Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Lansare Bine Boutique – shop online

0

Ultimele luni ne-au arătat tuturor cât de importantă este prevenția și protecția în comunitate, dar și pentru fiecare dintre noi. La Bine Boutique, primul magazin caritabil al Crucii Roșii, ne dedicăm faptelor bune și avem grijă de semenii noștri. În plus, avem dorința de a schimba percepția oamenilor despre reutilizare, reciclare și sustenabilitate.

Suntem bucuroși să anunțăm că de acum experiența Bine Boutique este disponibilă și în mediul virtual. Cu ajutorul prietenilor de la Innobyte am construit un magazin online – shop.bineboutique.ro – unde găsiți kit-urile noastre de prim ajutor – Trusa de Bine și Rucsacul de Bine, precum și diverse produse promoționale Crucea Roșie și articole unicat realizate de voluntarii noștri la atelierele de reciclare creativă.

 

„Vrem să fim aproape de comunitate, mai ales în această perioadă care ne-a schimbat tuturor  obiceiurile, dar și să integrăm avantajele tehnologiei în ecosistemul pe care noi îl construim. Fie că este vorba de trusele de prim ajutor sau de obiectele realizate de voluntarii Crucii Roșii din materiale reciclate, toate eforturile noastre au ca obiective educația pentru sănătate și responsabilitatea față de mediu și societate”. Ana Derumeaux, Antreprenor social Bine Boutique

Trusa de Bine este un kit de prim ajutor individual, ce poate fi luat cu ușurință în călătorii sau la birou. Este concepută pentru a putea acorda primul ajutor în cazul accidentelor minore și include articole de strictă necesitate, cum ar fi mască, mănuși, comprese, dezinfectant, plasturi, etc.

Husele truselor sunt unicate, de culori variate și sunt lucrate din materiale reciclate, mesh-uri și bannere publicitare, de către Asociația Ateliere Fără Frontiere #remesh. Realizarea acestora sprijină o cauză socială și contribuie la reducerea poluării cu materiale greu degradabile.

Fondurile generate de vânzarea produselor Crucea Roșie prin magazinul online Bine Boutique sunt destinate finanțării proiectelor de educație în domeniul primului ajutor, în școli și grădinițe.

Povestea Bine Boutique

Ne-am născut în septembrie 2018 și am pornit la drum cu dorința de a schimba imaginea pe care oamenii o au despre reutilizarea și reciclarea hainelor. Într-o societate consumeristă, unde se cumpără pe bandă rulantă din impulsul de a avea mai mult, noi punem punct și o luăm de la capăt cu o altă mentalitate. Ne dorim să insuflăm în oameni obiceiul de a consuma responsabil, chiar și atunci când vine vorba despre haine.

La Bine Boutique, hainele se bucură de o nouă viață. Agățate atent pe umerașe, hainele donate își așteaptă noii purtători. Știm că mai au multă viață în ele, zeci de ținute bune de completat și numeroși oameni de ajutat.

Fie că vorbim despre donarea hainelor către beneficiarii sociali și persoanele sinistrate sau despre valorificarea lor la Bine Boutique, suntem siguri de un lucru: în orice situație facem BINE cu impact social și asupra mediului!

Despre Innobyte

Încă din 2006, compania Innobyte – https://innobyte.com – contribuie la extinderea pieței locale și internaționale de comerț online prin dezvoltarea a peste 100 magazine online scalabile pentru branduri de top din întreaga lume. Expertiza tehnică a echipei vine în sprijinul nevoilor de business ale clienților prin servicii de consultanță, dezvoltare, testare și livrare. Compania utilizează tehnologii și metodologii de ultimă oră pentru a asigura mediul potrivit dezvoltării software.

„Suntem foarte bucuroși că am dezvoltat acest proiect împreună cu Crucea Roșie. Credem în online și în avantajele pe care le poate aduce acest canal unui magazin caritabil. Magazinul online, dezvoltat pe cea mai populară platformă de comerț online din lume, Magento, facilitează accesul rapid al potențialilor cumpărători la orice oră și din orice loc la produsele Bine Boutique. Magazinul este perfect funcțional, ușor de utilizat și administrat, accesibil de pe orice dispozitiv și integrează instrumentele necesare desfășurării activității de vânzare – cumpărare la distanță. Magazinul online permite, de asemenea, plăți cu cardul prin modulul de plăți PayU”, ne-a povestit Cătălin ȘOMFĂLEAN, CEO Innobyte.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.