Peste 400 de oameni înoată și strâng bani la Swimathon București

0

Cel mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri din România!

Fundația Comunitară București organizează Swimathon București, care va avea loc pe 29 iunie 2019, la bazinul Dinamo. 24 de proiecte de comunitate vor fi finanțate și anul acesta, prin donațiile strânse de echipele de înotători.

Aceasta este a șaptea ediție a evenimentului. Din 2013, Fundația Comunitară București a finanțat prin Swimathon 120 de proiecte cu 1.650.000 RON, cu sprijinul a 11.000 donatori. Anul trecut, 4.310 persoane au donat pentru ca proiectele să își crească impactul.

Înotători din toate categoriile

Peste 400 de persoane au început deja antrenamentul pentru a înota pe 29 mai, în echipe, la Bazinul Dinamo. Până atunci, ei își conving cunoscuții să doneze pentru proiectul pe care îl susțin, pe platforma www.swimathonbucuresti.ro

Și anul acesta, participă înotători de performanță sau persoane cu dizabilități, seniori sau copii. Toți, indiferent de vârstă, își doresc să strângă bani și să înoate pentru un proiect în care cred. Printre ei se numără și persoane publice, precum Csaba Asztalos, președinte al Consiliului pentru Combaterea Discriminării; Dragoș Pătraru, realizator Starea Nației; Cosmin Alexandru, decan și co-fondator al primei facultăți de antreprenoriat din România și din Sud-Estul Europei; Monica Jitariuc, Managing Director MSLGROUP The Practice.

Înotătorii-fundraiseri devin din ce în ce mai creativi, de la an la an. Tudor, 11 ani, a strâns anul trecut aproape 1.000 EURO pentru pacienții de scleroză multiplă, prin perseverența lui. „Am ajuns la birou la tata, am mers din birou în birou, până mi-a donat toată lumea. Anul acesta, am altă strategie. Invit persoane la o masă și îi voi ruga să liciteze pentru desert. Ei vor mânca ceva bun, iar pacienții cu afecțiuni neuro-degenerative primesc bani. Toată lumea are de câștigat”.

Ce fel de proiecte finanțăm la Swimathon?

În 2019, înotătorii strâng bani pentru burse pentru antreprenori, educația copiilor din Ferentari, creșterea numărului de observatori la vot, reabilitarea animalelor sălbatice, îngrijirea copiilor diagnosticați cu cancer, independență financiară pentru mame minore, îngrijirea pacienților cu scleroză multiplă, reabilitarea Parcului Natural Văcărești, terapia copiilor cu autism. Lista completă a proiectelor poate fi găsită aici.

Creșterea Swimathon din ultimii ani se întâmplă într-o perioadă în care dorința și metodele de a face bine au crescut exponențial în România. Swimathon București este despre comunitate, despre felul în care oamenii se implică în proiecte în care cred, chiar din orașul lor. Și pentru că se simt bine făcând bine, asta îi face să revină, în fiecare an, în număr mai mare.”, declară Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București.

Mecanismul campaniei

Campania de donații pentru cele 24 de proiecte înscrise se desfășoară între 23 mai – 31 iulie 2019. Donațiile se pot face pe site, prin plata cu cardul sau transfer bancar, la sediul Fundației Comunitare București sau pe 29 iunie, la bazin. Campania se va prelungi și după eveniment, iar donații se vor face până în data de 31 iulie.

Partener sportiv: Head&Shoulders

Partener: www.eucemananc.ro

Parteneri de echipă: BCR, Secom, Teleperformance România

Prietenii evenimentului: 5togo, HipHip, Turbo România

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 7 ani, a finanțat peste 320 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu un milion de euro (4,69 milioane de RON). Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro. 

Prin evenimente de atragere de fonduri de tipul Swimathon București, Fundația Comunitară București oferă un cadru atractiv și relaxant pentru a promova și susține inițiative din oraș. Pentru mai multe informații, vizitați www.swimathonbucuresti.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.