NexT şi ShortsUP îşi unesc forţele şi promit experienţa cinematografică a lunii Evenimentul MAŞINĂRIA DE VISE, susţinut de Vodafone România, va avea loc la Cinema Scala
Vineri, 16 aprilie, de la ora 21:30 la cinematograful Scala, ShortsUP va fi invitat în cadrul NexT cu un program de scurtmetraje numai bune de visat: MAŞINĂRIA DE VISE.
Fantezii, filme SF sau comedii negre, toate filmele din programul ShortsUP vor fi o invitaţie la visare ce va deschide weekend-ul NexT şi apetitul spectatorilor pentru scurtmetraje.
Idilice sau de coşmar, ca rupte din realitate sau dintr-un film horror, visele se hrănesc cu părţi din viaţa noastră. Asta ştiu şi personajele din filme, însă de multe ori le este greu să uite că… sunt doar vise.
Prima producţie “Alice in Wonderland” făcută vreodată (1903), scurtmetrajul câştigător la Oscar în 1995, “Franz Kafka’s It’s a Wonderful Life”, ficţiuni recente şi o serie de animaţii tulburătoare vor fi cap de afiş la ShortsUP în cadrul NexT.
Mai multe informatii pe shortsup.ro
Un comentariu
Pingback: Tweets that mention Masinaria de vise de la ShortsUP | RomaniaPozitiva -- Topsy.com