muzeul își propune să crească gradul de conștientizare asupra fenomenului schimbărilor climatice, al efectelor negative pe care obiceiurile oamenilor le au asupra mediului, dar și asupra florei și faunei reprezentative pentru țara noastră, care necesită acțiuni de conservare și protecție. Totodată, vizitatorii vor dobândi cunoștințe esențiale cu privire la deșeurile care ne pun în pericol ecosistemele – atât terestre, cât și acvatice – și acțiunile pe care le putem lua la nivel individual pentru a ne reduce impactul asupra mediului.

Muzeul este situat în Mega Mall București, la nivelul 2 (intrarea principală) și poate fi vizitat zilnic, până la data de 31 martie 2023, în intervalul orar 10:00-22:00. Intrarea la muzeu este gratuită. Muzeul își deschide porțile atât pentru clienții mall-ului, pasionați de natură și sustenabilitate, cât și pentru unitățile de învățământ din București care doresc să viziteze muzeul alături de elevii lor, în cadrul programului Săptămâna Verde. Astfel, cadrele didactice sunt invitate să se înscrie pentru a vizita muzeul, accesând următorul formular: https://forms.gle/qrbSDMrBwxaSvqb6A

Inițiative similare există și în țări precum Norvegia sau Statele Unite ale Americii. De pildă, în Oslo, The Climate House reunește expoziții și instalații multimedia într-una dintre cele mai ecologice clădiri din Norvegia, cu rolul de a explica impactul schimbărilor climatice naturale și provocate de om. În același timp, The Climate Museum, primul muzeu din SUA dedicat crizei climatice, s-a deschis ca un pop-up în New York, promovând învățarea și acțiunea climatică, prin expoziții, instalații de artă și panouri interactive, care explorează impactul crizei climatice asupra peisajului american, dar și prin programe pentru tineret și instrumente de advocacy oferite de muzeu.

“Pornind de la aceste exemple de bună practică, alături de NEPI Rockcastle ne-am propus să oferim tinerilor din România o experiență de învățare captivantă și interactivă asupra schimbărilor climatice, invitând la reflecție și la acțiune pentru un viitor mai sustenabil. Inițiativa vine într-un context în care actorii publici și neguvernamentali își sporesc eforturile de a forma o nouă generație de cetățeni conștienți și responsabili față de mediu, care vor adopta și promova comportamente durabile. Proiectul se încadrează într-un peisaj din ce în ce mai optimist de conștientizare și acțiune cu privire la mediu, conturat prin prisma recunoașterii tot mai dese a importanței educației pentru mediu în România din partea celor mai importante instituții din stat.” a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

“Companiile au obligația și responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea unei societăți sustenabile, asta însemnând investiții în oameni, educație și protecția mediului. Strategiile de business au început de ceva vreme să pună în centrul discuțiilor zona de sustenabilitate și ESG, cât și nevoia de a face mai mult pentru a adresa aspecte ce țin de schimbările climatice. NEPI Rockcastle pune mare preț pe strategia de responsabilitate corporativă a grupului, care se reflectă în obiective de sustenabilitate clare, pe termen lung. Inițiativa derulată împreună cu partenerii noștri de la Act for Tomorrow, o premieră în România, este încă un pas pe care îl facem în efortul nostru de a ne atinge obiectivele de sustenabilitate asumate. Acest proiect unic este dovada reală, dar și speranța că, prin educație, putem aduce schimbare și, în acest caz, putem contribui la dezvoltarea unui mediu mai bun pentru generațiile viitoare.” a declarat Roxana Baiaș – Group Marketing Director NEPI Rockcastle

Întregul concept, instalațiile interactive și conținutul au fost dezvoltate de echipa Act for Tomorrow, pornind de la exemple de succes din alte state și având la bază literatura de specialitate. Designul acestuia a fost dezvoltat în colaborare cu arhitecta Diana Grigoraș. Spațiul expozițional are la bază materiale sustenabile, în principal lemn.

În următoarele luni, organizatorii își propun să aducă expoziția și în alte orașe din țară, în cadrul mall-urilor din rețeaua NEPI Rockcastle, pentru a oferi acces la educația pentru mediu cât mai multor grupuri de elevi și tineri din România.

Act For Tomorrow este o asociație de mediu, voluntariat și sustenabilitate, înființată în octombrie 2018, a cărei misiune este promovarea unei culturi a responsabilității civice și sociale în rândul cetățenilor, astfel încât aceștia să își îmbunătățească calitatea vieții într-un mod sustenabil, fără a periclita resursele generațiilor viitoare. Dezvoltăm programe și proiecte de educație ecologică, colectare și reciclare, voluntariat, protejarea apelor, împăduriri, dezvoltare comunitară. 

NEPI Rockcastle NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est. 

Grupul deține un portofoliu remarcabil de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia și Lituania, și continuă dezvoltarea printr-un program de expansiune în regiune. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.