-
Serviciul de meditație în VR este oferit de EKA – Centrul Stării de Bine, în parteneriat cu Școala de Dezvățare, două startup-uri finanțate prin programul #factory by Raiffeisen Bank
-
Clienții Centrului EKA vor beneficia de cele mai noi tehnologii și echipamente de experiențe imersive
-
Pe lângă sesiunile oferite la EKA, fondatorii centrului se vor îndrepta și către segmentul corporate, aducând meditația în VR la birou, în spațiile de relaxare special amenajate de companii pentru angajații lor
-
Prin scenarii de realitate virtuală, utilizatorii pot învăța gestionarea emoțiilor și a stresului, pot reduce nivelul de anxietate și își pot induce o stare de relaxare
-
Serviciul va fi oficial lansat pentru consumatori începând cu 18 noiembrie, iar până atunci cei interesați îl pot testa prin intermediul sesiunilor demo, gratuite, în zilele de 15 & 16 noiembrie, la Centrul EKA, cu rezervare in prealabil aici.
București, 30 octombrie 2024: EKA – Centrul Stării de Bine, primul spațiu fizic din România cu servicii integrate de psihoterapie, wellbeing și dezvoltare personală, alături de Școala de Dezvățare, aduc pentru prima oară în România meditația în realitate virtuală și tehnologii de wellbeing digital. Serviciul de meditație în VR este oferit de EKA – Centrul Stării de Bine, în parteneriat cu Școala de Dezvățare, două startup-uri finanțate prin programul #factory by Raiffeisen Bank.
Noul serviciu va fi oficial lansat pentru consumatori începând cu 18 noiembrie, iar până atunci cei interesați îl pot testa prin intermediul sesiunilor demo, gratuite, în zilele de 15 & 16 noiembrie, la Centrul EKA, cu rezervare în prealabil aici.
Prin intermediul serviciilor de meditație în VR se facilitează relaxarea profundă și trainingul mental activ. Utilizatorii sunt transportați în spații virtuale concepute pentru a reduce stresul și a stimula gândirea pozitivă. Pe termen lung, această experiență ajută la echilibrarea stării mentale, dar și la dezvoltarea abilităților de auto-reflecție și reziliență emoțională, esențiale pentru creșterea personală continuă.
„Serviciul de meditație VR pe care îl oferim în parteneriat cu Centrul EKA reprezintă o noutate în peisajul wellbeing-ului digital din România. Combinăm tehnologia de realitate virtuală cu practici validate de meditație și fitness mental, oferind utilizatorilor o experiență imersivă și personalizată. Prin sesiuni de meditație ghidată în medii virtuale captivante, chiar și cei mai sceptici utilizatori își pot îmbunătăți concentrarea, reziliența emoțională și capacitatea de gestionare a stresului. De asemenea, prin scenarii simulate, pot dezvolta abilități soft precum comunicarea eficientă, leadership-ul și gestionarea emoțiilor”, a explicat Răzvan Vâlceanu, trainer acreditat și yoga teacher conform metodologiei Yoga Alliance, pasionat de îmbinarea tehnologiei cu educația holistica.
Fondator al Școlii de Dezvățare, Răzvan are o experiență solidă în dezvoltarea afacerilor din domeniul aplicațiilor software, ocupând în trecut funcția de country manager al unei multinaționale de tehnologie.
Studiu: Instrumentele de wellbeing în VR pot reduce nivelurile de anxietate și stres cu până la 25% comparativ cu meditația tradițională
Studiile recente evidențiază beneficiile semnificative ale meditației în realitatea virtuală, în special în reducerea stresului și îmbunătățirea stării de bine. Un studiu publicat în Journal of Medical Internet Research arată că instrumentele de wellbeing în VR pot reduce nivelurile de anxietate și stres cu până la 25% comparativ cu meditația tradițională. Alte cercetări sugerează că VR oferă un mediu controlat care amplifică senzația de prezență și facilitează o relaxare profundă. În plus, cercetări de la Universitatea din Oxford sugerează că VR oferă un mediu controlat care amplifică senzația de prezență și facilitează o relaxare profundă.
Pentru aceste servicii de meditații în VR și wellbeing digital, EKA, prin spațiul fizic din București, alături de Școala de Dezvățare, pun la dispoziție aplicații recunoscute la nivel internațional, care și-au demonstrat eficiența în îmbunătățirea sănătății mintale. Printre aplicațiile folosite în multe țări ale lumii se numără TRIPP (o platformă cu ore de meditații, frecvențe sonore, sunete din natură și muzică pentru pauze de mindfulness), Healium (un instrument de fitness mental care oferă o abordare activă a meditației, alimentată de electricitatea corpului, care antrenează creierul și inima, pentru a gestiona anxietatea, concentrarea și somnul) sau Liminal (o platformă interactivă de realitate virtuală concepută pentru a le permite oamenilor să aleagă în mod conștient modul în care ar dori să se simtă și să performeze, din șase categorii de experiențe: calm, energie, uimire, ameliorarea durerii, concentrare și somn).
„Serviciul nostru de meditație VR este un instrument de auto-conștientizare și dezvoltare personală, nu un substitut pentru terapie sau tratament medical. Echipamentele și platformele pe care le vom utiliza la Centrul Eka includ cele mai recente tehnologii în domeniu, asigurând o experiență sigură și accesibilă pentru utilizatori. Misiunea noastră este aceea de a face starea de bine mentală să devină accesibilă tuturor, chiar și celor care preferă să rămână în spatele unor ecrane”, a adăugat Răzvan Vâlceanu, fondator Școala de Dezvățare.
În parteneriat cu Școala de Dezvățare, prin intermediul sesiunilor individuale sau de grup ghidate, Centrul EKA va pune la dispoziția clienților spațiul său din București, precum și cele mai avansate echipamente VR de pe piață, cu headset-uri de ultimă generație și sisteme audio imersive. În plus, platformele software folosite sunt optimizate pentru a oferi o interacțiune fluidă și intuitivă, asigurând astfel o experiență personalizată pentru fiecare utilizator.
„Ne-am propus să dezvoltăm la EKA segmentul de inovare in tehnologii de wellbeing. Ne dorim să fim la curent cu toate inovațiile din domeniu, așadar am acceptat fără să stăm pe gânduri propunerea de a integra în portofoliul nostru servicii de meditație în VR. Pe lângă sesiunile oferite în spațiul nostru fizic cu ajutorul lui Răzvan, ne vom îndrepta și către segmentul corporate, aducând meditația în VR la birou, în spațiile de relaxare special amenajate de companii pentru angajații lor”, a declarat Anca Amariei, cofondator EKA – Centrul Stării de Bine.
„Meditația în VR poate avea efecte și mai evidente folosită în colaborare cu instrumentele tradiționale de mindfulness, mental fitness și terapie, contactul uman cu un specialist fiind în continuare extrem de important pentru ghidarea către o stare de bine”, a adăugat Matei Stănculescu, psihoterapeut și cofondator EKA – Centrul Stării de Bine.
Sănătatea mintală prin realitate virtuală face parte din abordarea multidisciplinară și integrată a sănătății în cadrul Centrului Eka, care oferă servicii pentru cei trei piloni:
-
Corp – terapie prin yoga, yoga prenatală, antrenamente de respirație conștientă și somatică, masaj terapeutic și ayurvedic, terapie posturală, nutriție funcțională.
-
Minte – psihoterapie și coaching emoțional pentru adulți și adolescenți, mindfulness, focusing, mental fitness, coaching pentru performanță.
-
Relații – coaching de cuplu, consiliere parentală, consiliere vocațională, constelații sistemice familiale.