Reîncepe Stagiunea Jazz in the Garden la Muzeul Hărților / Sâmbătă, 18 mai 2024

0

Sâmbătă, 18 mai, orele 19:00, stagiunea Jazz in the Garden revine la Muzeul Hărților și Cărții Vechi cu un concert special susținut de Analia Selis (voce), Julian Caeiro (pian) și Damian Foretic (bandoneon), inclus în turneul național aniversar Tango Autentico, cu ocazia împlinirii 20 ani de carieră artistică și 10 ani de tango.

INTRAREA ESTE LIBERĂ.

ANALIA SELIS

Stabilită din anul 2003 în România, după studii muzicale urmate în țara sa natală (Argentina) și la Longy School of Music – Boston (S.U.A), ANALIA SELIS a fost inițial apreciată ca interpretă de pop latino-american și a devenit cunoscută publicului român după obținerea premiul al III-lea la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” (2004). Din 2014, Analia a ales o nouă cale de exprimare artistică: tango-ul, genul muzical fascinant și pasional născut în Argentina.

Într-un frumos parcurs artistic construit așadar între țara în care s-a născut și țara ei de adopție, Analia Selis a dăruit publicului român proiecte de calitate, în care cele mai cunoscute tango-uri semnate de mari compozitori ca Astor Piazzolla, Carlos Gardel sau Sebastian Piana au fost interpretate în mod tradiţional, aşa cum se cânta pe vremuri în Argentina, ţara unde, la graniţa cu Uruguay-ul, s-a născut undeva la finalul sec. XIX acest tip de muzică şi dans.

Turneele naționale „Vă place tango?” (două ediții), „Tango Simfonic” (prima ediție), „Tango Simfonic – Milonga de mis amores” (ediția a doua), „ArgEnTango”, „Symphonic Piazzolla” sau „Interbelic Simfonic” sunt toate o mărturie a pasiunii și dăruirii Analiei Selis pentru muzica de tango.

Ca urmare a succeselor sale, Analia a fost invitată să concerteze cu mari orchestre din Elveția (Biel Solothurn Symphony Orchestra), Cehia (Hradec Králové Philharmonic Orchestra), Lituania (Klaipėda Symphony Orchestra), Argentina (National University of Tucumán Symphony Orchestra) sau alături de ansambluri ca Gaudeamus Quartet, Contempo Quartet ș.a. 

De asemenea, a urcat pe scena unor importante festivaluri muzicale: Festivalul Internațional „George Enescu” (România), Radio Song Festival (Beijing, China), Kammermusiktage Barth Festival (Germania), Das Einzigartige Crossover Festival (Elveția), Festivalul și Concursul Internațional de Violoncel de la Klaipėda (Lituania), Concentus Moraviae Festival (Cehia) ș.a.

În 2022, Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador”, ca rezultat al contribuției sale la construirea identității naționale argentiniene în străinătate.

JULIÁN CAEIRO

Pianist, compozitor și aranjor specializat în tango, născut în Buenos Aires (Argentina), JULIÁN CAEIRO a urmat studii muzicale la Conservatorul Național de Muzică „Carlos López Buchardo” (IUNA), Școala Populară de Muzică din Avellaneda (EMPA) și Universitatea Națională din Lanus(UNLA).

A efectuat turnee în Germania, Elveția, Franța, Italia, România, Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Brazilia, Chile și Uruguay, participând la producții majore de muzică argentiniană și muzică clasică.

În 2018, a realizat aranjamentele orchestrale pentru „Symphonic Tango II”, un proiect al Analiei Selis. Din 2021, lucrează în calitate de aranjor și director muzical pentru Ministerul Culturii din Argentina, realizând producții muzicale de mare anvergură, derulate la Kirchner Cultural Center și Tecnópolis.

Din 2022, Julián Caeiro semnează aranjamentele pentru Ricky Martín Sinfónico, în cadrul turneului său din Argentina și Uruguay, urcând pe scenă și ca pianist în concertele lui Ricky Martin.
În prezent este director muzical al duo-ului „Caeiro Velazquez” și al grupului „Elegante Sport”, alături de care pregătește cel de-al treilea album al său.

DAMIÁN FORETIC

Bandoneonist și compozitor argentinian dedicat interpretării, predării și promovării tangoului și a muzicii argentiniene, DAMIÁN FORETIC a împărțit scena cu personalități ale culturii argentiniene. 

În calitate de membru al companiei „Tango Pasión”, dar și în proiecte proprii, a efectuat turnee în peste 100 de orașe din țări precum Rusia, Polonia, Finlanda, Irlanda, Anglia, Danemarca, Germania, Italia, Elveția, Austria, Cehia, Franța, Belgia, Spania, Portugalia, Maroc, Brazilia, Mexic, Columbia, Uruguay, Thailanda, Vietnam, Filipine și Japonia.

În iulie 2021, a primit premiul I în cadrul Concursului Internațional „Piazzolla Trani 2021”, la categoria bandoneon solo. În august 2022, a primit premiul al III-lea la Concursul Internațional „Heinrich Band”, desfășurat la Iglesias, Italia.

În 2022, a creat „Comprehensive Bandoneon Workshop”, un atelier axat pe improvizația la bandoneon, pe care l-a predat la Berlin, Paris, Londra și Buenos Aires. Din februarie 2023, este creatorul și organizatorul seriei „Tangos sin arreglo” („Tango fără aranjament”), dedicată improvizației în tango, la care participă muzicieni de prestigiu ai genului.

În prezent, este foarte activ ca profesor și interpret. Pe lângă faptul că predă ateliere de improvizație, introducere în tango și bandoneon, întreprinde proiecte în duo – cu Juan Pablo Gallardo și Leandro Nikitoff – în Argentina, iar în Europa cântă alături de Roger Helou, Claudio Constantini, Rudi Flores, Gerardo Jerez Le Cam, Carmela Delgado, Javier Fernández și Raúl Chiocchio. De asemenea, este bandoneonist și aranjor pentru trio-ul „Confluencias”, alături de Diego Aubía și Lucas Frontini.

Organizatori – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Muzeul Hărților și Cărții Vechi (MNHCV)
Partener aerian – AirFrance
Parteneri – The Forge Sports, Casa Terra Restaurant, Silvia Șerban
Parteneri media – Radio România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Radio România Timișoara, Radio România Iași

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

Proiectele UCIMR 

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.

Despre Muzeul Hărților 

Muzeul Hărților din Bucureşti se numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, țări şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă. Muzeul organizează expoziții temporare, ateliere, conferințe, concerte și diverse alte evenimente, pentru  un public variat, amator de experiențe culturale de calitate.  

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.